sâmbătă, 12 iunie 2010

Ramana Maharshi - Anubandham

INVOCAȚIE: "Acela în care toate aceste lumi se odihnesc, Acela din care ele sunt făcute, Acela care le proiectează, Acela pentru care ele există, Acela din cauza căruia ele apar în existență și Acela care este ceea ce ele sunt în mod real - Acela singur este cel Real, Adevărat. Acela este comoara din Inima."

Prezența în preajma înțelepților care au realizat adevărul ne eliberează de atașamentele simturilor; aceste atasamente, odata disparute, sunt distruse la rândul lor atașamentele mentalului; cei la care atașamentele mentalului sunt de asemenea distruse devin unul cu Acela (Sinele) care este imuabil. Ei ating eliberarea în această viață. Prețuiți tovărășia unor asemenea înțelepți.

Aceasta Stare Supremă, obținută aici și acum prin prezența în preajma înțelepților și prin meditație profundă proprie căutării Sinelui în Inimă, nu poate fi obținută cu ajutorul unui profesor obișnuit, sau prin cunoașterea scrierilor sfinte nici prin acțiuni merituoase și nici prin orice alt mijloc.

Dacă ne aflăm în preajma înțelepților și asimilăm în mod direct învățătura lor, la ce ne-ar mai putea folosi diferitele discipline individuale? Spuneți-mi ce rost mai are un evantai atunci când sufla vântul dulce și proaspăt din sud.

Agitația mentală și excitația corporală sunt calmate prin influența lunii. Mizeria și suferința sunt eliminate cu ajutorul arborelui KALPAKA(1); păcatele sunt spălate prin îmbăiere în apele sacre ale Gangelui. Însă toate aceste nenorociri sunt eliminate dintr-o dată prin simplul DARSHAN (învățături orale) al unui Înțelept fără egal.
(1) - KALPAKA = arbore celest care acordă toate favorurile solicitate spontan prin rugaciune.

Nici apa sfânta a locurilor de pelerinaj, nici icoanele și reprezentările divine făcute din pamânt sau piatră nu ar putea fi comparate cu privirea plină de grație a înțeleptului. Acestea nu purifică decât după un timp îndelungat, pe când simpla privire a unui înțelept este suficientă pentru a realiza spontan purificarea.

Discipolul: Cine este Dumnezeu?
Maestrul: Cel care cunoaște mentalul.
Discipolul: Mentalul meu este cunoscut de Spiritul meu?
Maestrul: Deoarece SHRUTIS-urile (scrierile sacre) afirmă: "Cunoscătorul e Unul", tu (în calitate de cunoscător al mentalului) ești cu adevărat Dumnezeu.
Maestrul: Cine este după părerea ta, cel ce aduce lumina?
Discipolul: Soarele este lumina zilei, lampa este lumina nopții.
Maestrul: Care este lumina care percepe această lumină?
Discipolul: Ochiul.
Maestrul: Care este lumina care luminează ochiul?
Discipolul: Aceasta lumină este intelectul (BUDDHI).
Maestrul: Care este lumina care cunoaște intelectul?
Discipolul: Acesta este Eul Suprem (Sinele).
Maestrul: (Deci) tu ești Lumina supremă a (tuturor) luminilor.
Discipolul: Eu sunt Acela (Sinele) (TAT TVAM ASI).
În interiorul Inimii strălucește numai BRAHMAN Unicul, în calitate de "Eu - Eu", ATMAN, conștient de El Însuși. Realizați această stare de fuziune constantă în Sine, intrând în Inimă fie printr-o absorbire profundă în interior, prin intermediul căutării de Sine, fie printr-o cufundare în mental, realizată prin intermediul controlului respirației.(2)
(2) - Această strofă a fost scrisă în urmatoarele circumstanțe deosebite: În tinerețea sa, discipolul Sri Jagadvesa Shastri l-a vizitat pe Bhagavan Ramana Maharshi în peștera de la Virupal și a vrut să rezume învățăturile lui Sri Ramana în câteva versuri esențiale în limba sanskrită. El a început să scrie primele trei cuvinte: "hridaya kuhata maage", dar nu a mai putut continua și lăsând foaia de hârtie îndoită într-o carte pe locul lui Bhagavan Ramana, a plecat să facă o baie. La întoarcere el a găsit întreaga strofă scrisă de Bhagavan.

Pura și inalterabila conștiință a Sinelui în Inimă este Cunoașterea care, prin distrugerea Ego-ului, conferă Eliberarea.

Corpul este inert precum un vas de argila. Deoarece el nu are conștiința lui "eu" și deoarce în starea de somn profund, fără corp (adică atunci când nu există conștiința corpului fizic), noi trăim experiența stării noastre naturale, corpul nu poate fi "eu-l". Atunci cine determină simțul "eu-lui"? De unde provine el? Celor care caută astfel și care, ajungând să cunoască, se cufundă în Sine, Stăpânul Shiva Arunachala El însuși îi răsplătește sub forma conștiinței Divine a lui "eu sunt Acela", stabilită în lăcașul inimii.

Cine este născut? Să știți că este născut cu adevărat doar acela care căutând prin intermediul întrebării: "de unde sunt eu născut?" se naște în sursa propriei sale ființe. Înțeleptul Suprem se naște în el pentru eternitate, și atunci ființa se naște în fiecare zi și-n fiecare clipă.

Eliminați ideea "eu sunt acest corp neînsemnat". Meditați și realizați Sinele care este beatitudine eternă. A încerca să cunoști Sinele atașându-te totodată de corp, este ca și cum ai lua un crocodil drept pluta pentru a traversa un rîu.

Actele de caritate și penitența, devoțiunea, yoga, mareția Cunoașterii, esența, aspirația, pacea, adevărul, grația, tăcerea, Starea Supremă, "moartea fără moarte", cunoașterea, renunțarea, eliberarea și beatitudinea, să știți că toate sunt sinonime desprinderii de conștiința ideii "eu sunt corpul".

Singura cale eficientă pentru KARMA, BHAKTI, YOGA și JNANA este aceea de a căuta cine este cel care are o KARMA (acțiune), o VIBHAKTI (lipsa de devoțiune), o VIYOGA (separare) și o AJNANA (ignoranță). Prin intermediul acestei investigații, ego-ul dispare și starea de permanentă cufundare în Sine, în care nici una dintre aceste atribute negative nu a existat vreodată, subzistă în calitate de Adevăr.

Există oameni ignoranți care neînțelegând că ei înșiși sunt susținuți prin Puterea Divină, încearcă să obțină toate puterile supranaturale fără a se gândi la Divin. Ei sunt precum cei schiopi care spun: "Îmi voi putea învinge dușmanul dacă o să existe cineva care să mă ajute să stau în picioare."
Deoarece atunci când este realizată eliberarea, pacea mentală devine permanentă, cum ar putea cei care își atașează mentalul de puterile paranormale - care sunt atinse doar printr-o activitate mentală - cum ar putea aceștia să se topească în beatitudinea eliberării, care face să înceteze agitația mentală?

Dumnezeu poartă povara lumii. Să știți că ego-ul efemer care pretinde că poartă această povară este precum un personaj sculptat la intrarea unui templu care pare că îi suportă greutatea. A cui poate fi greșeala dacă un călător, în loc să-și pună bagajul în mașina care este facută pentru a purta greutatea, îl plasează pe propriul său corp, simțindu-i el singur greutatea?

Între cei doi sâni, sub zona pieptului, deasupra abdomenului, exista 6 puncte de culori diferite. Dintre acestea, unul seamănă cu un boboc de crin și se găsește la doua degete depărtare de zona centrală, spre dreapta. Aceasta este Inima.(3)
(3) - aceasta nu se referă la organul musculos situat în stânga, ci la centrul Inimii Spirituale, aflat în partea dreaptă a pieptului. Ea este răsturnată, iar în interior există o gaură minusculă în care se află în mod constant un întuneric fără fund, precum și tendințele latente, etc. Aici se găsește suportul întregului sistem nervos. Acesta este locul forțelor vitale ale mentalului și al luminii conștiinței.

Această Divinitate ce strălucește în calitate de "Eu" în lăcașul Inimii Lotus este adorată ca fiind Stăpânul GUHESA. Atunci când, grație unei practici intensive, BHAVANA (adică a fi în armonie cu Acela (cu Sinele), ideea "eu sunt El", adică "eu sunt acest GUHESA", este atât de ferm stabilită încât noțiunea de eu este profund înrădăcinată în minte și atunci când se rămâne în permanență în fuziune cu însăși această divinitate, ea elimină în consecință ignoranța, cu alte cuvinte ideea "eu sunt corpul trecător" este disipată precum întunericul în fața Soarelui ce răsare.

"Spune-mi despre ceea ce este descris ca Inima a tuturor oamenilor din această lume, în care, ca într-o mare oglindă, acest întreg Univers este perceput prin reflexie", l-a întrebat într-o zi RAMA pe înțeleptul VASISHTA. Acesta din urma i-a raspuns: "După o adâncă cercetare de Sine, cei înțelepți au spus că inima tuturor ființelor umane este dubla."

"Ascultă și înțelege caracteristicile celor doua inimi, una trebuind să fie reținută și cealaltă eliminată în practica spirituală. Organul numit "inimă" care este situat într-un loc special în regiunea pieptului din corpul fizic trebuie eliminat. Inima care are forma Cunoașterii absolute trebuie să fie reținută. Existând atât în interior cât și în afară, Ea este dincolo de aspectele intern și extern."

"Singură aceea este Inima Supremă și în Ea există toată această lume. Ea este oglinda tuturor obiectelor și locul tuturor bogățiilor. De aici provine cunoașterea pentru toate ființele vii și doar această cunoaștere este considerată a fi Inima. Aceasta nu este o parte a corpului trecător care este insensibil precum o piatră la aspectele ultime."

"Deci distrugerea tendințelor latente ale mentalului are loc spontan, ca efect al eforturilor realizate pentru a topi ego-ul în Inima Purității Perfecte și a Cunoașterii Absolute, eforturi conjugate la aspectele ultime."
"Rămânând continuu în Inimă prin intermediul meditației asupra ideii "Eu sunt stăpânul SHIVA care este Pură Cunoaștere, liberă de orice limitare calitativă", se elimină, O, Mare Erou RAGHAVA toate atașamentele ego-ului."

"Cercetând cu detașare cele trei stări (de veghe, vis și somn profund) și stând neclintit în Inima ta în starea Supremă, care este deasupra lor, fiind eliberat de iluzie, joacă-ți rolul în lume, o erou RAGHAVA! Tu ai găsit în Inimă ceea ce este substratul real care apare apoi în lume sub toate aparențele. Deci, fără a abandona vreodată acest punct de vedere, joacă-ți rolul în lume așa cum îti va place."

"Precum cel care mimează entuziasmul și fericirea, excitarea și ura, precum cel care se preface că ia o inițiativă și simulează efortul, tot astfel joacă-ți rolul în lume, o, erou RAGHAVA!"

Cel care și-a cucerit simțurile prin starea de înțelepciune este singurul adevărat JNANI, ferm stabilit în cunoașterea de sine. Numiți-l Foc al Cunoașterii, Stăpân al Luminii Cunoașterii și Eroul care a învins Moartea.

Să știți că strălucirea, inteligența și forța se dezvoltă prin ele însele la cei care au realizat Adevărul, la fel cum frumusețea și lumina împodobesc natura odată cu venirea primăverii.

Mentalul care este eliberat de tendințele latente nu este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el realizează acțiuni, la fel ca persoanele care ascultă o poveste în timp ce mentalul le umblă aiurea. Mentalul care este subjugat de tendințele latente este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el nu realizează acțiuni, precum o persoană care în vis ascensionează un munte și cade într-o prăpastie, deși corpul său rămâne imobil în pat.

Pentru JNANI (eliberat) care este detașat de corpul grosier, stările de activitate, de somn și de SAMADHI nu semnifică altceva decât înaintarea, oprirea și deshămarea calului unei căruțe pentru călătorul care este adormit în ea.

A Patra Stare, care este dincolo de cele trei stări, este singura Realitate. Ea este cunoscută ca fiind starea transcendentă de "somn conștient". Cele trei stări aparente nu există în mod real, dar să știți că cea de-a patra, transcenzându-le, este Realul Absolut.

A spune că SANCHITA (KARMA acumulată în trecut și care trebuie să fie consumată în viitor) și AGAMI (KARMA acumulată în prezent și care trebuie sa fie consumată în existențele viitoare) nu pot fi acumulate de JNANI, dar ca PRARABDHA (KARMA care se acumulează în viața prezentă) se atașează totuși de el nu este decât o afirmație pur formală, un răspuns la o întrebare pusă de cei ignoranți. Să știți că tot astfel cum, după moartea soțului, nici una dintre soțiile sale nu se poate să nu fie văduvă, tot astfel, după distrugerea agentului, nici una dintre cele trei KARMAS-uri nu poate subzista ca atare.

Pentru bărbații cu o slabă putere de înțelegere, femeia, copiii și celelalte constituie familia. Să știți că tot astfel pentru intelectuali există o familie în mentalul lor formată din nenumăratele cărți și cunoștințe care reprezintă de fapt un obstacol în Yoga. La ce-ar folosi știința celor care nu încearcă să descifreze (literele) destinului(4) prin întrebarea: "De unde provine nașterea noastră, a noastră - cei care nu ne cunoaștem destinul?" Ei au decăzut la nivelul unei mașini vorbitoare. Ce altceva ar putea fi ei, O, ARUNACHALA?
(4)Această afirmație evocă concepția conform căreia literele destinului unui om sunt scrise pe fruntea sa. A șterge literele înseamnă a transcende destinul sau KARMA proprie.

Cei care nu sunt instruiți ating Realizarea Ultimă mai repede decât cei al căror ego nu a dispărut, în pofida științei lor. Cei inculți sunt salvați de acțiunea implacabilă a demonului infatuării; ei nu sunt prinși în cursa spre îmbogațire. Aceasta înseamnă pentru ei mai mult decât înlăturarea unei mari nenorociri.

Chiar dacă ar renunța la lumea întreagă și ar dobândi întreaga cunoaștere, i-ar fi foarte greu să se elibereze celui care este căzut sub dominația acestei josnice prostituate care este lingușirea.

Ce altceva poate exista în afară de Sine, fără a ne îndepărta de această stare și fără (a ne individualiza) vreodată pentru a ne diferenția de alții? Ce importanță are dacă ceilalți vorbesc despre noi? Ce contează dacă ești lăudat sau denigrat?

Păstrează în inimă simțul nondualității, dar nu-l exprima niciodată în acțiune. O, fiule, simțul nondualității poata să se aplice celor trei lumi, dar să știi că în raport cu maestrul nu va trebui să fie niciodată trăit.

Într-adevăr, eu afirm chintesența concluziilor proclamate de filosofia VEDANTA, cu alte cuvinte: când ego-ul este distrus, el devine Acela și atunci ramâne doar Sinele, sub forma Conștiinței Absolute.

vineri, 11 iunie 2010

Ramana Maharshi - Cunoașterea Sinelui

1. Dacă Realitatea Ultimă nu ar fi în noi, s-ar putea ajunge la cunoașterea ființei Divine? Eliberată de orice gând, Realitatea Ultimă sălășluiește în Inimă, fiind sursa tuturor gândurilor. O numim deci Inima. Cum am putea s-o contemplăm? A rămâne mereu în Inimă înseamnă a O contempla.

2. Cei care manifestă o teamă intensă față de moarte, caută refugiul la picioarele Divinului care este dincolo de moarte și naștere. Atunci, acești oameni fiind morți față de ei înșiși (față de aspectele inferioare ale ego-ului și față de orice posesiune), cum ar putea să mai fie afectați de gândul morții? Ei sunt nemuritori, căci Sinele este etern.

Din percepția reală a lumii decurge acceptarea unui principiu primordial unic, cu puteri nelimitate. Imagini având nume și forme, spectatorul și ecranul pe care acesta privește imaginile, cât și lumina grație căreia el vede, toate acestea sunt doar El Însuși - Principiul Unic.

Toate religiile postulează trei principii de bază: lumea, individul și Dumnezeu. În toate acestea trei, doar Realitatea Supremă Unică se manifestă. Poți spune: "Acestea trei sunt în mod real trei principii distincte" doar atât timp cât ego-ul subzistă. Dar, transcenzând ego-ul limitat iluzoriu și trăind starea iluminatorie de întelegere a naturii noastre reale ultime, în care ego-ul dispare, realizăm starea perfectă în care totul ne apare ca fiind Unicul, Realitatea Supremă.

Cât este de folositor pentru noi să ne întrebăm dacă lumea este reală sau este doar o simplă aparența iluzorie, dacă lumea este conștientă sau nu, dacă este bucurie sau durere?

În starea în care abandonăm punctul de vedere limitat, ridicându-ne deasupra lumii, recunoaștem Divinul și abandonăm orice noțiune de unitate sau dualitate, de Sine sau de ego. Dacă Sinele ar avea formă, în mod corespunzător, lumea și Dumnezeu ar părea, de asemenea, că au formă; dacă Sinele ar fi fără formă, cine ar mai putea să vadă forma lui Dumnezeu și a lumii, și cum? Fară ochi poate fi vazut un obiect? Sinele atotvăzător este Ochiul, iar acest Ochi este ochiul Infinitului.

Corpul este o formă compusă din cinci învelișuri, deci toate cele cinci învelișuri sunt implicate în noțiunea de corp. Poate exista lumea separată de corp? Fară corp, a putut vedea cineva lumea?

Lumea nu este nimic altceva decât o manifestare obiectivă de concepții condiționate de cele cinci organe de simț. Deoarece prin intermediul acestor cinci organe de simț un mental unic concepe existența lumii, lumea nu este nimic altceva decât acest mental. În afara mentalului, ar putea exista lumea?

Deși lumea și cunoașterea sa rămân, răsar și dispar împreună, totuși lumea nu poate fi percepută decât prin intermediul cunoașterii mentalului. Doar perfecțiunea în care lumea și cunoașterea se nasc și dispar, care strălucește fără să răsară și să apună, este Realitatea Ultimă.

Oricare ar fi numele și forma sub care este adorat Divinul, acestea nu sunt decât mijloace de a-L realiza dincolo de nume și formă. Adevărata Realizare este doar aceea prin care Sinele individual se recunoaște în Divin, atingând pacea și realizând identitatea cu El.
Dualitatea subiect-obiect și triada observator-observație-observat nu pot exista decât fiind susținute de Realitatea Unică. Dacă ne întoarcem către interior în căutarea acestei Realități Ultime, toate celelalte aspecte dispar. Cei care văd aceasta, sunt cei ce cunosc înțelepciunea. Niciodată ei nu sunt supuși dualității.

Cunoașterea obișnuită este mereu însoțită de ignoranță, iar ignoranța este însoțită de cunoașterea obișnuită limitată; singura adevărata Cunoaștere este aceea prin care este cunoscut Sinele. El poate fi realizat căutând să înțelegem ceea ce înglobează cunoașterea și ignoranța.

A cunoaște tot restul fără a-ți cunoaște Sinele esența individuală, deci fără a cunoaște Cunoscătorul însuși, nu este oare o dovadă a ignoranței?

Atunci când este cunoscut Sinele, care este substratul cunoașterii obișnuite și al ignoranței, cunoașterea obișnuită și ignoranța dispar.

Adevărata Cunoaștere este doar aceea în care nu este nici cunoaștere obișnuită, nici ignoranță. Ceea ce este cunoscut în mod obișnuit nu este Cunoaștere adevărată. Doar Sinele strălucește și nu există nimic altceva de cunoscut decât Sinele. El singur este Cunoașterea. El nu este vid.

Sinele, care este Cunoaștere adevarată, este Realitatea Unică; cunoașterea multiplicității este o falsă cunoaștere. Nici chiar această falsă cunoaștere, care este de fapt ignoranță, nu poate exista ea însăși separată de Sine, care este Adevărata Cunoaștere. Varietatea ornamentelor din aur este ireală deoarece nici unul dintre ele nu poate exista fără aurul din care toate sunt făcute.

Dacă vorbim la persoana întâi, se manifestă, de asemenea, și persoana a doua și a treia. Dacă căutăm natura reală a persoanei întâi și o recunoaștem, atunci pierderea noțiunii de "eu" antrenează pierderea noțiunii de "tu" și "el". Starea care rezultă, ce strălucește în Divin, este starea naturală a fiecăruia, este Sinele.

Trecutul și viitorul nu pot exista decât în raport cu prezentul. De altfel, atunci când ele însele se manifestă, nu sunt altceva decât prezent.

A dori să determini natura trecutului și a viitorului ignorând prezentul în sine este echivalent cu a vrea să numeri fără a cunoaște numărul unu care exprimă începutul.

Ce ar deveni fără noi timpul și spațiul? Dacă ne identificăm cu corpul, vom fi supuși timpului și spațiului, dar suntem noi oare corpul? Noi suntem Unicul, neschimbat acum, atunci și pentru totdeauna, aici, acolo și pretutindeni. Prin urmare noi suntem Sinele pur, dincolo de timp și spațiu.

Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, cuvântul "eu" se referă la corp. Însă pentru cei care nu au realizat Sinele, cuvântul "eu" se limitează la corp, în timp ce pentru cei care au realizat Sinele, care cuprinde și patrunde și corpul, cuvântul "eu" strălucește precum Sinele nelimitat.

Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, Adevărul este limitat la forma acestei lumi, în timp ce pentru cei care l-au realizat, Adevărul strălucește în perfecțiunea fără formă care este însăși substratul lumii. Acestea sunt toate diferențele între ei.
Numai cei care nu cunosc sursa ultimă a destinului și a liberului arbitru discută, dorind să afle care dintre ele acționează asupra celuilalt. Cei care cunosc Sinele ca sursă unică a destinului și a liberului arbitru, sunt eliberați de acestea două. Cum ar mai putea ei să se lase prinși într-o discuție privind aceste probleme?

Cel care îl vede pe Dumnezeu fără a vedea Sinele, nu vede decât o imagine mentală. Cel care vede Sinele, îl vede pe Dumnezeu. Cel care, anihilându-și complet simțul ego-ului, vede Sinele, l-a găsit pe Dumnezeu deoarece Sinele nu există separat de Dumnezeu.

Care este semnificația reală a scrierilor sacre ce afirmă că dacă ai cunoscut Sinele, l-ai cunoscut pe Dumnezeu? Cum poate fi cunoscut propriul Sine? Și, deoarece suntem o ființă unică, dacă nu ar putea fi cunoscut Sinele, cum ar putea fi cunoscut Dumnezeu? De aceea trebuie să-i devenim ofrandă dăruită în sacrificiu.

Divinul iluminează mentalul și strălucește în interiorul acestuia. În afară de orientarea spre interior a mentalului și fixarea lui continuă asupra Divinului, nu există alt mijloc de a-l cunoaște pe Dumnezeu cu ajutorul mentalului.

Nu corpul este cel care se numește "Eu". Nimeni nu poate susține că în starea de somn profund, "Eu" încetează să mai existe. Acolo de unde acest "Eu" își are izvorul, tot restul își are izvorul. Cercetați cu luciditate mentală locul din care acest "Eu" izvorăște.

Nu corpul fizic este cel care se autodenumește "Eu", și nici Realitatea Supremă a Conștiinței (care fiind absolută nu se manifestă). Între cele două, la limita corpului fizic, ceva izvorăște în calitate de "Eu". Acest ceva este cunoscut sub numele de CHIT-JADA-GRANTHI (nodul dintre Conștiința și materia inertă) fiind numit totodată și suflet, corp subtil, ego, SAMSARA, mental și așa mai departe.

El se manifestă fiind asociat unei forme și se menține atâta timp cât mai există o formă. Având formă, el se hrănește și crește. Dar dacă îl cercetăm cu atenție, acest fals spirit, care nu are formă proprie, își abandonează stăpânirea sa asupra formei și se dizolvă.

Dacă ego-ul există, tot restul există de asemenea. Dacă ego-ul nu există, nimic altceva nu există în experiența empirică. Cu siguranță, ego-ul este totul în experimentarea lumi. Deci a căuta ceea ce este acest ego reprezintă fundamentul renunțării la tot.

Starea în care sentimentul ego-ului nu izvorăște este starea reala de existență. Fără căutarea și atingerea acestei stări de neizvorâre a sentimentului de "eu", cum s-ar putea obține starea de anihilare a individualității, de unde sentimentul de "eu" nu mai poate reveni? Fără această realizare, cum poate fi atinsă adevărata stare a ființei, în care este realizată identitatea cu Sinele?

Precum un om care se scufundă pentru a căuta o comoara ascunsă în apă, tot astfel trebuie sa ne scufundăm în noi înșine cu ajutorul unui mental focalizat și lucid, controlându-ne suflul și cuvântul, pentru a găsi locul de origine a sentimentului de "eu".

Singura căutare care conduce la Realizarea Sinelui constă în a înțelege sursa setimentului de "eu", cu ajutorul unui mental interiorizat și fără a pronunța cuvântul "eu". Meditația asupra ideii" eu nu sunt acesta, "eu sunt Acela" poate fi un ajutor în căutare, dar nu poate fi căutarea însăși.
Dacă ne punem mental întrebarea "Cine sunt eu?", eu-l individual se va nărui, confuz, în momentul în care este atinsă Inima spirituală și imediat Realitatea Ultimă se manifestă spontan sub aspectul "Eu-Eu". Dar deși ea se revelează sub aspectul de "Eu", aceasta nu este ego-ul, ci Ființa perfectă, Sinele Absolut.

Ce ar mai rămâne de realizat pentru cel care, după ce și-a dizolvat ego-ul, este cufundat în beatitudinea Sinelui? Conștiința sa este în Sine și în nimic altceva. Cine ar putea să înțeleagă această stare?

Deși scrierile sacre afirmă "Acela ești tu", a medita asupra ideii "Eu sunt Acela și nu acesta" nu este decât un semn de slabiciune mentală, deoarece noi suntem etern Acela, Sinele. Tot ceea ce avem de făcut este de a căuta Sinele care este ceea ce există cu adevărat, Martorul.

Este, de asemenea, la fel de absurd a spune "Eu nu am realizat Sinele" ca și a spune "Eu am realizat Sinele". Ar putea exista doi "Sine", din care unul (Sinele) să fie obiectul realizării celuilalt (cel care afirma "Eu")? Adevărul accesibil experienței spirituale a fiecăruia este că nu există decât un singur Sine.

Din cauza iluziei născute din ignoranță, oamenii, în loc să recunoască și să realizeze plenar Sinele, care este întotdeauna și pentru toți Realitatea inerentă dominând prin propria sa natură în centrul Inimii, caută sa afle dacă el există, dacă el are o formă sau nu, sau dacă este dual sau non-dual.

A căuta și a te stabili în Realitatea Ultimă, este singura Realizare. Toate celelalte realizări (SIDDHIS) sunt asemanatoare cu cele care se derulează în vis. Ar putea ele să apară reale celui care s-a trezit din somn? Ar putea ele să îi înșele pe cei care au atins Realitatea Ultima și s-au eliberat de MAYA (iluzie)?

Doar în cazul în care survine ideea "eu sunt corpul", meditația asupra ideii " eu nu sunt acesta, eu sunt Acela" ne poate ajuta să rămânem detașați de corp. De ce trebuie noi să gândim mereu "eu sunt Acela"? Este necesar pentru un om să întrețînă ideea "eu sunt un om"? De fapt, nu suntem noi întotdeauna Acela?

Afirmațiile: "dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realității Ultime" sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca și atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu "cel de-al zece-lea om"?

Aceasta face aluzie la o povestire tradițională despre un grup de zece proști care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu și după ce au ajuns pe celalalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toți cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalți nouă și a uitat să se numere pe sine însuși. Gândind că cel de-al zece-lea om s-a înecat, au început sa-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El și-a dat seama imediat de cauza greșelii lor și pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin fața lui și le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.

Atâta timp cât omul acționează atașat, el recoltează de asemenea fructele acțiunilor sale, dar atunci când el realizează Sinele, căutând să înțeleagă cine este cel care acționează cu adevărat, simțul său de a fi cel care acționează dispare și tripla KARMA este terminată. Aceasta este starea de eternă eliberare.

Atâta timp cât omul se consideră legat, gândurile de înlănțuire și eliberare persistă. Căutând ceea ce este legat se realizează Sinele etern, desăvârșit și liber. Când ideea de înlănțuire încetează, ar mai putea să subziste ideea de eliberare? Dacă se spune că eliberarea este de trei feluri, cu formă, fără formă, sau cu și fără formă, atunci lăsați-mă să vă spun că anularea acestor trei forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare.

joi, 10 iunie 2010

Ramana Maharshi - Căutarea Sinelui

Discipolul: Cum putem realiza Sinele?

Maestrul: Sinele cui? Găsește-l!

Discipolul: Al meu, dar cine sunt eu?

Maestrul: Găsește-te pe tine însuți!

Discipolul: Nu știu cum să fac acest lucru.

Maestrul: Este suficient să reflectezi la această întrebare: Cine spune: "Eu nu știu"? Cine este "Eu' în această întrebare? Cine este cel care este necunoscut?

Discipolul: Cineva sau ceva din mine.

Maestrul: Cine este acel cineva? În interiorul cui?

Discipolul: Acesta este probabil un fel de putere.

Maestrul: Găsește-o!

Discipolul: Pentru ce m-am născut?

Maestrul: Cine este născut? Răspunsul este același pentru toate întrebările.

Discipolul: Atunci, cine sunt eu?

Maestrul: (surâzând) Ai venit pentru a mă face să trec un examen? Tu trebuie să spui cine ești.

Discipolul: Chiar dacă aș încerca de mii de ori nu cred că aș putea ajunge să percep acest "Eu". Nu-mi este perceptibil în mod clar.

Maestrul: Cine declară că "Eu" nu este perceptibil? Există doi "Eu" în tine în care unul nu îl discerne pe celălalt?

Discipolul: În loc să caut "Cine sunt eu" aș putea să-mi pun întrebarea: "Cine sunteți dumneavoastră?". Mintea mea s-ar putea fixa atunci asupra dumneavoastră, căci eu vă consider ca fiind Dumnezeu, sub forma Guru-lui. Aș putea fi astfel mai aproape de scopul meu focalizându-mă asupra acestei căutări decât să mă întreb "Cine sunt eu?".

Maestrul: Oricare ar fi forma căutării tale, vei fi în final obligat să ajungi la un "Eu" unic, la Sine. Toate distincțiile care se stabilesc între "Eu" și "voi", între Maestru și discipol, etc., sunt simple semne ale ignoranței. "Eul' suprem este singurul care există. A gândi altfel înseamnă a ne crea iluzii. Există în Purana povestea înțeleptului Ribhu și a discipolului Nidagha. Ea este foarte instructivă.
Ribhu a transmis discipolului său Adevărul Suprem al lui Brahman (Supremul Absolut) Unic, fără egal. Totuși, în pofida erudiției și inteligenței sale, Nidagha nu a simțit în el convingerea că el ar fi făcut pentru a adopta și a urma calea Jnana (Cunoașterii). El s-a întors în satul său natal pentru a-și dedica întreaga viață respectării regulilor morale și religiei rituale.

Dar înțeleptul își iubea discipolul tot atât de mult cât acesta din urmă își venera maestrul. În ciuda vârstei sale înaintate, Ribhu se hotărî să meargă în satul lui Nidagha pentru ași găsi discipolul și a vedea până la ce punct a reușit acesta, în urma învățăturilor primite, să transcendă ritualismul religios. Înțeleptul s-a deghizat pentru a vedea cu proprii săi ochi felul în care Nidagha se comporta atunci când nu știa că este observat de maestrul său. Într-o zi, Ribhu, deghizat în țăran, și-a întâlnit discipolul care tocmai privea cu atenție o procesiune regală. Fără a fi recunoscut de Nidagha, țăranul a întrebat de ce este atâta agitație. I s-a răspuns că trecea regele.

- "O, este regele! Este în fața procesiunii!"
- "Dar unde este?" A întrebat țăranul.
- "Acolo, pe elefant" i-a răspuns Nidagha.
- "Spuneți că regele este pe elefant. Da, îi văd pe amândoi, a răspuns țăranul. Dar care este regele și care elefantul?"
- "Ce!" A exclamat Nidagha. "Îi vedeți pe amândoi dar nu știți că omul care este deasupra este regele și animalul de dedesubt este elefantul? Înseamnă că îmi pierd timpul vorbind cu un asemenea om!"
- "Vă rog nu vă pierdeți răbdarea cu un ignorant ca mine, l-a rugat țăranul. Ați spus deasupra și dedesubt. Ce vreți să spuneți cu aceasta?"
Nidagha nu a mai putut suporta:
- "Vedeți regele și elefantul, unul deasupra și celălalt dedesubt și vreți totuși să știți ce semnifică "deasupra' și "dedesubt!" A exclamat el. Dacă lucrurile pe care le vedeți și cuvintele pe care le rostesc nu vă ajuta deloc, doar acțiunea va putea să vă învețe câte ceva. Aplecați-vă și veți vedea!"

Țăranul s-a supus. Nidagha s-a suit pe umerii săi și i-a spus: "'Acum veți înțelege. Eu sunt deasupra, ca regele; tu ești dedesubt, ca elefantul. Acum este clar?"

- "Nu, nu încă" a răspuns țăranul liniștit. "Spuneți că sunteți "deasupra" ca regele și că eu sunt "dedesubt" ca elefantul. "Regele", "elefantul", "deasupra", "dedesubt" până aici este clar. Dar vreți să îmi explicați ce înțelegeți prin "Eu" și "Tu"?"

Atunci când Nidagha s-a găsit brusc confruntat cu o problemă atât de importantă, care consta în a defini pe "tu" în raport cu "eu", în mintea sa s-a făcut lumină. El s-a aruncat imediat la pamânt și a căzut la picioarele maestrului său spunând: "Cine, dacă nu Ribhu, venerabilul meu maestru, ar putea smulge astfel mintea mea de la această existență fizică dezvelită de profunzime, pentru a o aduce la Existența adevărată a Sinelui? O, maestre binevoitor, îți implor binecuvântarea!"

Deoarece scopul vostru constă în a transcende fără întârziere, grație lui Atma-Vichara, zădarnicia acestei existente fizice, cum puteți justifica aceste distincții între "tu" și "eu", care aparțîn corpului? Atunci când vă direcționați mintea către interior pentru a căuta aici sursa gândurilor, unde este "tu" și unde este "eu"? Trebuie mai întâi să căutați pentru a deveni în final Sinele. El cuprinde în el însuși toate fenomenele.
Discipolul: Dar nu este ciudat faptul că "Eu-l" trebuie să caute" Eu-l"? Căutarea prin intermediul întrebării "Cine sunt eu"? nu reprezintă la urma urmelor o formulă goală? Sau este necesar să-mi pun această întrebare la nesfârșit, repetând-o ca o Mantra?

Maestrul: Căutarea Sinelui cu siguranță nu implică o formulă goală. Este mai mult decât repetarea oricărei Mantra. Dacă cercetarea interioară bazată pe întrebarea Cine sunt eu? ar fi fost o simplă investigație mentală, ea n-ar fi avut o valoare prea mare. Scopul căutării Sinelui prin intermediul acestei întrebări constă în a focaliza întregul mental asupra Sursei sale. Deci nu este vorba despre un "Eu". În final, Căutarea Sinelui înseamnă mult mai mult decât o formulă goală, deoarece ea implică o activitate intensă a întregului mental pentru ca el să rămână fixat asupra purei Conștiințe a Sinelui.
Căutarea Sinelui este singura metodă directă pentru a realiza Existența necondiționată și absolută care sunteți voi cu adevărat.

Discipolul: De ce căutarea Sinelui prin intermediul acestei întrebări este considerată singura metodă directă ce conduce la Jnana?

Maestrul: Deoarece toate felurile de Sadhana, cu excepția celei a lui Atma-Vichara, presupun să păstrăm mentalul ca suport al Sadhanei însași. Fără mental, nici o Sadhana nu poate să fie practicată în afară de cea despre care vorbeam.
Ego-ul poate lua forme diferite din ce în ce mai rafinate pe măsură ce avansăm în practica spirituală, dar el niciodată nu este distrus.
Atunci când Janaka (un străvechi rege înțelept, ce reprezintă pentru Vede un ideal, acela al armonizării dintre starea de eliberare și eficacitate socială) a exclamat: "Acum am descoperit hoțul care nu a încetat să acționeze pentru a mă ruina! El va fi imediat executat!", el făcea aluzie la ego, la mental.

Discipolul: Dar hoțul poate fi perceput la fel de bine și prin alte Sadhana.

Maestrul: A încerca să distrugi ego-ul sau mentalul prin alte Sadhana decât Atma-Vichara, este ca și cum hoțul s-ar deghiza în polițist pentru a prinde hoțul, adică pe el însuși. Doar Atma-Vichara poate revela adevărul că nici ego-ul și nici mentalul nu există. Doar aceasta permite să realizăm Existența pură nediferențiată: Sinele, Absolutul.
Fiind realizat Sinele, nu mai ramâne nimic de cunoscut, deoarece acesta este fericirea perfectă, este Totul.
Discipolul: În această viață plină de limitări, aș putea realiza eu vreodată fericirea Sinelui?

Maestrul: Această fericire a Sinelui este mereu cu tine și o vei găsi și tu singur dacă o vei căuta cu ardoare. Cauza suferinței nu se găsește în viața exterioară. Ea este în tine și se găsește în ego. Tu îti creezi limite ție însuți și apoi începi o luptă fără speranță pentru a le transcende. Toate suferințele sunt datorate egou-lui. Durerile apar din cauza sa. La ce ar fi de folos să atribui evenimentelor vieții cauza acestei suferințe care se află în mod real în tine? Ce bucurie ați putea găsi în lucrurile exterioare vouă? și chiar dacă ați obține-o, cât timp ar putea dura ea? Dacă negați ego-ul și îl transformați în cenușă negându-i existența, veți fi liberi. Dacă îl acceptați vă va impune limitări și vă veți lansa într-o luptă inutilă pentru a le transcende. În acest fel hoțul a încercat să-l "ruineze" pe regele Janaka. A fi Sinele, care este adevărata voastră natură, este singurul mijloc de a realiza beatitudinea, binele vostru etern.

Discipolul: Deoarece nu am realizat acest adevăr, că doar Sinele există, n-ar fi mai bine să adopt Bakti Marga (Marga- cale) și Yoga Marga, ca fiind mai potrivite scopurilor Sadhanei decât Vichara Marga? Realizarea ființei noastre absolute, adică a lui Brahma Jnana (cunoașterea lui Brahman, Supremul Absolut) nu ar fi imposibil de atins pentru un om obișnuit ca mine?

Maestrul: Brahma Jnana nu este o cunoaștere pe care să o dobândești și care să-ți dea bucuria atunci când ai dobândit-o. Acesta este un punct de vedere fals, care va trebui abandonat. Această presupunere ignoranța va produce chinuri fără sfârșit ca în cazul celor zece proști care se lamentau pentru "pierderea" celui de al zecelea tovarăș care nu fusese niciodată pierdut. De unde apare în această parabolă cel de al zecelea om? S-a pierdut el vreodată? Întelegând că el a fost întotdeauna acolo, există ceva nou de cunoscut? Cauza tristeții lor nu se află în pierderea unuia dintre ei ci în propria lor ignoranță, cu alte cuvinte în presupunerea lor că unul dintre ei se înecase, deși le era imposibil să știe care, deoarece ei nu număraseră decât nouă persoane. Tot astfel este și cazul tău. Nu există în realitate nici un motiv pentru care să fi trist sau nenorocit. Tu însuți impui limitări propriei tale naturi de ființa infinită și apoi tot tu te plângi pentru că nu ești decât o creatură finită. În acel moment realizezi o Sadhana sau o alta pentru a elimina aceste limitări care de fapt nu există. Dar dacă Sadhana ta admite existența lor, cum te va ajuta ea să transcenzi aceste limitări? De aceea eu îți spun că trebuie să cauți ceea ce ești cu adevărat - ființa pură, infinită, Sinele Absolut. Ești mereu Sinele și numai el. Prin urmare, nu poți să ignori în mod real niciodată Sinele; ignoranța ta este fără fundament, ca cea a celor zece nefericiți care își plângeau tovarășul. Ea este cea care îi făcea să sufere. Deci adevărata cunoaștere nu va crea pentru tine o nouă ființă. Ea va aboli pur și simplu "ignoranta ta ignoranță". Fericirea nu este adăugată naturii tale. Ea nu face decât să se reveleze ca fiind starea ta adevărată, naturală, eternă și de nesfârșit. Singurul mod de a te elibera de suferință constă în a cunoaște și a fi Sinele. Cum ar putea fi aceasta în afara ta?

miercuri, 9 iunie 2010

Ramana Maharshi - Inima este Sinele

Discipolul: Sri Bhagavan vorbește despre Inimă ca fiind sediul Conștiinței și ca fiind identică cu Sinele. Ce semnifică în mod exact „Inima”?

Maestrul: Îmi puneți această întrebare despre Inimă deoarece sunteți interesat de izvorul conștiinței. Cercetarea „Eu-lui” și a naturii sale exercită asupra oricărui spirit profund o fascinație irezistibilă. Fie că îl numiți Dumnezeu, sau Sinele, sau Inima, sau locul Conștiinței, acest lucru nu are nici cea mai mică importanță. Punctul pe care trebuie să-l percepem și pe care de aceea îl numim Inimă, semnifică centrul cel mai profund al ființei noastre, fără de care nimic nu ar fi putut exista.

Discipolul: Totuăi Sri Bhagavan a indicat pentru Inimă un anumit loc în corpul fizic, adică în regiunea pieptului, la două degete în dreapta sternului.

Maestrul: Da, acolo este, așa cum afirmă înțelepții, centrul experienței spirituale. Acest centru este spiritual; el nu are nici o legătură cu inima fizică, cea care face ca sângele să curgă și care este denumită cu același nume. Centrul spiritual al Inimii nu este un organ corporal. Nu se poate spune despre Ea decât un singur lucru, că ea constituie chiar sursa ființei noastre. Este cea cu care sunteți identic (cum o indică literar și numele în sanskrită), fie că sunteți treziți, adormiți, visând, absorbiți în muncă, sau cufundați în Samadhi.

Discipolul: În acest caz, cum poate fi localizată într-o parte a corpului? Fixând un loc precis Inimii, se pare că atribuim limite fiziologice pentru ceva ce este dincolo de spațiu și timp.

Maestrul: Este adevărat. Dar persoana care pune această întrebare despre poziția Inimii consideră, de asemenea, că ea există cu sau în corpul său. Dumneavoastră, cel care mă întrebați în acest moment aveți impresia că doar corpul dumneavoastră se află aici și că de fapt îmi vorbiți de undeva din spațiu? Nu, bine-înțeles, deoarece admiteți existența voastră corporală. Pentru că pornim din acest punct de vedere putem vorbi despre corpul fizic.
La drept vorbind, Conștiinta Pură este indivizibilă. Ea nu se poate împarți în parți. Ea nu posedă nici formă, nici „interior”, sau „exterior”, nici „dreapta”, sau „stânga”. Conștiinta Pură, care este deci Inima, include în ea tot ceea ce există. Nimic nu-i poate fi exterior. Acesta este Adevărul Ultim. Pornind de la acest punct de vedere absolut, este evident imposibil să asociem vreun loc fizic Inimii, Sinelui sau Conștiinței. De ce? Deoarece corpul este o simplă proiecție a mentalului care la rândul său este o umilă reflecție a Inimii luminoase. Cum ceea ce conține totul ar putea fi mărginită în acest spațiu minuscul al corpului fizic, când acest corp însuși nu reprezintă decât o infimă manifestare fenomenală a Realității Ultime? Dar cine în această lume va înțelege asta? Oamenii nu pot să gândească decât în termenii corpului fizic și ai universului senzorial. Să luăm un exemplu: Dumneavoastră spuneți: „Am părăsit îndepărtata mea țară, situată dincolo de Himalaya, pentru a veni în acest Ashram”, dar acest lucru nu e adevărat. Ce reprezintă „a merge’, ce reprezintă „a te întoarce”, ce reprezintă orice mișcare pentru Spiritul unic și universal care sunteți? Voi sunteți acolo unde întotdeauna ați fost. Corpul vostru este cel care și-a schimbat locul și s-a transportat dintr-o țară în alta pâna a ajuns la Ashram. Acesta este simplul adevăr. Totuși pentru o persoană care se consideră a fi un subiect ce trăiește într-o lume obiectivă, aceasta este o propoziție care pare de domeniul imaginației. Deci, coborând la nivelul de înțelegere obișnuit, i se asociază Inimii un loc determinat în corpul fizic.
Discipolul: Dar cum as putea înțelege atunci acea afirmație a lui Bhagavan, conform căreia experiența centrului Inimii se poate realiza într-un loc anume din zona pieptului?

Maestrul: Atunci când ați admis în mod real că din punctul de vedere veritabil și absolut Inima (sau Conștiinta Pură) se găsește dincolo de spațiu și timp, restul vă va fi ușor de înțeles dintr-o perspectivă exactă.

Discipolul: Chiar din această optică am pus întrebarea referitoare la poziția Inimii. Eu ași vrea să înțeleg experiența lui Bhagavan.

Maestrul: Pura Conștiință transcende mentalul. Ea este experimentată direct. Înțelepții cunosc existența lor acorporală, care nu are sfârșit, exact la fel cum oamenii obișnuiți își cunosc existența în corpul fizic. Totodată, experiența Conștiinței poate s-o comporte pe cea a corpului, sau nu. În experimentarea acorporală a Conștiinței pure un înțelept se află dincolo de spațiu și timp. Lui nu i se poate pune nici o întrebare referitoare la locul în care este plasată Inima. Corpul fizic nu poate ramâne în viață în afara Conștiinței. Senzația noastră că trăim într-un corp are deci ca bază Conștiința. Dar, această senzație corporală, prin însăși natura ei, implică limitări și nu poate coincide cu conștiința eternă și fără sfârsit. Ea nu este decât un reflex punctual și minuscul al conștiinței Pure cu care înțeleptul a înțeles că este identic. Pentru el, prin urmare, această conștiință corporală nu este decât un fel de reflexie în Conștiința infinită și radioasă care este el însuși. Este singurul mod în care înțeleptul își resimte existenta fizică. În timpul experienței sale transcendente când percepe Inima în calitate de Pură Conștiință, înțeleptul nu ține în nici un fel cont de corpul său. El localizează atunci în interiorul limitelor sale corporale această experientă a Absolutului, printr-un fel de amintire senzorială care provine din momentele în care el este conștient de corpul său.

Discipolul: Pentru oameni ca mine, care nu au nici experiența directă a Inimii și nici amintirea care reprezintă o consecință a acestei experiențe, problema pare destul de dificilă. Am putea să încercăm să ghicim acest loc?

Maestrul: Dacă locul inimii ar fi trebuit să depindă de un fel de ghicit, chiar și pentru omul obișnuit, aceasta ar fi fost o problemă lipsită de importanță. Dar nu, în nici un caz, nu poate fi vorba de ghicit; trebuie să existe o intuiție reală și infailibilă.

Discipolul: Cine trebuie să aibă această intuiție?

Maestrul: Toată lumea.

Discipolul: Sri Bhagavan, îmi atribuiți o cunoaștere intuitivă a Inimii?

Maestrul: Nu, nu a Inimii, ci a amplasării sale în corpul fizic.

Discipolul: Sri Bhagavan, afirmați că eu îmi cunosc prin intuiție poziția Inimii în corpul fizic?

Maestrul: De ce nu?

Discipolul: (arătându-se cu degetul) Sri Bhagavan, vă referiți la mine personal?

Maestrul: da, iată intuiția. Cum v-ați desemnat prin acest gest? Nu v-ați plasat degetul pe partea dreaptă a pieptului? Chiar acolo este centrul Inimii.

Discipolul: Ne putând să cunosc direct Inima trebuie, deci, să mă sprijin pe această intuiție?

Maestrul: Ce este atât de șocant? Atunci când un școlar afirmă „Eu sunt cel care a făcut această adunare” sau atunci când va întreaba „Vreți ca eu să vă aduc să citiți această carte”?, vă va desemna capul său, care i-a permis să facă adunarea, sau picioarele sale, care l-au purtat atât de rapid pentru a vă face un serviciu? Nu. În ambele cazuri degetul arătător se va îndrepta către partea dreaptă a corpului în mod natural, exprimând cu inocență acest adevăr profund că sursa Eu-lui său se găsește acolo. Aceasta este o intuiție infailibilă care, în acest fel, îl face să se refere la el însuși, la această Inimă care este Sinele. Este un act absolut involuntar și universal, identic la toți indivizii. Ce dovadă mai convingătoare doriți în legătură cu poziția Inimii în corpul fizic.

Discipolul: Totuși, eu am auzit un sfânt declarând că își resimte experiențele spirituale în locul situat între sprâncene.

Maestrul: Cum am mai spus deja, aici este vorba de realizarea ultimă și Perfectă, care transcende relația subiect – obiect. Atunci când este realizată, nu mai contează unde este plasată experiența spirituală.
Discipolul: Este vorba de a știi care dintre cele două puncte de vedere este corect:
1. Centrul experiențelor spirituale este situat între sprâncene.
2. El este situat în zona pieptului.

Maestrul: dacă doriți să vă dăruiți unei practici spirituale vă veți concentra între sprâncene. Veți realiza atunci Bhavana (contemplarea imaginativă a mentalului). Starea supremă (Anubhava) sau realizarea cu care vă identificați complet și în care vi se resoarbe întreaga individualitate, transcende mentalul. Atunci nu mai există nici un centru care să vi se pară distinct și separat.

Discipolul: Aș vrea să vă pun o întrebare în termeni ușor diferiți. Locul dintre sprâncene poate fi considerat sediu al sinelui?

Maestrul: Dumneavoastră acceptați Sinele ca sursa ultimă a Conștiinței, care subzistă fără schimbare în cele trei stări ale mentalului. Admiteți acest lucru. Dar priviți ce se întâmplă cu o persoană în meditație care se lasă stăpânită de somn. Primul semn al acestei toropeli este următorul: capul începe să cadă spre piept. Acest fenomen nu ar putea să se producă dacă Sinele ar fi fost situat între sprâncene sau în orice altă parte a capului. În timpul somnului profund, experiența Sinelui nu este resimțită între sprâncene. Deci, nu am putea considera acest centru ca fiind sediul Sinelui fără a accepta în același timp faptul că acesta din urmă își abandonează din când în când locul său, ceea ce este absurd. Sadhaka (aspirantul la spiritualitate) poate avea, cu siguranță, experiențe la nivelul tuturor centrilor sau chakra asupra cărora el își concentrează atenția. Nu este nici un motiv să concluzionăm că locul particular al acestor experiențe ar fi, ipso facto, locul sinelui. Se povestește o istorie interesantă despre Kamal, fiul sfântului Kabir. Ea arată faptul că acest cap și locul dintre sprâncene nu poate fi considerat ca sediu al Sinelui. Kabir avea o intensă devoțiune față de Sri Rama. El nu ezita niciodată să ofere de mâncare celor care aduceau din toată inima lor, slavă lui Dumnezeu. Totuși, într-o zi el a constatat că nu avea suficiente provizii cât ar fi fost nevoie pentru o reuniune a credincioșilor. Nimic nu a putut totuși să îl oprească să pregătească dinainte masa în dimineața următoare. Împreună cu fiul său au părăsit casa în timpul nopții pentru a face rost de alimente. Se povestește, că tatăl și fiul au luat toate proviziile unui vânzător printr-o gaură pe care au făcut-o în peretele casei acestuia. Apoi, fiul s-a întors pentru a trezi familia vânzătorului și a le spune că ei au fost prădați, deoarece a anunța acest lucru era pentru el o chestiune de principiu. Din nefericire, atunci când a vrut să se salveze fugind prin spărtura zidului, pentru a-și ajunge tatăl care îl aștepta la celălalt colț al casei, trupul său s-a înțepenit în acea spărtură și i-a fost imposibil să scape de acolo. Nevrând să fie descoperit de urmăritorii săi (deoarece în acest caz i-ar fi fost imposibil să-i hrănească pe credincioși a doua zi), Kamal l-a strigat pe tatăl său cerându-i să-i taie capul și să i-l ia cu el, ceea ce acesta a și făcut. Kabir a reușit să fugă cu proviziile furate și cu capul fiului său, pe care l-a ascuns pentru a nu fi descoperit hoțul proviziilor. Dimineața următoare, Kabir i-a primit pe credincioși așa cum fusese stabilit, fără să se îngrijoreze de loc de evenimentele din noaptea precedentă. „Dacă aceasta este voința lui Rama, și-a zis el, ca fiul meu să-și piardă viața, așa să fie!” Seara, el a ieșit în oraș în procesiune cu grupul prietenilor lui, pentru a realiza un Bhajana și toate celelalte ritualuri tradiționale. În acest timp, vânzătorul căruia i se furaseră alimentele, s-a dus să se plângă regelui și a arătat corpul mutilat al lui Kamal. Dar ce indiciu putea să-i aducă un corp fără cap? Pentru a descoperii identitatea cadavrului, regele a ordonat să fie expus într-un loc foarte vizibil al străzii principale în speranța că cineva va veni să-l recunoască sau să îl ia. Într-adevăr, nici un cadavru nu putea fi abandonat fără ca parinții și familia sa să îl binecuvânteze. Regele spera să obțină noi informații de la omul care s-ar fi apropiat și ar fi luat trupul băiatului, și de aceea el pusese câțiva polițiști să supravegheze acel loc. Kabir și credincioșii, cântând Bhajana au ajuns să treacă pa stradă exact prin locul pe unde se afla corpul lui Kamal. Spre surprinderea tuturor a fost văzut atunci cadavrul ridicându-se și începând să-și miște mâinile ritmic, marcând măsura Bhajanei pe care grupul o cânta. Această istorie dovedește că nici capul, nici locul dintre sprâncene nu sunt sediul Sinelui. Totodată s-a remarcat faptul că dacă unui luptător pe câmpul de bătălie i se taie capul printr-o lovitură viguroasă de sabie, corpul continuă să se deplaseze și să-și miște mâinile ca și cum ar continua lupta, înainte de a cădea total lipsit de viața.

Discipolul: Dar corpul lui Kamal era totuși mort de mai multe ore.

Maestrul: Ceea ce numiți moarte nu era pentru Kamal o experiență extraordinară. Iată ce i s-a întâmplat când era încă și mai tânăr. În copilăria sa, Kamal a avut un prieten de aceeași vârstă cu care se juca adesea un joc cu bile. Ei doi au stabilit o regulă conform căreia cel care a pierdut una sau două partide trebuie să se recompenseze dând un gaj. Ei s-au despărțit într-o seară rezultatul final fiind o partidă în plus în favoarea lui Kamal. Ziua urmatoare, văzând că prietenul său nu sosește la întâlnire, Kamal s-a dus la el pentru a-i cere gajul. Acolo, o imagine teribilă îl aștepta. Prietenul său era întins pe un pat iar familia plângea lânga el. „Ce s-a întâmplat?” Întrebă Kamal. „El s-a jucat cu mine aseară și îmi datorează un gaj”. Părinții și-au amplificat plânsul spunând că copilul a murit. „Nu!” A spus Kamal. „El nu este mort. El doar se preface ca să nu-mi plătească gajul pe care mi-l datorează.” Membrii familiei au protestat, cerându-i lui Kamal să constate singur că nefericitul copil era mort și avea corpul țeapăn și rece. „Pură comedie”, a spus Kamal. „Voi afirmați că trupul lui este țeapăn și rece?” Ce dovedește aceasta? Și eu pot face acest lucru. Spunând astfel, el s-a întins lângă prietenul său și într-o clipă a devenit țeapăn și rece ca un mort. Săracii oameni, care până atunci plânseseră moartea propriului lor copil, au început, plini de uimire și suferință, să plângă de asemenea moartea lui Kamal. Dar dintr-o dată Kamal se ridică și spune: „Vedeți! Am fost mort” așa cum spuneți voi. Totuși, iată-mă din nou viu, plin de forță și ardoare. În același fel, încearcă și el să mă păcălească, dar eu nu-l voi lăsa să o facă, căci eu nu cred în comedia asta a lui.” În final, sfințenia inerentă a lui Kamal a readus viața copilului mort care i-a plătit gajul pe care îl datora. Morala acestei povestiri este că moartea nu înseamnă distrugerea Sinelui. Relațiile sinelui cu corpul nu sunt limitate la naștere și moarte. Locul său în corpul fizic nu are nici o legătură cu experiențele resimțite într-un loc particular, ca de exemplu locul dintre sprâncene: aceste experiențe sunt datorate, într-adevăr, practicii lui Dhyana asupra acestui centru. Starea supremă a conștiinței de Sine nu este niciodată absentă. Ea transcende cele trei stări ale mentalului, ea transcende viața și moartea.
Discipolul: Deoarece Sri Bhagavan a declarat că Sinele poate să fie resimțit în oricare din centri de forță, deși locul său este în Inimă, nu ar fi posibil, grație practicii lui Dhyana asupra centrului dintre sprâncene, ca tocmai acest centru să devină locul Sinelui?

Maestrul: Atâta vreme cât este vorba de o etapă în practica concentrării, în care ne fixăm atenția asupra unui loc determinat, orice considerație despre locul sinelui nu poate fi decât o teorie. Voi vă gândiți că sunteți subiectul, cel care vede. Locul în care se concentrează atenția voastră devine obiectul care este văzut. Este deci vorba despre ceea ce se numește pur și simplu Bhavana(ideație). Atunci, când din contră, deveniți Martorul, vă absorbiți în Sine și nu sunteți decât una cu El. Aceasta este Inima.

Discipolul: Trebuie să practicăm neapărat concentrarea asupra locului dintre sprâncene?

Maestrul: Atunci când se practică Dhyana, oricare ar fi ea, obiectul asupra căruia sadhaka își fixează mintea, încetează să mai existe și să fie distinct de subiect. Subiectul și obiectul devine Sinele unic, Inima. Practica concentrării asupra centrului dintre sprâncene este o Sadhana ca oricare alta. Pe durata concentrării gândurile sunt disciplinate eficient. Si iată motivul: orice gând reprezintă o activitate extrovertită a mentalului. El constituie o consecință directă a” vederii” fizice sau mentale. Totodată trebuie să notăm că această Sadhana specială, care constă în fixarea atenției între sprâncene, trebuie însoțită de Japa; într-adevăr, (în ordinea importanței organelor de simț), ceea ce vine imediat după ochiul fizic este urechea fizică, fie pentru a disciplina fie, din contră, pentru a dispersa mentalul. Tot astfel, după ochiul mentalului(cu alte cuvinte, vizualizarea mentală a obiectului) urmează urechea mentalului (cu alte cuvinte, articularea și ascultarea mentală a cuvântului) care este cea mai importantă pentru a disciplina și a reîntări mentalul, sau pentru a-l distrage și, prin urmare, pentru a-i disipa forțele. Atunci când vă fixați ochiul mentalului asupra unui centru, de exemplu centrul dintre sprâncene, trebuie să practicați totodată articularea mentală a unui Nama (nume) sau a unei Mantra. Dacă nu, veți pierde cu rapiditate din vedere obiectul concentrării. Sadhana, așa cum a fost descrisă, conduce la identificarea numelui, verbului, sinelui – oricare ar fi termenul folosit – cu centrul ales pentru a ne realiza Dhyana. Cât despre Realizarea Ultimă, aceasta este Conștiința pură, Sinele, Inima.

Discipolul: De ce Sri Bhagavan nu ne dă anumite indicații privind practica concentrării asupra vreunui centru anume sau Chakra?

Maestrul: Yoga-Sutras desemnează sahasrara în zona creștetului, ca fiind sediul Sinelui. Purusha Sukta declară că este Inima. Pentru a-i permite unui sadhaka să nu fie mereu supus îndoielilor mereu posibile, îl sfătuiesc să simtă „firul conducător” al lui „Eu” sau al lui ‚Eu sunt” și să-l urmeze până ajunge la sursa sa. Eu îl sfătuiesc astfel deoarece, în primul rând este imposibil pentru oricine să aibă cea mai mică îndoială asupra noțiunii de eu, în al doilea rând, oricare ar fi Sadhana adoptată, scopul final este realizarea sursei lui „Eu sunt”, care, formează chiar premizele experienței voastre. Dacă, prin urmare, veți practica Atma Vichara veți ajunge la Inima care este Sinele.

duminică, 6 iunie 2010

Ramana Maharshi - Aham și Ahavritti

Discipolul: O căutare realizată prin intermediul ego-ului, cum ne poate revela faptul că acesta este ireal?

Maestrul: Existența ego-ului face parte din lumea fenomenelor. Îl putem transcende absorbindu-ne în sursa de unde se ridică Ahamvritti (sentimentul de „Eu”, care este permanent la omul obișnuit).

Maharishi afirmă că această „formă mentală” (a eu-lui Ahamvritti) este sursa tuturor celorlalte forme mentale, adică a întregii experiențe în lumea manifestată.

Discipolul: Ahamvritti (sentimentul ego-ului) nu este totodată una din cele trei forme sub care se manifestă ego-ul? Yogavasishtha, ca de altfel și alte texte străvechi, vorbesc despre trei forme ale ego-ului.

Maestrul: Este adevărat. Au fost descrise „trei corpuri” ale ego-ului: material, subtil (astral) și cauzal. Aici nu este vorba decât de o analiză. Dacă metoda folosită pentru a face această analiză ar fi trebuit să depindă de forma ego-ului, puteți fi siguri că niciodată, nici o căutare adevărată nu ar fi fost posibilă: formele pe care le poate lua ego-ul sunt multe. Atmavichara (investigarea de sine, introspecția, căutarea în sine însuși a Realității Absolute, realizată după o metoda rațională) cere ca voi să o realizați cu o singură formă a ego-ului, adică cu Ahamvritta.

Discipolul: E posibil totodată ca ea să rămână incapabilă să realizeze Jnana (cunoașterea; a experimenta continuu starea „Eu sunt Brahman (Supremul Absolut)”, „Totul este Sinele”)?

Maestrul: Căutarea Sinelui, al cărui fir conducător este Ahamvritti, este comparabilă cu căutarea unui cîine care își găsește stăpânul grație mirosului său. Stăpânul se poate găși într-un loc îndepărtat, necunoscut. Totuși aceasta nu-l împiedică cu nimic pe cîine să revină lângă el. Mirosul stăpânului este pentru animal un indiciu infailibil. Nimic altceva: veșmântul său, statura – nu contează pentru cîine. Cîinele se atașează fără greșeală mirosului, în timp ce își caută stăpânul și în final el reușește să-l regăsească.

Discipolul: Rămâne totuși întrebarea: De ce trebuie să căutăm sursa lui Ahamvritti excluzând toate celelalte Vrittisuri (turbion mintal, orice fapt psihic, orice idee, orice sentiment, orice nuanță afectivă) pentru a ajunge la realizarea Sinelui?

Maestrul: Cuvântul Aham este prin el însuși foarte sugestiv. Cele două litere care îl compun, A și ha, sunt prima și ultima literă a alfabetului sanskrit. Acest cuvânt ne sugerează că totul este inclus în el. De ce? Pentru ca Aham semnifică existența în ea însăși. Deși conceptul de „Eu” sau de „Eu sunt” este desemnat de obicei prin termenii Ahamvritti, el nu se aseamănă totuși cu celelalte Vrittisuri (fenomene psihice) ale mentalului. Spre deosebire de acestea din urmă care nu sunt legate în mod esențial unele de altele, Ahamvritti este legat în mod egal, prin însăși natura sa, de fiecare din celelalte Vrittisuri. El diferă deci de celelalte într-un mod fundamental. Căutarea sursei din care se naște Ahamvritti nu vrea doar să ducă la fundamentele unei forme de ego ci chiar la sursa din care emană eu, atunci când acesta ia forma de Ahamvritti, implică în mod necesar să fi fost transcens ego-ul sub toate celelalte forme.
Discipolul: Admițând că Ahamvritti include în esența sa toate formele de ego, de ce trebuie totuși să alegem acest Vritti și nu un altul atunci când căutăm Sinele?

Maestrul: Deoarece el este conținutul ireductibil al tuturor experientelor voastre; deoarece căutând sursa sa adoptați singura metodă care poate fi utilizată pentru a ajunge la Sine. Se spune că ego-ul posedă un corp cauzal. Cum credeți că puteți să faceți din el obiectul investigației voastre? Atunci când el se afla în această formă, voi sunteți cufundați în tenebrele somnului.

Discipolul: Ego-ul sub formele sale imateriale și cauzale nu devine intangibil, astfel că nu mai putem să-l sesizăm căutând sursa lui Ahamvritti în timpul stării de veghe?

Maestrul: Nu. Această căutare duce la însăși existența ego-ului. Imaterialitatea acestuia din urmă nu trebuie să ne deruteze.

Discipolul: Singurul scop adevărat este acela de a realiza ființa pura și necondiționată a Sinelui, care nu depinde deloc de ego. La ce-ar putea folosi o căutare centrată pe ego în forma sa de Ahamvritti?

Maestrul: Ego-ul nu se caracterizează decât printr-o singură funcție esențială (deoarece el este evanescent, contează mai puțin faptul că îl înfățișăm aici sub forma sa, sub activitatea sa sau în orice alt fel). El este un nod care leagă Sinele (conștiința pură) de corpul fizic care este inert și lipsit de capacitatea de a simți. De aceea ego-ul este numit Cid Jada Granthi (nodul dintre conștiință și ceea ce este ne animat), e-ul, aparatul psihic. Căutând sursa lui Ahamvritti veți sesiza numai aspectul esențial al ego-ului, Cit (conștiința, văzută ca o caracteristică a Realității Ultime). Din acest motiv această analiză trebuie să vă conducă la realizarea purei Conștiințe de Sine.

Discipolul: Ce relație există între Conștiința Pură Realizată de Jnani și "Eu", acceptat ca experiență esențială și primordială?

Maestrul: Conștiința nediferențiată a ființei pure este Inima, Hridayam, ceea ce sunteți cu adevărat, așa cum însuși cuvântul o exprimă (Hrit + Ayam = inima, aceasta). Din inimă emană e-ul. Aceasta este experiența primordială. Acest Eu are caracterul de Shuddha Sattva (Sattva pură). Cu această calitate de Shuddha Sattva Svarupa (a cărei natură proprie este Sattva pură, adică neatins de Rajas și Tamas) E-ul pare să subziste la Jnani (eliberat).

Discipolul: La Jnani (omul eliberat) ego-ul subzistă sub forma Sattvaica și prin urmare el pare a fi real. Este adevărat?

Maestrul: Nu. Existența ego-ului, sub orice formă ar fi, este ea însăși o aparență, atât la Jnani (omul eliberat) cât și la Ajnani (omul ignorant). Dar acesta din urmă este dominat de iluzia că starea de veghe și lumea sunt reale; ego-ul îi pare a fi real. Vazând un Jnani (om eliberat) acționând ca celelalte persoane, se va simți obligat să-i atribuie și lui o individualitate.
Discipolul: Atunci care este rolul lui Ahamvritti la Jnani (omul eliberat)?

Maestrul: El nu are rol. Caracteristica unui Jnani este Inima însăși. El este unit, identificat cu această pură Conștiință nediferențiată pe care Upanishadele o desemnează sub numele de Prajnana (conștiința care cunoaște). În Aitareyaupanishad există una din cele patru mari afirmații ale Upanishadelor: "Brahman este Prajnana". Prajnana este cu adevărat Brahman; nu există alt Brahman (Suprem Absolut) decât Prajnana."

Discipolul: Cum este posibil atunci ca Ajnani (omul ignorant) să trăiască în această nefericită ignorare a singurei și unicei Realități?

Maestrul: Deoarece el nu-și percepe decât propriul mental care nu face decât să reflecte lumina raspândită de Conștiința Pură care emană din Inimă. De această Inimă, Ajnani (omul ignorant) nu are cunoaștere. De ce? Pentru că mentalul său este extravertit și nu și-a căutat niciodată sursa.

Discipolul: Ce împiedică această lumină infinită și nediferențiată a Conștiinței care emană din Inima să se reveleze unui Ajnani (om ignorant)?

Maestrul: Precum apa dintr-un vas reflectă imensul soare în limitele strâmte ale recipientului, tot astfel Vasanasurile sau tendințele latente ale individului reflectă, precum oglinzile, lumina universală și infinită a Conștiinței emanând din Inimă, prezentând sub formă de reflexie, fenomenul pe care noi îl numim mental. Cum el nu vede decât această reflecție, Ajnani (omul ignorant) ajunge să se creadă o ființă finită, un Jiva (individualitate). Dacă mentalul se introvertește cautând sursa lui Ahamvritti, Vasanasurile se sting. Absența lor antrenează dispariția fenomenului de reflexie, adică a mentalului care se resoarbe atunci în lumina Realitații Unice, Inima. Aici se află rezumatul și esența a ceea ce un aspirant la desăvârșire trebuie să cunoască. Datoria sa imperioasă constă în a căuta cu fervoare și concentrare sursa lui Ahamvritti.

Discipolul: Dar eforturile pe care el le poate face se limitează la starea de veghe. Cum o căutare realizată într-o singură stare din cele trei ale mentalului, poate să distrugă mentalul?

Maestrul: Fără îndoială, Sadaka începe să caute sursa lui Ahamvritti când este în starea de veghe. Nu se poate spune atunci că mentalul său a fost distrus. Dar însuși procesul de căutare a Sinelui revelează aspirantului că alternanța sau transmutarea celor trei stări ale mentalului, că de altfel a celor trei stări în sine, face parte din lumea fenomenală care nu ar trebui să afecteze ardenta sa căutare interioară. Căutarea Sinelui prin intermediul autoanalizei nu este posibilă de fapt decât dacă se realizează cu o deosebit de intensă introvertire a minții. Scopul final al unei asemenea căutări este cu adevărat Inima, Lumina Nediferențiată a Conștiinței Pure, în care strălucirea reflectată a mentalului este complet resorbită.
Discipolul: Nu există deci nici o distincție pentru un Jnani între cele trei stări ale mentalului?

Maestrul: Cum ar putea să existe din moment ce mentalul însuși este dizolvat și pierdut în Lumina Conștiinței? Pentru Jnani cele trei stări sunt la fel de ireale. Ajnani este incapabil să înțeleagă aceasta deoarece, pentru el, starea de veghe este modul prin care el atinge realitatea, în timp ce Jnani recunoaște Realitatea prin realitatea însăși. Pura Conștiință este eternă prin însăși natura sa. Ea subzistă imuabil în starea de veghe, în vis și în somnul profund. În ochii celui care s-a absorbit în această Realitate nu există nici mental, nici vreuna din stări și prin urmare nici introvertire nici extrovertire. El este starea permanent trează deoarece el este trezit față de Sinele etern.
El este starea de vis perpetuu deoarece pentru el lumea nu este alt lucru decât un vis constant repetat.
El este starea de continuă adormire deoarece este în orice moment eliberat de conștiința lui "Eu sunt corpul".

Discipolul: Trebuie deci să consider că vă aflați într-o stare de trezire - visare - adormire în timp ce îmi vorbiți?

Maestrul: Cum experiența voastră conștientă se limitează doar la momentele de extrovertire a mentalului, voi numiți momentul prezent stare "de veghe". Dar sunteți în acest moment adormiți față de Sine, ceea ce face din voi oameni care dorm perpetuu.

Discipolul: Somnul nu este pentru mine decât o simpla vacuitate.

Maestrul: Gândiți astfel deoarece starea voastră de veghe constă într-o constantă efervescență a mentalului vostru agitat.

Discipolul: Prin vacuitate înțeleg că în timpul somnului nu am, ca să spun așa, cunoștință de nimic. Pentru mine e ca și cum nu aș exista.

Maestrul: Dar totuși existați atunci când dormiți.

Discipolul: Este posibil, în orice caz eu nu-mi dau seama.

Maestrul: Eu sper că glumiți. Vreți să spuneți că nu existați în timpul somnului? Vă numiți domnul X când adormiți, iar când vă treziți descoperiți că ați devenit domnul Y?

Discipolul: Dar eu nu sunt conștient de această continuitate atunci când dorm.

Maestrul: Nu. Dar cine declară în acest moment că nu a fost conștient? Bine-înțeles, mentalul tău. Puteți să afirmați că nu mai există mental atunci când dormiți. Dar ce valoare poate avea marturia pe care o aduce mentalul vostru asupra existenței voastre și asupra a ceea ce trăiți în timpul somnului? A căuta sprijinul mentalului pentru a nega existența voastră sau conștiință în această stare de somn, este ca și cum ați cere fiului vostru să se îndoiască de propria voastră naștere. Aduceți-vă aminte, v-am mai spus-o, că existența și conștiința nu sunt două lucruri diferite. Ele sunt identice și dacă, dintr-un anumit motiv, vă simțiți obligați să admiteți că existați atunci când dormiți, fiți sigur că aveți, de asemenea, conștiința că existați. Conștiința pe care o pierdeți în timpul somnului este cea a existenței voastre corporale. Confundați, pentru moment, veritabila conștiință a Sinelui care este eternă. Prajnana (conștiința care cunoaște), sursa lui ,Eu', subzistă întotdeauna și nu este afectată de nici una din cele trei stări trecatoare ale mentalului.
Prajnana vă permite să vă păstrați identitatea. Prajnana provine de dincolo de cele trei stări și poate să subziste dincolo de ele și indiferent de ele. Va trebui să căutați această realitate în timpul a ceea ce voi numiți starea de veghe, urcând de la Ahamvritti pâna la sursa sa. Această căutare, intens practicată, vă va revela faptul că mentalul și cele trei stări ale sale sunt ne reale. Veți descoperi că sunteți Conștiința eternă, infinită a ființei Pure: Sinele, Inima.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Ramana Maharshi - Sinele și Individualitatea

Discipolul: Moartea dizolvă complet personalitatea unei ființe, astfel încât ea să nu mai aibă o nouă naștere, la fel ca râurile ce se varsă în ocean pierzându-se complet în acesta?

Maestrul: Apele se evaporă și se reîntorc pe coline sub formă de ploaie, pentru a curge în rîuri care se varsă din nou în ocean; tot astfel, ființa își pierde în timpul somnului profund starea sa de ființă separată de Tot, pentru a o regăsi când se trezește, conform samskaras-urilor sau tendințelor datorate trecutului. (Latentele psihice al căror fascicol provoacă apariția spectacolului lumii). La fel se întâmplă și la moarte. Individualitatea unei persoane care mai are încă samskarasuri nu se pierde.

Discipolul: Cum este posibil acest lucru?

Maestrul: Privește un copac ale cărui ramuri au fost tăiate: el reînmugurește. Atâta vreme cât rădăcinile sale nu sunt moarte, copacul continuă să crească. În același fel, samskaras-urile, care plonjează pur și simplu în Inimă în momentul morții, dar care prin această cufundare nu sunt distruse, determină reîncarnarea atunci când sosește momentul potrivit. Astfel renaște Jiva.

Discipolul: Dar cum acești Jiva nenumărați și universul imens a cărui existență o însoțește pe-a acestora, pot să izbucnească din aceste samskaras-uri atât de subtile care s-au cufundat în Inimă în momentul morții?

Maestrul: Banyanul (arbore foarte mare) se naște dintr-o sămânță minusculă; tot astfel, Jivasii și universul întreg cu nume și formă germinează și cresc plecând de la samskaras-uri imateriale.

Discipolul: Cum emană individualitatea din Sinele Absolut și cum este posibilă reîntoarcerea sa în Sine?

Maestrul: La fel cum o scânteie pornește din foc, tot astfel individualitatea emană din Sinele Absolut. Scânteia este ego-ul. În cazul lui Ajnani (omul ignorant) ego-ul se identifică cu obiectul chiar în momentul apariției acestuia. El nu poate subzista fără această relație cu obiectele; ea este datorată lui Ajnana (ignoranță) a cărei distrugere este chiar scopul eforturilor spirituale. Dacă această tendință de a te identifica cu lucrurile este distrusă, ego-ul devine atât de pur încât el sfârșește prin a se uni cu Sursa sa. Falsa identificare de sine cu corpul se numește Devatma-Buddhi sau ideea că "Eu sunt corpul." Această idee trebuie să disparăpentru a putea realiza un progres pe calea spirituală.

Discipolul: Cum trebuie să procedăm pentru a dezrădăcina această idee că "eu sunt corpul"?

Maestrul: În Sushupti sau somnul profund fără vise exiști fără ca această existență să fie asociată corpului sau mentalului, deși o asemenea relație există în celelalte două stări de conștiință. Dacă ați fi una cu corpul, cum ați putea exista fără el în Sushupti? Vă puteți separa de ceea ce este exterior, dar nu vă puteți despărți de cele cu care sunteți indisolubil unit. Deci nu sunteți una cu corpul. Trebuie să ajungeți să înțelegeți aceasta în starea de veghe. Studiem cele trei stări (de veghe, de somn cu vise, de somn fără vise) pentru a dobândi această cunoaștere.

Discipolul: Cum ego-ul, care se manifestă doar în limitele celor două stări, poate totuși să încerce să realizeze Sinele care înglobează toate cele trei stări?

Maestrul: Trăim experiența ego-ului pur în intervalele dintre două stări sau între doua gânduri. Ego-ul se aseamană cu o omidă care nu părăsește o frunză decât după ce s-a agățat de o alta. Îi putem cunoaște adevărata sa natură numai atunci când am pierdut orice contact cu obiectele sau cu gândurile. Trebuie să înțelegem că în acest interval se manifestă Realitatea constantă și imuabilă, adevărata noastră ființă, datorită convingerii pe care ne-o dă studiul celor trei stări: Jagrat, Swapna, Sushupti.
Discipolul: Aș putea rămâne în Sushupti cât timp vreau și aș putea intra în această stare de voință, așa cum fac în cazul stării de veghe? Cum experimentează un Jnanin (eliberat) aceste trei stări?

Maestrul: Sushupti există de asemenea în starea ta de veghe. În acest moment, de exemplu, ești în Sushupti. Trebuie să deveniți conștienți de ea voluntar în timp ce sunteți treji. De fapt, nu există un "a intra" și un "a veni" între starea de veghe și Sushupti. A fi conștient de aceasta din urmă în starea de Jagrat se numește "Jagrat-Sushupti": acesta este Samadhi.
Ajnani nu poate să rămână mult timp în Sushupti deoarece natura sa îl obligă să iasă de acolo. Ego-ul său nu este mort și reapare în mod conștient. Din contră Jnani (cel eliberat) elimină ego-ul chiar de la sursa acestuia. El poate părea uneori că are ego, ca și cum ar fi împins de Prarabdha. Aceasta semnifică faptul că în viața curentă a unui Jnani, Prarabdha poate să pară că menține sau susține ego-ul, cum se întâmplă în cazul unui Ajnani. Dar există între cei doi o diferență fundamentală. Ego-ul unui Ajnani atunci când se manifestă (de altfel el nu dispare niciodată în afara stării de somn profund) își ignoră complet Sursa. Cu alte cuvinte, Ajnani nu este conștient de starea sa de Sushupti în starea de veghe și în cea de somn cu vise. În cazul unui Jnani, din contră, apariția sau existența ego-ului nu sunt decât aparențe. El se bucură de existența sa continuă și transcendentală în pofida acestei existențe aparente a ego-ului. El își păstrează atenția (Lakshya) fixată continuu asupra Sursei. Acest fel de ego nu mai poate face rău. Este precum scheletul unei frânghii putrezite: își păstrează forma dar nu mai poate să lege. Păstrând în mod constant atenția asupra Sursei, ego-ul sfârșește prin a se dizolva, precum se dizolvă o păpușă de sare în apa mării.

Discipolul: Ce semnifică Crucificarea?

Maestrul: Corpul este crucea. Isus, fiul omului este ego-ul, cu alte cuvinte ideea că "eu sunt corpul". Atunci când fiul omului este crucificat, ego-ul dispare. Doar Ființa Absolută mai supraviețuiește; atunci este momentul învierii Sinelui Glorios, a învierii lui Christos - Fiul lui Dumnezeu.

Discipolul: Dar cum putem justifica crucificarea? Această omorâre nu este o crimă oribilă?

Maestrul: Întreaga lume este vinovată de sinucidere. Starea naturală de eternitate și binecuvântare este sufocată de ignoranță. Astfel, viața prezentă provine dintr-un asasinat, cel al Existenței eterne. Nu este aceasta o sinucidere? La ce bun să vă frământați în problema morții și a crimei?

Discipolul: Sri Ramakrishna afirmă că Nirvikalpa Samadhi nu poate dura mai mult de 21 de zile; dacă ea continuă, ființa moare. Este această afirmație adevărată?

Maestrul: Atunci când Prarabdha este consumată ego-ul se dizolvă complet fără a lăsa cea mai mică urmă. Aceasta este Eliberarea Ultimă, Nirvana. Dar atâta timp cât Prarabdha nu este distrusă, ego-ul revine, menținând în continuare ființa în viață, așa cum este în cazul unui Jivanmukta (eliberat în viață).

Ramana Maharshi - Realizarea Sinelui

Discipolul: Cum poți obține Realizarea Sinelui?

Maestrul: Realizarea Sinelui nu este un lucru care trebuie să fie obținut. El este deja în noi. Tot ceea ce trebuie să facem este să eliminăm ideea "eu nu L-am realizat". Liniștea și pacea înseamnă Realizarea Sinelui. Nu există nici un moment în care Sinele să nu fie prezent. Atât timp cât mai există îndoieli sau avem sentimentul că nu L-am realizat, trebuie să facem eforturi susținute pentru a elimina complet aceste gânduri. Ele sunt datorate faptului că realizăm o confuzie între Sine și ceea ce nu este Sinele. Atunci când aceasta din urmă dispare, Sinele rămâne singur. Pentru a-I face loc, este suficient să elimini din mintea ta aglomerația. Nu este nevoie să aduci spațiul necesar luându-l din altă parte.

Discipolul: Deoarece Realizarea nu este posibilă fără Vasanakshaya (anihilarea Vasanas-urilor - tendințelor, latente psihice ce provoacă apariția dorințelor), cum ar trebui să realizez această stare în care Vasanas-urile sunt efectiv distruse?

Maestrul: Sunteți în această stare chiar în acest moment.

Discipolul: Aceasta semnifică faptul că, cufundându-mă în Sine, Vasanas-urile vor fi distruse pe masură ce ele se prezintă?

Maestrul: Ele se distrug prin ele însele dacă veți rămâne în starea naturală a cufundării în Sine.

Discipolul: Cum pot obține Realizarea Sinelui?

Maestrul: Nu este vorba de a obține Sinele. Dacă ar fi fost ceva care ar fi trebuit cucerit, acest lucru ar fi însemnat că el nu se găsește deja aici, acum și de-a pururi. Prin urmare, el nu este permanent. Merită să depunem atâtea eforturi pentru ceva care nu durează? De aceea eu spun că Sinele nu se cucerețte. Sunteți Sinele, sunteți deja Acela. În realitate vă ignorați starea naturală de preafericire. Această ignoranță va domina și pune un voal peste Sinele pur care este beatitudine. Eforturile voastre trebuie în mod unic dirijate către eliminarea acestui voal care este identificarea Sinelui cu corpul, cu mentalul, etc. Ignoranța trebuie să dispară pentru a lăsa loc Sinelui. Realizarea este accesibilă tuturor. Ea nu face nici o diferență între aspiranți. Singurele obstacole provin din îndoielile referitoare la capacitățile voastre și din convingerea că trebuie să spuneți "eu nu am realizat". Trebuie să eliminați în întregime aceste obstacole.

Discipolul: Ce se întâmplă în starea de Samadhi? Mai subzistă gândirea în această stare?

Maestrul: Doar Shamadhi ne permite să descoperim adevărul. Gândurile aruncă un voal asupra Realității pe care, de aceea, este imposibil să o atingem în întregime în alte stări decât aceea de Samadhi. În Samadhi nu mai supraviețuiește decât un singur și unic sentiment: "Eu sunt" care exclude orice alt gând. "Eu sunt" înseamnă "a rămâne mereu în pace".

Discipolul: Ce trebuie să fac pentru a obține din nou starea de Samadhi și pentru a regăsi Pacea pe care o simt aici?

Maestrul: Experiența prezentă este datorată influenței ambianței în care sunteți integrat aici. Regăsiți aceeași stare atunci când sunteți departe? Aceasta este, pentru moment, o stare tranzitorie, iar practica este indispensabilă pentru ca ea să devină permanentă.
Discipolul: Există momente în care strălucesc bruște lumini pe fondul unei conștiințe al cărei centru este la exteriorul eu-lui obișnuit și care pare să cuprindă totalitatea. În mod independent de orice concept filosofic, cum mă sfătuiți să acționez pentru a obține, menține și accentua aceste mult prea rare iluminări? Abhyasa (practica spirituală) pentru atingerea unor asemenea experiențe implică în mod obligatoriu retragerea (izolarea)?

Maestrul: La exterior. Cine trăiește experiența unui exterior și a unui interior? Ele sunt concomitente în existența subiectului și a obiectului. Dar, cine din nou, este conștient de acestea din urmă? După un examen profund veți descoperii că ele n-au fost niciodată decât unul singur: subiectul. Căutați atunci cine poate fi acest subiect unic. Această analiză va sfârși prin a vă conduce către pura conștiință, dincolo de subiect. Ceea ce numiți "eul obișnuit" este mentalul. Strâmtele limitări cuprind acest mental în timp ce conștiința pură este dincolo de orice limitare. Putem ajunge la ea printr-o căutare de felul celei pe care eu deja am menționat-o.
A obține - Sinele este mereu acolo. N-aveți decât un singur lucru de făcut, acela de a elimina valul care îl ascunde.
A menține - Sinele, din momentul în care a fost realizat, devine experiența noastră directă și imediată.
Retragerea - A rămâne în Sine înseamnă singurătate. Nimic nu este străîn Sinelui. Retragerea implică trecerea într-un loc sau dintr-o stare în alta. Dar nici una nici alta nu pot fi exterioare Sinelui. Totul este Sine; retragerea este imposibilă pentru că este de neconceput.
Abhyasa - înseamnă a nu lăsa să vină în minte nimic care să perturbe pacea inerentă a Sinelui. Dar, sunteți mereu în această stare naturală, fie că practicați sau nu Abhyasa. A rămâne așa cum sunteți, fără întrebări și îndoieli, aceasta vă este starea naturală.

Discipolul: atunci când este trăită starea de Samadhi, pot fi obținute în același timp și Siddhis-urile?

Maestrul: Pentru a manifesta Siddhis-urile trebuie ca alte persoane să le recunoască. Orice persoană care își arată astfel (fără discernământ) puterile sale, nu poate fi un Jnani (eliberat) Prin urmare, Siddhis-urile nu merită nici măcar umbra unui gând. Jnana (cunoașterea ultimă), trebuie să fie unicul scop al căutării voastre.

Discipolul: Realizarea mea îi ajută pe ceilalți?

Maestrul: Da, acesta este serviciul cel mai mare pe care puteți să li-l faceți. Cel care a descoperit mari adevăruri a ajuns în profunzimile tăcute ale Sinelui. Dar nu există nici un "altul' care trebuie să-l ajute. Ființa realizată vede doar Sinele, precum aurarul nu este atent decât la aurul bijuteriilor ornate cu pietre prețioase care i se dau pentru evaluare. Atunci când vă identificați cu corpul, sunteți de asemenea în mod fatal conștient de nume și forme. Dar atunci când transcendeți corpul, dispare, de asemenea, și ideea de "ceilalți." Ființa Realizată vede că lumea nu diferă de ea însăși.

Discipolul: Nu ar fi preferabil ca sfinții (ființele realizate) să trăiască în prezența celorlalți?

Maestrul: Pentru ei nu există "altul" lângă care să poată trăi. Sinele este unica realitate.

Discipolul: dar nu trebuie să încerc să ajut lumea care suferă?

Maestrul: Forța care va creat, a creat de asemenea și lumea. Dacă ea are grijă de voi, ea poate tot atât de bine să aibă grijă și de lume. Deoarece Dumnezeu a creat lumea, este treaba Lui să se ocupe de ea, nu a dumneavoastră.

Discipolul: și datoria noastră de patrioți?

Maestrul: datoria voastră constă în A FI și nu în a fi ceva sau altceva. "Eu sunt cel care sunt" - iată esența întregului adevăr. Metoda poate fi rezumată la fraza: "A rămâne în Pace". și ce semnifică pacea? Ea vrea să spună "Distruge natura ta inferioară", deoarece fiecare nume și fiecare formă sunt o cauză de tulburare a păcii. "Eu-Eu" este Sinele. "Eu sunt acesta" este ego-ul. Atunci când "Eu-l" rămâne singur și unic, el este Sinele. Atunci când se uită pe sine și spune "Eu sunt acesta sau acela, eu sunt ca acesta sau acela", atunci este ego-ul.

Discipolul: Atunci cine este Dumnezeu?

Maestrul: Sinele este Dumnezeu. Sentimentul "Eu sunt" este Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi exterior Sinelui, ar fi existat un Dumnezeu lipsit de Sine, și un Sine lipsit de Dumnezeu, ceea ce este absurd. Tot ceea ce este necesar pentru Realizarea Sinelui este de A FI ÎMPĂCAT. Ce poate fi mai ușor? De aceea Atma-Vidya este calea cea mai ușor de urmat.

vineri, 4 iunie 2010

Ramana Maharshi - Jnani și Lumea

Discipolul: Jnani (cel eliberat) percepe lumea?

Maestrul: De la cine vine o asemenea întrebare? De la un Jnani sau de la un Ajnani (om ignorant)?

Discipolul: Admit că de la un Ajnani.

Maestrul: Încearca lumea sa afle dacă într-adevăr exista? Îndoiala se ridica în tine însuti. Afla mai întâi cine este cel ce se îndoieste și vei fi liber apoi sa apreciezi dacă lumea este reala sau nu.

Discipolul: Ajnani vede și cunoaște lumea și obiectele ei, care îi afectează simțurile: auzul, gustul, etc. Jnani experimentează în același fel lumea?

Maestrul: Vorbești despre a vedea și despre a cunoaște lumea. Ori, tu te ignori pe tine însuți (deși tu ești subiectul care cunoaște și care este indispensabil cunoașterii obiectului). Cum vei putea înțelege natura adevărată a lumii care constituie obiectul de cunoscut? Fără îndoială că obiectele afectează corpul și organele de simț; dar oare corpul tău este cel care pune întrebarea? Declară oare corpul tău: "Simt acest obiect, el este real?", sau vine oare lumea să-ți spună: "Eu, lumea, sunt reală"?

Discipolul: Încerc doar să înțeleg punctul de vedere al unui Jnani despre lume. Lumea mai poate fi percepută după ce s-a obținut Realizarea Sinelui?

Maestrul: De ce să te frămânți în legătură cu lumea și cu ceea ce survine după Realizarea Sinelui? Realizează mai întâi Sinele. A percepe sau a nu percepe lumea - acestea nu au nici o importanță. În timpul somnului tu nu percepi universul material și vice-versa, pierzi ceva în acest moment pentru că percepi obiectele exterioare? Este un fapt cu totul lipsit de importanță, atât pentru Jnani cât și pentru Ajnani dacă ei percep sau nu lumea. Amândoi o văd, dar punctul lor de vedere diferă.

Discipolul: Dacă Jnani și Ajnani percep lumea în aceeași manieră, prin ce diferă ei?

Maestrul: Văzând lumea, Jnani vede Sinele care formează substratul acestei lumi. Ajnani, fie că vede, fie că nu vede lumea, își ignoră ființa lui adevărată, Sinele.
Ia exemplul imaginilor care se mișcă și care se văd pe ecran în timpul unui film la cinema. Ce există în fața ta înainte de a începe filmul? Numai ecranul. Pe pânză vezi derulându-se în întregime filmul; în aparență, scenele acestea sunt reale. Dar încearcă să te duci și să le prinzi! Ce-ti ramâne între degete? Numai ecranul, pe care personajele păreau atât de reale. După prezentarea filmului, când imaginile dispar, ce mai ramâne? Din nou, doar ecranul.
La fel este și cu Sinele. El singur există; imaginile se duc și vin. Dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, nu ești înșelat de aparența spectacolului și pentru tine nu are importanță dacă el apare sau dispare. Ignorând Sinele, Ajnani gândește că lumea este reală, tot așa cum, ignorând ecranul, el vede numai scenele filmului, ca și cum ele ar exista în afara pânzei. Când vei conștientiza faptul că fără martor nimic nu poate fi perceput, tot așa cum nu pot exista imaginile fără ecran, atunci nu vei mai comite erori. Jnani și-a dat seama odată pentru totdeauna că ecranul, cu imaginile care se văd pe el, nu este nimic altceva decât Sinele. Când nu există spectacol, Sinele se manifestă fără imagini, El rămâne ne manifestat. Jnani rămâne indiferent la formele sub care poate să se prezinte Sinele: El este mereu Sinele. Dar Ajnani îl vede pe Jnani în plină acțiune și nu-i poate înțelege natura.
Discipolul: Exact acest lucru m-a făcut să pun prima mea întrebare: cel ce a realizat Sinele percepe lumea ca și noi? Dacă așa stau lucrurile, mi-ar place să știu ce părere aveți Dumneavoastră despre dispariția misterioasă a acelei fotografii, ieri?

Maestrul: (surâzând): Faci aluzie la fotografia templului din Madura. (Cu câteva minute mai înainte trecea din mână în mână printre vizitatorii care o priveau, fiecare când ii venea rândul. Probabil că din neatenția cuiva, fotografia alunecase între paginile vreunei cărți pe care ei tocmai o consultau în acel moment).

Discipolul: Da, tocmai la acest incident mă gandesc. Care este punctul Dumneavoastră de vedere? Fotografia a fost căutată peste tot și în final nu a mai fost regăsită. Cum explicați dumneavoastră această misterioasă dispariție, chiar în momentul când toată lumea voia să o vadă?

Maestrul: Imaginează-ți că în vis m-ai luat cu tine în patria ta îndepărtată, Polonia. Te trezești și imi spui: "Am visat una și alta. Ai avut același vis cu mine, și ți-ai dat seama că eu te luam cu mine în Polonia?" Această cercetare nu are pentru tine nici cea mai mică importanță.

Discipolul: Dar în ceea ce privește fotografia pierdută, incidentul s-a desfășurat sub ochii dumneavoastră.

Maestrul: Fotografia care a fost văzută, apoi pierdută, cât și întrebarea ta despre ea, toate acestea nu reprezintă, de fapt, decât o simplă operațiune a mentalului tău.
Purana ne povestește o întâmplare care ilustrează acest punct de vedere. Când Sita pleca din mănăstire, în pădure, Rama începu să o caute, strigând-o pe nume cât putea de tare: "Oh Sita, Sita!" Parvati și Parameswara văzură din înaltul cerului ce se petrecea în pădure. Parvati își exprima surpriza către Shiva, spunandu-i: "L-ai lăudat pe Rama și l-ai considerat ca fiind perfect. Totuși vezi cum se poartă, cum se tânguie pentru pierderea Sitei!"
"Dacă ai îndoieli în privința perfecțiunii lui Rama", răspunse Shiva, "pune-l tu însați la încercare. Prin virtutea Yoga - Mayei tale ia-ți înfățișarea Sitei și apari dinaintea lui". Parvati se supuse și apăru înaintea lui Rama sub trăsăturile exacte ale Sitei; dar, spre marea sa surprindere, Rama nu-i lua în seamă prezenșa și continua să strige: "Oh, Sita, Sita!", ca și când ar fi fost orb.

Discipolul: Nu ințeleg morala acestei întâmplări.

Maestrul: Dacă Rama ar fi căutat intr-adevăr prezența corporală a Sitei, ar fi recunoscut-o pe Sita pe care o pierdu-se, în persoana care se afla dinaintea lui. Dar nu, pentru el Sita dispărută era la fel de ireală ca și cea care tocmai apăruse în fața ochilor lui. Rama nu era cu adevărat orb; dar pentru el, un Jnani, plecarea Sitei în sihăstrie, dispariția sa, căutările pe care le făcuse, ca și apariția lui Parvati sub trăsăturile Sitei, totul era la fel de ireal. Înțelegi, acum, incidentul cu fotografia dispărută?

Discipolul: N-aș putea spune că-mi este foarte clar. Lumea pe care o vedem, o simțim și o percepem în atâtea moduri este, deci, o iluzie, un vis?

Maestrul: Dacă tu cauți adevărul, nu ai decât o alternativă, și aceasta este acceptarea irealității lumii.
Discipolul: De ce?

Maestrul: Dintr-un motiv simplu: dacă tu nu abandonezi ideea că lumea este reală, spiritul tău este continuu atașat de această lume. Dacă iei aparența drept realitate, nu vei cunoaște niciodată Realitatea, deși numai Realitatea singură există. Acest lucru este ilustrat prin analogia cu șarpele și franghia. Dacă tu vezi șarpele, nu poți vedea frânghia, cu toate că ea există. Șarpele inexistent devine real în ochii tăi, în timp ce franghia reală pare a fi, în intregime, inexistentă.

Discipolul: E ușor să accepți la modul intelectual ipoteza că lumea nu este reală, dar este greu să ai convingerea că ea este, realmente, ireală.

Maestrul: Pentru tine, universul visului tău este perfect real atunci când visezi. Atât timp cât durează iluzia, tot ceea ce vezi, simți, etc. în această lume a visului îți pare real.

Discipolul: Atunci înseamnă că lumea nu este nimic altceva decât un vis?

Maestrul: Pui tu oare la îndoială realitatea percepțiilor tale atunci când visezi? Tu poți visa că faci lucruri cu totul imposibile, de exemplu că tocmai discuți, vesel, cu o persoană, în realitate, defunctă. Pentru câteva clipe ai putea avea o îndoială în vis și atunci îți spui: dar credeam, totuși, că el este mort. Apoi mentalul tău pare că se împacă cu această idee. Prietenul tău decedat sfârșește prin a fi perfect viu pentru tine, în vis. Cu alte cuvinte, visul, atunci când este trăit, nu-ți permite nici o îndoială asupra realității sale.
În același fel, îți este imposibil să păstrezi cea mai mică suspiciune cu privire la realitatea lumii percepute în starea de veghe. Cum ar putea mentalul, care el însuși a creat lumea, să admită irealitatea ei? Aceasta este semnificația comparației făcută între lumea experimentală în starea de veghe și lumea visului. Amândouă sunt creații ale mentalului. În timp ce acesta se complace într-una sau în cealaltă, el este incapabil să nege realitatea lumii visului atunci când visează, și a lumii stării de veghe atunci când este în stare de veghe. Dacă, dimpotrivă, îți retragi complet mintea față de lume, o întorci către interior și rămâi în această stare, adică dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, care este substratul întregii experiențe, vei descoperi că lumea, care pentru moment îți este perceptibilă într-un singur fel, este la fel de ireală ca aceea pe care o trăiești în vis.

Discipolul: Cum am spus deja, noi vedem și simțim lumea într-o mulțime de feluri. Aceste senzații sunt reacții la obiectele văzute, simțite etc. și nu sunt creații mentale ca cele din vis, care diferă nu numai de la o persoană la alta, ci chiar și pentru aceeași persoană. Aceasta nu dovedește realitatea obiectivă a lumii?

Maestrul: Tot ceea ce spui despre atributele și contradicțiile lumii visului le declari în acest moment, când ești treaz. În timp ce visezi, totul pare perfect coerent. Aceasta revine la a spune că dacă îți este sete în vis, vei bea în mod iluzoriu apa iluzorie, care-ți va potoli setea iluzorie. Toate acestea pentru tine sunt reale. Ele nu au nici o legătură cu iluzia, atât timp cât nu știi că visul însuși este o iluzie. La fel este cu lumea percepută în timpul stării de veghe: senzațiile pe care le ai în acest moment sunt perfect coordonate și astfel îți dau impresia că lumea este reală.
Dacă, dimpotrivă, lumea este o realitate care există prin ea insași, ceea ce în mod evident tu vrei să afirmi atunci când vorbești despre obiectivitatea ei, ce o împiedică să se reveleze în timpul somnului? Nu spui niciodată că nu exiști în timpul somnului tau.
Discipolul: Într-adevăr, eu nu neg că lumea există atunci când dorm. Ea există pe întreaga durată a somnului meu. Dacă în acel moment eu nu o văd, totuși, cei care sunt în starea de veghe, sunt conștienți de ea.

Maestrul: Pentru a declara că exiști în timp ce ești adormit, ai avut nevoie să-i chemi pe ceilalți drept mărturie pentru a ți-o dovedi. De ce cauți mărturia lor acum? Acești ,alții' nu pot să-ti spună că au văzut lumea (în timpul somnului tău) decât atunci când tu însuți ești treaz. Din contră, în ceea ce privește propria-ți existență, lucrurile stau cu totul altfel. Trezindu-te, declari că ai dormit bine, și astfel afirmi că ai fost conștient de tine insuți, pe durata celui mai profund somn în care totuși n-ai avut nici cea mai mică noțiune despre existența lumii. Acum, în acest moment, chiar dacă ești treaz, lumea este cea care îți declară: "Eu sunt real", sau tu ești cel care afirmă aceasta?

Discipolul: Bine-înțeles că cel care afirmă sunt eu, dar o spun în legătură cu lumea.

Maestrul: Ei bine, atunci această lume pe care o califici drept reală își bate joc, de fapt, de tine, căci tu încerci să-i dovedești realitatea în timp ce nu-ți cunoști propria ta Realitate.
Vrei să dovedești într-un fel sau altul că lumea este reală. Dar care este criteriul Realității? Real este doar ceea ce există prin sine insuși, care se revelează prin sine însuși și care este etern și imuabil.
Lumea există prin sine insăși? A fost ea vreodată văzută altfel decât cu ajutorul minții? În somn, nu există nici mental, nici lume. În starea de veghe, există mental și de aceea există și lumea. Ce înseamnă această continuă alternanță? Te-ai familiarizat cu principiile logicii inductive, considerate a fi insăși baza investigației științifice. De ce nu incerci să rezolvi problema realității lumii folosindu-te de aceste principii universale de logica.
Cu de la tine putere, poți declara "exist". Aceasta înseamnă că existența ta nu este o existență obiectivă, ci că ea este existența de care ești conștient. În mod real, ea este Existența pură care este identică cu Conștiința.

Discipolul: Lumea poate să nu fie conștientă de sine insăși, totuși ea există.

Maestrul: Conștiința nu este altceva decât conștiința Sinelui. Fiind conștient de ceva, ești esențialmente conștient de tine însuți. O existență care ar fi inconștientă de ea însăși, iată o formulare care ascunde în sine o contradicție în termeni. Aceasta nu ar fi deloc o existență, ci un atribut, pe când adevărata Existență, Sat nu este un atribut, ci însăși Substanța. Aceasta este Vastu. Realitatea este în consecință cunoscută ca Sat - Cit, Ființa - Conștiința și niciodată numai una sau cealaltă. Lumea nu există de la sine și nu este cu mult mai conștientă de propria ei existență. Cum poți trage concluzia că o astfel de lume este reală?
Care este natura lumii? Este o schimbare perpetuă, un talaz continuu, interminabil. O lume dependentă (de cel care o percepe), inconștientă de sine însăși și mereu schimbătoare, nu poate fi reală.

Discipolul: Nu numai știința experimentală occidentală consideră lumea ca reală, dar și Vedele, etc., dau o descriere cosmologică complicată a universului și a originii lui. De ce ar face-o dacă universul ar fi ireal?

Maestrul: Scopul esențial al Vedelor, ca și al tuturor celorlalte texte, este de a-ți conferi învățături despre natura lui Atman nepieritorul, și de a declara cu fermitate: "Tu ești Acela".

Discipolul: De acord. Înțeleg. Dar de ce prezintă aceste texte asemenea descrieri cosmologice, atât de vaste și detaliate, dacă pe de altă parte ele nu consideră lumea ca reală?

Maestrul: Adoptă în practică ceea ce accepți teoretic și lasă la o parte restul. Shastrele trebuie să ghideze toate tipurile posibile de căutători ai Adevărului, de aceea ele nu au toate același conținut. Ceea ce nu poți accepta ca adevărat, tratează-l ca fiind arthavada, sau argument auxiliar.

Ramana Maharshi - Pacea și Fericirea

Discipolul: Cum pot să obțin pacea? Am impresia că nu o pot obține prin Vichara (investigarea adevărurilor profunde printr-o metodă rațională).

Maestrul: Pacea este starea ta naturală. Mentalul este cel care creeaza obstacolele. Vichara ta a fost în întregime o creație a mentalului. Caută natura spiritului, și vei vedea că mentalul va dispărea. Căci nu există nimic din toate acestea, decât un mental fără gânduri. Deoarece gândurile apar totuși fără încetare, tu le atribui o origine pe care o numești spirit sau mental. Dar atunci când cauți natura acestuia din urmă, sfârșești prin a descoperii că el nu există. Când mentalul dispare astfel, te cufunzi în pacea eternă.

Discipolul: Prin poezie, muzica, Japa Bhajana, peisajele minunate pe care le vedem, lectura unor poezii religioase, etc., se întâmplă să conștientizăm un veritabil sens al Unității. Acest sentiment de pace profundă și preafericită (în care eul personal nu ocupă nici un loc) este totuna cu acea cufundare în Inimă despre care vorbește Bhagavan? Practica spirituală îndreptată către asemenea stări va putea conduce la un Samadhi (stare de fuziune cu Divinul) mai profund și până la urmă la deplina și totala viziune a Realului?

Maestrul: Fericirea există atunci când mentalul se află în prezența unor lucruri plăcute. Aceasta este fericirea inerentă a Sinelui; nici o altă fericire nu există. Fericirea nu este nici străină, nici îndepărtată. În aceste ocazii pe care le găsești plăcute, de fapt te cufunzi în Sine. Această cufundare prilejuiește o fericire necondiționată care există prin ea însăși. Dar diferitele asociații de idei te fac să atribui această fericire altor lucruri sau altor evenimente, pe când, de fapt, fericirea se află în tine. Într-o asemenea situație te cufunzi în Sine, cu toate că o faci în mod inconștient. Dacă ajungi să o faci în mod conștient, cu convingerea venind din experiența că ești identic cu Realitatea, atunci o numești Realizare. Vreau ca tu să te cufunzi în mod conștient în Sine, adică în Inimă.

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”