Ramana Maharshi - Sinele și Individualitatea

Discipolul: Moartea dizolvă complet personalitatea unei ființe, astfel încât ea să nu mai aibă o nouă naștere, la fel ca râurile ce se varsă în ocean pierzându-se complet în acesta?

Maestrul: Apele se evaporă și se reîntorc pe coline sub formă de ploaie, pentru a curge în rîuri care se varsă din nou în ocean; tot astfel, ființa își pierde în timpul somnului profund starea sa de ființă separată de Tot, pentru a o regăsi când se trezește, conform samskaras-urilor sau tendințelor datorate trecutului. (Latentele psihice al căror fascicol provoacă apariția spectacolului lumii). La fel se întâmplă și la moarte. Individualitatea unei persoane care mai are încă samskarasuri nu se pierde.

Discipolul: Cum este posibil acest lucru?

Maestrul: Privește un copac ale cărui ramuri au fost tăiate: el reînmugurește. Atâta vreme cât rădăcinile sale nu sunt moarte, copacul continuă să crească. În același fel, samskaras-urile, care plonjează pur și simplu în Inimă în momentul morții, dar care prin această cufundare nu sunt distruse, determină reîncarnarea atunci când sosește momentul potrivit. Astfel renaște Jiva.

Discipolul: Dar cum acești Jiva nenumărați și universul imens a cărui existență o însoțește pe-a acestora, pot să izbucnească din aceste samskaras-uri atât de subtile care s-au cufundat în Inimă în momentul morții?

Maestrul: Banyanul (arbore foarte mare) se naște dintr-o sămânță minusculă; tot astfel, Jivasii și universul întreg cu nume și formă germinează și cresc plecând de la samskaras-uri imateriale.

Discipolul: Cum emană individualitatea din Sinele Absolut și cum este posibilă reîntoarcerea sa în Sine?

Maestrul: La fel cum o scânteie pornește din foc, tot astfel individualitatea emană din Sinele Absolut. Scânteia este ego-ul. În cazul lui Ajnani (omul ignorant) ego-ul se identifică cu obiectul chiar în momentul apariției acestuia. El nu poate subzista fără această relație cu obiectele; ea este datorată lui Ajnana (ignoranță) a cărei distrugere este chiar scopul eforturilor spirituale. Dacă această tendință de a te identifica cu lucrurile este distrusă, ego-ul devine atât de pur încât el sfârșește prin a se uni cu Sursa sa. Falsa identificare de sine cu corpul se numește Devatma-Buddhi sau ideea că "Eu sunt corpul." Această idee trebuie să disparăpentru a putea realiza un progres pe calea spirituală.

Discipolul: Cum trebuie să procedăm pentru a dezrădăcina această idee că "eu sunt corpul"?

Maestrul: În Sushupti sau somnul profund fără vise exiști fără ca această existență să fie asociată corpului sau mentalului, deși o asemenea relație există în celelalte două stări de conștiință. Dacă ați fi una cu corpul, cum ați putea exista fără el în Sushupti? Vă puteți separa de ceea ce este exterior, dar nu vă puteți despărți de cele cu care sunteți indisolubil unit. Deci nu sunteți una cu corpul. Trebuie să ajungeți să înțelegeți aceasta în starea de veghe. Studiem cele trei stări (de veghe, de somn cu vise, de somn fără vise) pentru a dobândi această cunoaștere.

Discipolul: Cum ego-ul, care se manifestă doar în limitele celor două stări, poate totuși să încerce să realizeze Sinele care înglobează toate cele trei stări?

Maestrul: Trăim experiența ego-ului pur în intervalele dintre două stări sau între doua gânduri. Ego-ul se aseamană cu o omidă care nu părăsește o frunză decât după ce s-a agățat de o alta. Îi putem cunoaște adevărata sa natură numai atunci când am pierdut orice contact cu obiectele sau cu gândurile. Trebuie să înțelegem că în acest interval se manifestă Realitatea constantă și imuabilă, adevărata noastră ființă, datorită convingerii pe care ne-o dă studiul celor trei stări: Jagrat, Swapna, Sushupti.
Discipolul: Aș putea rămâne în Sushupti cât timp vreau și aș putea intra în această stare de voință, așa cum fac în cazul stării de veghe? Cum experimentează un Jnanin (eliberat) aceste trei stări?

Maestrul: Sushupti există de asemenea în starea ta de veghe. În acest moment, de exemplu, ești în Sushupti. Trebuie să deveniți conștienți de ea voluntar în timp ce sunteți treji. De fapt, nu există un "a intra" și un "a veni" între starea de veghe și Sushupti. A fi conștient de aceasta din urmă în starea de Jagrat se numește "Jagrat-Sushupti": acesta este Samadhi.
Ajnani nu poate să rămână mult timp în Sushupti deoarece natura sa îl obligă să iasă de acolo. Ego-ul său nu este mort și reapare în mod conștient. Din contră Jnani (cel eliberat) elimină ego-ul chiar de la sursa acestuia. El poate părea uneori că are ego, ca și cum ar fi împins de Prarabdha. Aceasta semnifică faptul că în viața curentă a unui Jnani, Prarabdha poate să pară că menține sau susține ego-ul, cum se întâmplă în cazul unui Ajnani. Dar există între cei doi o diferență fundamentală. Ego-ul unui Ajnani atunci când se manifestă (de altfel el nu dispare niciodată în afara stării de somn profund) își ignoră complet Sursa. Cu alte cuvinte, Ajnani nu este conștient de starea sa de Sushupti în starea de veghe și în cea de somn cu vise. În cazul unui Jnani, din contră, apariția sau existența ego-ului nu sunt decât aparențe. El se bucură de existența sa continuă și transcendentală în pofida acestei existențe aparente a ego-ului. El își păstrează atenția (Lakshya) fixată continuu asupra Sursei. Acest fel de ego nu mai poate face rău. Este precum scheletul unei frânghii putrezite: își păstrează forma dar nu mai poate să lege. Păstrând în mod constant atenția asupra Sursei, ego-ul sfârșește prin a se dizolva, precum se dizolvă o păpușă de sare în apa mării.

Discipolul: Ce semnifică Crucificarea?

Maestrul: Corpul este crucea. Isus, fiul omului este ego-ul, cu alte cuvinte ideea că "eu sunt corpul". Atunci când fiul omului este crucificat, ego-ul dispare. Doar Ființa Absolută mai supraviețuiește; atunci este momentul învierii Sinelui Glorios, a învierii lui Christos - Fiul lui Dumnezeu.

Discipolul: Dar cum putem justifica crucificarea? Această omorâre nu este o crimă oribilă?

Maestrul: Întreaga lume este vinovată de sinucidere. Starea naturală de eternitate și binecuvântare este sufocată de ignoranță. Astfel, viața prezentă provine dintr-un asasinat, cel al Existenței eterne. Nu este aceasta o sinucidere? La ce bun să vă frământați în problema morții și a crimei?

Discipolul: Sri Ramakrishna afirmă că Nirvikalpa Samadhi nu poate dura mai mult de 21 de zile; dacă ea continuă, ființa moare. Este această afirmație adevărată?

Maestrul: Atunci când Prarabdha este consumată ego-ul se dizolvă complet fără a lăsa cea mai mică urmă. Aceasta este Eliberarea Ultimă, Nirvana. Dar atâta timp cât Prarabdha nu este distrusă, ego-ul revine, menținând în continuare ființa în viață, așa cum este în cazul unui Jivanmukta (eliberat în viață).

Ramana Maharshi - Realizarea Sinelui

Discipolul: Cum poți obține Realizarea Sinelui?

Maestrul: Realizarea Sinelui nu este un lucru care trebuie să fie obținut. El este deja în noi. Tot ceea ce trebuie să facem este să eliminăm ideea "eu nu L-am realizat". Liniștea și pacea înseamnă Realizarea Sinelui. Nu există nici un moment în care Sinele să nu fie prezent. Atât timp cât mai există îndoieli sau avem sentimentul că nu L-am realizat, trebuie să facem eforturi susținute pentru a elimina complet aceste gânduri. Ele sunt datorate faptului că realizăm o confuzie între Sine și ceea ce nu este Sinele. Atunci când aceasta din urmă dispare, Sinele rămâne singur. Pentru a-I face loc, este suficient să elimini din mintea ta aglomerația. Nu este nevoie să aduci spațiul necesar luându-l din altă parte.

Discipolul: Deoarece Realizarea nu este posibilă fără Vasanakshaya (anihilarea Vasanas-urilor - tendințelor, latente psihice ce provoacă apariția dorințelor), cum ar trebui să realizez această stare în care Vasanas-urile sunt efectiv distruse?

Maestrul: Sunteți în această stare chiar în acest moment.

Discipolul: Aceasta semnifică faptul că, cufundându-mă în Sine, Vasanas-urile vor fi distruse pe masură ce ele se prezintă?

Maestrul: Ele se distrug prin ele însele dacă veți rămâne în starea naturală a cufundării în Sine.

Discipolul: Cum pot obține Realizarea Sinelui?

Maestrul: Nu este vorba de a obține Sinele. Dacă ar fi fost ceva care ar fi trebuit cucerit, acest lucru ar fi însemnat că el nu se găsește deja aici, acum și de-a pururi. Prin urmare, el nu este permanent. Merită să depunem atâtea eforturi pentru ceva care nu durează? De aceea eu spun că Sinele nu se cucerețte. Sunteți Sinele, sunteți deja Acela. În realitate vă ignorați starea naturală de preafericire. Această ignoranță va domina și pune un voal peste Sinele pur care este beatitudine. Eforturile voastre trebuie în mod unic dirijate către eliminarea acestui voal care este identificarea Sinelui cu corpul, cu mentalul, etc. Ignoranța trebuie să dispară pentru a lăsa loc Sinelui. Realizarea este accesibilă tuturor. Ea nu face nici o diferență între aspiranți. Singurele obstacole provin din îndoielile referitoare la capacitățile voastre și din convingerea că trebuie să spuneți "eu nu am realizat". Trebuie să eliminați în întregime aceste obstacole.

Discipolul: Ce se întâmplă în starea de Samadhi? Mai subzistă gândirea în această stare?

Maestrul: Doar Shamadhi ne permite să descoperim adevărul. Gândurile aruncă un voal asupra Realității pe care, de aceea, este imposibil să o atingem în întregime în alte stări decât aceea de Samadhi. În Samadhi nu mai supraviețuiește decât un singur și unic sentiment: "Eu sunt" care exclude orice alt gând. "Eu sunt" înseamnă "a rămâne mereu în pace".

Discipolul: Ce trebuie să fac pentru a obține din nou starea de Samadhi și pentru a regăsi Pacea pe care o simt aici?

Maestrul: Experiența prezentă este datorată influenței ambianței în care sunteți integrat aici. Regăsiți aceeași stare atunci când sunteți departe? Aceasta este, pentru moment, o stare tranzitorie, iar practica este indispensabilă pentru ca ea să devină permanentă.
Discipolul: Există momente în care strălucesc bruște lumini pe fondul unei conștiințe al cărei centru este la exteriorul eu-lui obișnuit și care pare să cuprindă totalitatea. În mod independent de orice concept filosofic, cum mă sfătuiți să acționez pentru a obține, menține și accentua aceste mult prea rare iluminări? Abhyasa (practica spirituală) pentru atingerea unor asemenea experiențe implică în mod obligatoriu retragerea (izolarea)?

Maestrul: La exterior. Cine trăiește experiența unui exterior și a unui interior? Ele sunt concomitente în existența subiectului și a obiectului. Dar, cine din nou, este conștient de acestea din urmă? După un examen profund veți descoperii că ele n-au fost niciodată decât unul singur: subiectul. Căutați atunci cine poate fi acest subiect unic. Această analiză va sfârși prin a vă conduce către pura conștiință, dincolo de subiect. Ceea ce numiți "eul obișnuit" este mentalul. Strâmtele limitări cuprind acest mental în timp ce conștiința pură este dincolo de orice limitare. Putem ajunge la ea printr-o căutare de felul celei pe care eu deja am menționat-o.
A obține - Sinele este mereu acolo. N-aveți decât un singur lucru de făcut, acela de a elimina valul care îl ascunde.
A menține - Sinele, din momentul în care a fost realizat, devine experiența noastră directă și imediată.
Retragerea - A rămâne în Sine înseamnă singurătate. Nimic nu este străîn Sinelui. Retragerea implică trecerea într-un loc sau dintr-o stare în alta. Dar nici una nici alta nu pot fi exterioare Sinelui. Totul este Sine; retragerea este imposibilă pentru că este de neconceput.
Abhyasa - înseamnă a nu lăsa să vină în minte nimic care să perturbe pacea inerentă a Sinelui. Dar, sunteți mereu în această stare naturală, fie că practicați sau nu Abhyasa. A rămâne așa cum sunteți, fără întrebări și îndoieli, aceasta vă este starea naturală.

Discipolul: atunci când este trăită starea de Samadhi, pot fi obținute în același timp și Siddhis-urile?

Maestrul: Pentru a manifesta Siddhis-urile trebuie ca alte persoane să le recunoască. Orice persoană care își arată astfel (fără discernământ) puterile sale, nu poate fi un Jnani (eliberat) Prin urmare, Siddhis-urile nu merită nici măcar umbra unui gând. Jnana (cunoașterea ultimă), trebuie să fie unicul scop al căutării voastre.

Discipolul: Realizarea mea îi ajută pe ceilalți?

Maestrul: Da, acesta este serviciul cel mai mare pe care puteți să li-l faceți. Cel care a descoperit mari adevăruri a ajuns în profunzimile tăcute ale Sinelui. Dar nu există nici un "altul' care trebuie să-l ajute. Ființa realizată vede doar Sinele, precum aurarul nu este atent decât la aurul bijuteriilor ornate cu pietre prețioase care i se dau pentru evaluare. Atunci când vă identificați cu corpul, sunteți de asemenea în mod fatal conștient de nume și forme. Dar atunci când transcendeți corpul, dispare, de asemenea, și ideea de "ceilalți." Ființa Realizată vede că lumea nu diferă de ea însăși.

Discipolul: Nu ar fi preferabil ca sfinții (ființele realizate) să trăiască în prezența celorlalți?

Maestrul: Pentru ei nu există "altul" lângă care să poată trăi. Sinele este unica realitate.

Discipolul: dar nu trebuie să încerc să ajut lumea care suferă?

Maestrul: Forța care va creat, a creat de asemenea și lumea. Dacă ea are grijă de voi, ea poate tot atât de bine să aibă grijă și de lume. Deoarece Dumnezeu a creat lumea, este treaba Lui să se ocupe de ea, nu a dumneavoastră.

Discipolul: și datoria noastră de patrioți?

Maestrul: datoria voastră constă în A FI și nu în a fi ceva sau altceva. "Eu sunt cel care sunt" - iată esența întregului adevăr. Metoda poate fi rezumată la fraza: "A rămâne în Pace". și ce semnifică pacea? Ea vrea să spună "Distruge natura ta inferioară", deoarece fiecare nume și fiecare formă sunt o cauză de tulburare a păcii. "Eu-Eu" este Sinele. "Eu sunt acesta" este ego-ul. Atunci când "Eu-l" rămâne singur și unic, el este Sinele. Atunci când se uită pe sine și spune "Eu sunt acesta sau acela, eu sunt ca acesta sau acela", atunci este ego-ul.

Discipolul: Atunci cine este Dumnezeu?

Maestrul: Sinele este Dumnezeu. Sentimentul "Eu sunt" este Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi exterior Sinelui, ar fi existat un Dumnezeu lipsit de Sine, și un Sine lipsit de Dumnezeu, ceea ce este absurd. Tot ceea ce este necesar pentru Realizarea Sinelui este de A FI ÎMPĂCAT. Ce poate fi mai ușor? De aceea Atma-Vidya este calea cea mai ușor de urmat.

Ramana Maharshi - Jnani și Lumea

Discipolul: Jnani (cel eliberat) percepe lumea?

Maestrul: De la cine vine o asemenea întrebare? De la un Jnani sau de la un Ajnani (om ignorant)?

Discipolul: Admit că de la un Ajnani.

Maestrul: Încearca lumea sa afle dacă într-adevăr exista? Îndoiala se ridica în tine însuti. Afla mai întâi cine este cel ce se îndoieste și vei fi liber apoi sa apreciezi dacă lumea este reala sau nu.

Discipolul: Ajnani vede și cunoaște lumea și obiectele ei, care îi afectează simțurile: auzul, gustul, etc. Jnani experimentează în același fel lumea?

Maestrul: Vorbești despre a vedea și despre a cunoaște lumea. Ori, tu te ignori pe tine însuți (deși tu ești subiectul care cunoaște și care este indispensabil cunoașterii obiectului). Cum vei putea înțelege natura adevărată a lumii care constituie obiectul de cunoscut? Fără îndoială că obiectele afectează corpul și organele de simț; dar oare corpul tău este cel care pune întrebarea? Declară oare corpul tău: "Simt acest obiect, el este real?", sau vine oare lumea să-ți spună: "Eu, lumea, sunt reală"?

Discipolul: Încerc doar să înțeleg punctul de vedere al unui Jnani despre lume. Lumea mai poate fi percepută după ce s-a obținut Realizarea Sinelui?

Maestrul: De ce să te frămânți în legătură cu lumea și cu ceea ce survine după Realizarea Sinelui? Realizează mai întâi Sinele. A percepe sau a nu percepe lumea - acestea nu au nici o importanță. În timpul somnului tu nu percepi universul material și vice-versa, pierzi ceva în acest moment pentru că percepi obiectele exterioare? Este un fapt cu totul lipsit de importanță, atât pentru Jnani cât și pentru Ajnani dacă ei percep sau nu lumea. Amândoi o văd, dar punctul lor de vedere diferă.

Discipolul: Dacă Jnani și Ajnani percep lumea în aceeași manieră, prin ce diferă ei?

Maestrul: Văzând lumea, Jnani vede Sinele care formează substratul acestei lumi. Ajnani, fie că vede, fie că nu vede lumea, își ignoră ființa lui adevărată, Sinele.
Ia exemplul imaginilor care se mișcă și care se văd pe ecran în timpul unui film la cinema. Ce există în fața ta înainte de a începe filmul? Numai ecranul. Pe pânză vezi derulându-se în întregime filmul; în aparență, scenele acestea sunt reale. Dar încearcă să te duci și să le prinzi! Ce-ti ramâne între degete? Numai ecranul, pe care personajele păreau atât de reale. După prezentarea filmului, când imaginile dispar, ce mai ramâne? Din nou, doar ecranul.
La fel este și cu Sinele. El singur există; imaginile se duc și vin. Dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, nu ești înșelat de aparența spectacolului și pentru tine nu are importanță dacă el apare sau dispare. Ignorând Sinele, Ajnani gândește că lumea este reală, tot așa cum, ignorând ecranul, el vede numai scenele filmului, ca și cum ele ar exista în afara pânzei. Când vei conștientiza faptul că fără martor nimic nu poate fi perceput, tot așa cum nu pot exista imaginile fără ecran, atunci nu vei mai comite erori. Jnani și-a dat seama odată pentru totdeauna că ecranul, cu imaginile care se văd pe el, nu este nimic altceva decât Sinele. Când nu există spectacol, Sinele se manifestă fără imagini, El rămâne ne manifestat. Jnani rămâne indiferent la formele sub care poate să se prezinte Sinele: El este mereu Sinele. Dar Ajnani îl vede pe Jnani în plină acțiune și nu-i poate înțelege natura.
Discipolul: Exact acest lucru m-a făcut să pun prima mea întrebare: cel ce a realizat Sinele percepe lumea ca și noi? Dacă așa stau lucrurile, mi-ar place să știu ce părere aveți Dumneavoastră despre dispariția misterioasă a acelei fotografii, ieri?

Maestrul: (surâzând): Faci aluzie la fotografia templului din Madura. (Cu câteva minute mai înainte trecea din mână în mână printre vizitatorii care o priveau, fiecare când ii venea rândul. Probabil că din neatenția cuiva, fotografia alunecase între paginile vreunei cărți pe care ei tocmai o consultau în acel moment).

Discipolul: Da, tocmai la acest incident mă gandesc. Care este punctul Dumneavoastră de vedere? Fotografia a fost căutată peste tot și în final nu a mai fost regăsită. Cum explicați dumneavoastră această misterioasă dispariție, chiar în momentul când toată lumea voia să o vadă?

Maestrul: Imaginează-ți că în vis m-ai luat cu tine în patria ta îndepărtată, Polonia. Te trezești și imi spui: "Am visat una și alta. Ai avut același vis cu mine, și ți-ai dat seama că eu te luam cu mine în Polonia?" Această cercetare nu are pentru tine nici cea mai mică importanță.

Discipolul: Dar în ceea ce privește fotografia pierdută, incidentul s-a desfășurat sub ochii dumneavoastră.

Maestrul: Fotografia care a fost văzută, apoi pierdută, cât și întrebarea ta despre ea, toate acestea nu reprezintă, de fapt, decât o simplă operațiune a mentalului tău.
Purana ne povestește o întâmplare care ilustrează acest punct de vedere. Când Sita pleca din mănăstire, în pădure, Rama începu să o caute, strigând-o pe nume cât putea de tare: "Oh Sita, Sita!" Parvati și Parameswara văzură din înaltul cerului ce se petrecea în pădure. Parvati își exprima surpriza către Shiva, spunandu-i: "L-ai lăudat pe Rama și l-ai considerat ca fiind perfect. Totuși vezi cum se poartă, cum se tânguie pentru pierderea Sitei!"
"Dacă ai îndoieli în privința perfecțiunii lui Rama", răspunse Shiva, "pune-l tu însați la încercare. Prin virtutea Yoga - Mayei tale ia-ți înfățișarea Sitei și apari dinaintea lui". Parvati se supuse și apăru înaintea lui Rama sub trăsăturile exacte ale Sitei; dar, spre marea sa surprindere, Rama nu-i lua în seamă prezenșa și continua să strige: "Oh, Sita, Sita!", ca și când ar fi fost orb.

Discipolul: Nu ințeleg morala acestei întâmplări.

Maestrul: Dacă Rama ar fi căutat intr-adevăr prezența corporală a Sitei, ar fi recunoscut-o pe Sita pe care o pierdu-se, în persoana care se afla dinaintea lui. Dar nu, pentru el Sita dispărută era la fel de ireală ca și cea care tocmai apăruse în fața ochilor lui. Rama nu era cu adevărat orb; dar pentru el, un Jnani, plecarea Sitei în sihăstrie, dispariția sa, căutările pe care le făcuse, ca și apariția lui Parvati sub trăsăturile Sitei, totul era la fel de ireal. Înțelegi, acum, incidentul cu fotografia dispărută?

Discipolul: N-aș putea spune că-mi este foarte clar. Lumea pe care o vedem, o simțim și o percepem în atâtea moduri este, deci, o iluzie, un vis?

Maestrul: Dacă tu cauți adevărul, nu ai decât o alternativă, și aceasta este acceptarea irealității lumii.
Discipolul: De ce?

Maestrul: Dintr-un motiv simplu: dacă tu nu abandonezi ideea că lumea este reală, spiritul tău este continuu atașat de această lume. Dacă iei aparența drept realitate, nu vei cunoaște niciodată Realitatea, deși numai Realitatea singură există. Acest lucru este ilustrat prin analogia cu șarpele și franghia. Dacă tu vezi șarpele, nu poți vedea frânghia, cu toate că ea există. Șarpele inexistent devine real în ochii tăi, în timp ce franghia reală pare a fi, în intregime, inexistentă.

Discipolul: E ușor să accepți la modul intelectual ipoteza că lumea nu este reală, dar este greu să ai convingerea că ea este, realmente, ireală.

Maestrul: Pentru tine, universul visului tău este perfect real atunci când visezi. Atât timp cât durează iluzia, tot ceea ce vezi, simți, etc. în această lume a visului îți pare real.

Discipolul: Atunci înseamnă că lumea nu este nimic altceva decât un vis?

Maestrul: Pui tu oare la îndoială realitatea percepțiilor tale atunci când visezi? Tu poți visa că faci lucruri cu totul imposibile, de exemplu că tocmai discuți, vesel, cu o persoană, în realitate, defunctă. Pentru câteva clipe ai putea avea o îndoială în vis și atunci îți spui: dar credeam, totuși, că el este mort. Apoi mentalul tău pare că se împacă cu această idee. Prietenul tău decedat sfârșește prin a fi perfect viu pentru tine, în vis. Cu alte cuvinte, visul, atunci când este trăit, nu-ți permite nici o îndoială asupra realității sale.
În același fel, îți este imposibil să păstrezi cea mai mică suspiciune cu privire la realitatea lumii percepute în starea de veghe. Cum ar putea mentalul, care el însuși a creat lumea, să admită irealitatea ei? Aceasta este semnificația comparației făcută între lumea experimentală în starea de veghe și lumea visului. Amândouă sunt creații ale mentalului. În timp ce acesta se complace într-una sau în cealaltă, el este incapabil să nege realitatea lumii visului atunci când visează, și a lumii stării de veghe atunci când este în stare de veghe. Dacă, dimpotrivă, îți retragi complet mintea față de lume, o întorci către interior și rămâi în această stare, adică dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, care este substratul întregii experiențe, vei descoperi că lumea, care pentru moment îți este perceptibilă într-un singur fel, este la fel de ireală ca aceea pe care o trăiești în vis.

Discipolul: Cum am spus deja, noi vedem și simțim lumea într-o mulțime de feluri. Aceste senzații sunt reacții la obiectele văzute, simțite etc. și nu sunt creații mentale ca cele din vis, care diferă nu numai de la o persoană la alta, ci chiar și pentru aceeași persoană. Aceasta nu dovedește realitatea obiectivă a lumii?

Maestrul: Tot ceea ce spui despre atributele și contradicțiile lumii visului le declari în acest moment, când ești treaz. În timp ce visezi, totul pare perfect coerent. Aceasta revine la a spune că dacă îți este sete în vis, vei bea în mod iluzoriu apa iluzorie, care-ți va potoli setea iluzorie. Toate acestea pentru tine sunt reale. Ele nu au nici o legătură cu iluzia, atât timp cât nu știi că visul însuși este o iluzie. La fel este cu lumea percepută în timpul stării de veghe: senzațiile pe care le ai în acest moment sunt perfect coordonate și astfel îți dau impresia că lumea este reală.
Dacă, dimpotrivă, lumea este o realitate care există prin ea insași, ceea ce în mod evident tu vrei să afirmi atunci când vorbești despre obiectivitatea ei, ce o împiedică să se reveleze în timpul somnului? Nu spui niciodată că nu exiști în timpul somnului tau.
Discipolul: Într-adevăr, eu nu neg că lumea există atunci când dorm. Ea există pe întreaga durată a somnului meu. Dacă în acel moment eu nu o văd, totuși, cei care sunt în starea de veghe, sunt conștienți de ea.

Maestrul: Pentru a declara că exiști în timp ce ești adormit, ai avut nevoie să-i chemi pe ceilalți drept mărturie pentru a ți-o dovedi. De ce cauți mărturia lor acum? Acești ,alții' nu pot să-ti spună că au văzut lumea (în timpul somnului tău) decât atunci când tu însuți ești treaz. Din contră, în ceea ce privește propria-ți existență, lucrurile stau cu totul altfel. Trezindu-te, declari că ai dormit bine, și astfel afirmi că ai fost conștient de tine insuți, pe durata celui mai profund somn în care totuși n-ai avut nici cea mai mică noțiune despre existența lumii. Acum, în acest moment, chiar dacă ești treaz, lumea este cea care îți declară: "Eu sunt real", sau tu ești cel care afirmă aceasta?

Discipolul: Bine-înțeles că cel care afirmă sunt eu, dar o spun în legătură cu lumea.

Maestrul: Ei bine, atunci această lume pe care o califici drept reală își bate joc, de fapt, de tine, căci tu încerci să-i dovedești realitatea în timp ce nu-ți cunoști propria ta Realitate.
Vrei să dovedești într-un fel sau altul că lumea este reală. Dar care este criteriul Realității? Real este doar ceea ce există prin sine insuși, care se revelează prin sine însuși și care este etern și imuabil.
Lumea există prin sine insăși? A fost ea vreodată văzută altfel decât cu ajutorul minții? În somn, nu există nici mental, nici lume. În starea de veghe, există mental și de aceea există și lumea. Ce înseamnă această continuă alternanță? Te-ai familiarizat cu principiile logicii inductive, considerate a fi insăși baza investigației științifice. De ce nu incerci să rezolvi problema realității lumii folosindu-te de aceste principii universale de logica.
Cu de la tine putere, poți declara "exist". Aceasta înseamnă că existența ta nu este o existență obiectivă, ci că ea este existența de care ești conștient. În mod real, ea este Existența pură care este identică cu Conștiința.

Discipolul: Lumea poate să nu fie conștientă de sine insăși, totuși ea există.

Maestrul: Conștiința nu este altceva decât conștiința Sinelui. Fiind conștient de ceva, ești esențialmente conștient de tine însuți. O existență care ar fi inconștientă de ea însăși, iată o formulare care ascunde în sine o contradicție în termeni. Aceasta nu ar fi deloc o existență, ci un atribut, pe când adevărata Existență, Sat nu este un atribut, ci însăși Substanța. Aceasta este Vastu. Realitatea este în consecință cunoscută ca Sat - Cit, Ființa - Conștiința și niciodată numai una sau cealaltă. Lumea nu există de la sine și nu este cu mult mai conștientă de propria ei existență. Cum poți trage concluzia că o astfel de lume este reală?
Care este natura lumii? Este o schimbare perpetuă, un talaz continuu, interminabil. O lume dependentă (de cel care o percepe), inconștientă de sine însăși și mereu schimbătoare, nu poate fi reală.

Discipolul: Nu numai știința experimentală occidentală consideră lumea ca reală, dar și Vedele, etc., dau o descriere cosmologică complicată a universului și a originii lui. De ce ar face-o dacă universul ar fi ireal?

Maestrul: Scopul esențial al Vedelor, ca și al tuturor celorlalte texte, este de a-ți conferi învățături despre natura lui Atman nepieritorul, și de a declara cu fermitate: "Tu ești Acela".

Discipolul: De acord. Înțeleg. Dar de ce prezintă aceste texte asemenea descrieri cosmologice, atât de vaste și detaliate, dacă pe de altă parte ele nu consideră lumea ca reală?

Maestrul: Adoptă în practică ceea ce accepți teoretic și lasă la o parte restul. Shastrele trebuie să ghideze toate tipurile posibile de căutători ai Adevărului, de aceea ele nu au toate același conținut. Ceea ce nu poți accepta ca adevărat, tratează-l ca fiind arthavada, sau argument auxiliar.

Ramana Maharshi - Pacea și Fericirea

Discipolul: Cum pot să obțin pacea? Am impresia că nu o pot obține prin Vichara (investigarea adevărurilor profunde printr-o metodă rațională).

Maestrul: Pacea este starea ta naturală. Mentalul este cel care creeaza obstacolele. Vichara ta a fost în întregime o creație a mentalului. Caută natura spiritului, și vei vedea că mentalul va dispărea. Căci nu există nimic din toate acestea, decât un mental fără gânduri. Deoarece gândurile apar totuși fără încetare, tu le atribui o origine pe care o numești spirit sau mental. Dar atunci când cauți natura acestuia din urmă, sfârșești prin a descoperii că el nu există. Când mentalul dispare astfel, te cufunzi în pacea eternă.

Discipolul: Prin poezie, muzica, Japa Bhajana, peisajele minunate pe care le vedem, lectura unor poezii religioase, etc., se întâmplă să conștientizăm un veritabil sens al Unității. Acest sentiment de pace profundă și preafericită (în care eul personal nu ocupă nici un loc) este totuna cu acea cufundare în Inimă despre care vorbește Bhagavan? Practica spirituală îndreptată către asemenea stări va putea conduce la un Samadhi (stare de fuziune cu Divinul) mai profund și până la urmă la deplina și totala viziune a Realului?

Maestrul: Fericirea există atunci când mentalul se află în prezența unor lucruri plăcute. Aceasta este fericirea inerentă a Sinelui; nici o altă fericire nu există. Fericirea nu este nici străină, nici îndepărtată. În aceste ocazii pe care le găsești plăcute, de fapt te cufunzi în Sine. Această cufundare prilejuiește o fericire necondiționată care există prin ea însăși. Dar diferitele asociații de idei te fac să atribui această fericire altor lucruri sau altor evenimente, pe când, de fapt, fericirea se află în tine. Într-o asemenea situație te cufunzi în Sine, cu toate că o faci în mod inconștient. Dacă ajungi să o faci în mod conștient, cu convingerea venind din experiența că ești identic cu Realitatea, atunci o numești Realizare. Vreau ca tu să te cufunzi în mod conștient în Sine, adică în Inimă.

Ramana Maharshi - Bhakti și Jnana

Bhakti = Adorare sau devoţiune, o dăruire ardentă către un ideal spiritual.

Jnana = „Cunoaşterea” veritabilă - a experimenta în mod continuu că „Eu sunt Brahman”, „totul este Sinele”.

Discipolul: Sri Bhagavata ne-a învăţat o metodă pentru a-l găsi pe Krishna în adâncul Inimii noastre: aceea de a ne închina în fața a tot ceea ce există și a privi totul ca fiind însuși Dumnezeu. Poate fi acesta drumul care să ducă la Realizarea Sinelui? Nu este mult mai ușor să-l adorăm pe Bhagavan în tot ceea ce mintea noastră descoperă în interiorul și în afara noastră, decât să investigăm supra mentalul prin întrebarea „Cine sunt eu?”

Maestrul: Vă gândiţi la Dumnezeu atunci când Îl vedeţi în tot ceea ce există? Cu siguranţă că vă gândiţi la El dacă îl vedeţi pretutindeni în jurul vostru. Păstrându-L pe Dumnezeu în inima voastră ajungeţi la dhyana; dhyana este etapa care precede Realizarea ultimă. Nu există decât o singură Realizare: aceea a Sinelui, în Sine. Ea nu poate să fie exterioară Sinelui, iar dhyana precede această Realizare. Este absolut lipsit de importanţă dacă practicaţi dhyana (meditaţia) asupra lui Dumnezeu sau asupra Sinelui, deoarece scopul ultim este acelaşi. În nici un fel nu puteţi scăpa de Sine. Dacă vreţi să-L vedeţi pe Dumnezeu în tot, nu Îl veţi vedea, de asemenea, şi în voi înşivă? Dacă totul este Dumnezeu, nu sunteţi şi voi incluşi în El? Voi înşivă sunteţi Dumnezeu. Este atât de surprinzător faptul că totul este Dumnezeu? Această metodă este indicată în Sri Bhagavata și în alte cărți. Totodată însă, chiar și această disciplină spirituală presupune existența unui martor sau gânditor. Cine este acesta?

Discipolul: Cum poate fi văzut Dumnezeu imediat în toate lucrurile?

Maestrul: A-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a fi Dumnezeu. Nu există un „tot” care să fie în afara lui Dumnezeu, în care El ar putea să fie imanent. Numai El există.

Discipolul: Este necesar să citim Bhagavad Gita din când în când?

Maestrul: Mereu.

Discipolul: Care este relaţia dintre Bhakti și Jnana?

Maestrul: Starea eternă, constantă şi naturală, care constă în a rămâne în Sine, se numeşte Jnana. Dar pentru a rămâne în Sine trebuie să iubeşti Sinele. Dumnezeu fiind Sinele, iubirea Sinelui echivalează cu iubirea de Dumnezeu. Numai această iubire este Bhakti. Jnana și Bhakti sunt deci unul şi acelaşi lucru.

Discipolul: Atunci când recit Nama-Japa (repetarea unui nume divin) timp de o oră sau mai mult, intru într-o stare comparabilă cu cea a somnului. Apoi mă trezesc şi constat că Japa s-a întrerupt, şi reîncep să o repet.

Maestrul: „Comparabilă cu somnul”. Expresia este corectă. Aceasta este starea naturală. Deoarece deocamdatî vă identificați cu ego-ul, considerați că această stare naturală care survine în timpul tehnicii de Japa este ceva care vă întrerupe lucrul cu mantra. Trebuie deci să repetaţi această experienţă până când veţi ajunge să înţelegeţi că prin această trăire vă cufundaţi de fapt în starea voastră naturală. Veţi descoperi atunci că Japa nu este indispensabilă, dar ea va putea continua totodată, într-un mod automat. Nelămuririle actuale provin dintr-o identificare greşită: vă identificaţi cu mentalul care repetă Japa. Japa semnifică a te raporta la un singur gând, eliminând toate celelalte gânduri. Acesta este scopul său şi raţiunea sa de a exista. Ea (Japa) conduce la dhyana, iar aceasta sfârşeşte prin Realizarea Sinelui în Jnana.

Discipolul: Cum trebuie să practicăm Nama-Japa?

Maestrul: Nu trebuie niciodată să repetăm numele lui Dumnezeu mecanic şi intr-un mod superficial, fără a avea în adâncul inimii iubirea de Dumnezeu. Repetând numele Său, trebuie să Îl invocăm cu fervoare şi să ne abandonăm fără rezerve. Numai după acest sacrificiu Numele lui Dumnezeu rămâne constant în om.

Discipolul: De ce folos este atunci să ne dăruim unei căutări spirituale (Vichara) (Investigaţia lucrurilor profunde printr-o metodă raţională)?

Maestrul: Abandonul nostru în Dumnezeu nu are un efect total decât atunci când este realizat într-o deplină cunoaştere a cauzei. Dar o asemenea înţelegere nu apare decât după o căutare spirituală şi după reflecţie. Ea se termină invariabil printr-o renunţare totală. Nu există nici o diferenţă între Jnana și sacrificiul absolut de sine pentru Dumnezeu: în gânduri, în cuvinte și în acțiuni. Pentru a fi complet, acest abandon trebuie să fie necondiționat, deoarece cel ce Îl iubește pe Dumnezeu nu cere nici o favoare și nu negociază cu El. Un asemenea abandon cuprinde totul. Este în același timp Jnana, Vairagia (detaşarea completă, abandonarea tuturor dorinţelor), devoţiune şi iubire.

Ramana Maharshi - Disciplina Mentală

Discipolul: Cum pot să-mi disciplinez mintea?

Maestrul: Nici o minte nu trebuie disciplinată dacă realizezi Sinele. Sinele strălucește atunci când mentalul dispare. Indiferent dacă mintea unui realizat este activă sau nu, doar Sinele există (cu adevărat) pentru el, căci mintea, corpul și lumea nu sunt despărțite de Sine. Ar putea oare toate acestea să fie altceva decât Sinele? Atunci când ești conștient de aceasta, când ai înțeles acest adevăr, pentru ce ți-ai mai face griji din pricina acestor umbre zadarnice? Cum ar mai putea ele să afecteze Sinele?

Discipolul: Dar dacă mentalul nu este decât o umbră, cum vom putea cunoaște Sinele?

Maestrul: Sinele este însăși Inima ce strălucește prin propria ei lumină. Iluminarea vine din Inimă și se îndreaptă spre creier, sediul mentalului. Noi privim lumea cu mintea, deci prin lumina reflectată a Sinelui. Lumea este percepută printr-un act al minții. Atunci când mintea este iluminată, ea este conștientă de lume; dar atunci când mintea este în întuneric, nu este conștientă de nimic. Dacă îți îndrepți mintea spre interior, către izvorul iluminării, cunoașterea obiectivă încetează și în Inima va străluci numai Sinele.
Luna strălucește pentru că reflectă lumina soarelui. Atunci când soarele asfințește, luna ne ajută să distingem obiectele, datorită luminii pe care o reflectă. Dar atunci când soarele răsare din nou, nimeni nu mai are nevoie de lună, al cărei disc se vede totuși pe cer.
Mintea și Inima nu se pot compara. Mintea ne este de folos datorită luminii pe care o reflectă. O folosim pentru a vedea obiectele. Când o întoarcem spre interior, ea se cufunda în Izvorul iluminării, care strălucește prin el însuși. Atunci mintea este ca luna în timpul zilei. Când este întuneric, ai nevoie de o lampă ca să faci lumină. Dar atunci când soarele a răsărit, orice lampă devine inutilă, căci obiectele sunt vizibile. Pentru a vedea soarele nu ai nevoie de nici o lampă, ajunge numai să-ți îndrepți privirea spre astrul luminos al zilei.
Tot astfel, pentru a vedea obiectele, ai nevoie de lumina pe care o reflecta mintea. Pentru a vedea însă Inima, este de ajuns ca toată atenția să se îndrepte către ea. Atunci mintea nu mai contează, și Inima va străluci în toată splendoarea, prin propria ei lumină.

Discipolul: După ce am părăsit ashramul, în octombrie, m-am simțit învăluit, timp de vreo zece zile, de această pace care domnește în jurul Dumneavoastră. în fiecare clipă, chiar și în timpul celei mai intense activități cotidiene, simțeam în adâncul meu această pace în sânul unității; era ceva asemănător cu dedublarea conștiinței, care apare atunci când moțăi în timpul unei conferințe plicticoase. Apoi totul dispărea și mă întorceam la obișnuitele fleacuri stupide. Munca nu ne lasă suficient timp pentru meditație. Ajunge oare să mă gândesc neîncetat că "Eu sunt" în timp ce muncesc?

Maestrul: (după un scurt moment de tăcere): Dacă îți întărești spiritul, această pace va continua fără încetare. Durata ei este proporțională cu forța mentală dobândită printr-o practică asidua. O minte astfel "îmbăiată" ajunge repede în stare să urmeze cursul râului. în acest caz, indiferent dacă te afli sau nu în activitate, râul nu va fi nici deviat, nici întrerupt. Nu munca este adevăratul obstacol, ci ideea că tu ești cel care o face.

Discipolul: Trebuie să facem meditații special ca să ne întărim mintea?

Maestrul: Nu, dacă păstrați mereu în minte ideea ca nu este vorba de munca voastră personală. La început trebuie să faceți eforturi ca să fiți conștienți de aceasta tot timpul, dar mai târziu devine un lucru firesc și continuu. Atunci munca se va face de la sine și pacea lăuntrică își va păstra întreaga puritate.
Meditația este adevărata voastră natură.
Acum o numiți meditație pentru că sunteți distrați de alte gânduri. Dar atunci când acestea sunt eliminate, rămâneți singuri - adică în starea de meditație, eliberați de orice gând. Iar ceea ce încercați să dobândiți prin eliminarea gândurilor este adevărata voastră natură. Această înlăturare a gândurilor parazite, voi o numiți meditație. Dar atunci când practica ajunge să se așeze pe baze solide, adevărata natură se manifestă în toată splendoarea, și descoperim că aceasta este adevărata meditație.

Discipolul: Cu cât încercăm mai mult să medităm, cu atât mai puternice devin gândurile parazite!

Maestrul: Da, tot felul de gânduri apar în timpul meditației. Este un lucru firesc, pentru că tot ce este ascuns în voi iese atunci la lumină. Dacă toate acestea n-ar fi aduse la suprafață, cum am mai putea să le distrugem? Gândurile apar oarecum spontan, pentru ca, în cele din urmă, să dispară, întărind astfel mentalul.

Discipolul: Există momente în care persoanele și lucrurile capătă o formă vagă, transparentă, ca într-un vis. Nu ne mai dăm seama că ele vin din afară; suntem conștienți în mod pasiv de existența lor, fără să le mai raportăm la noi înșine. Atunci spiritul se scaldă într-o pace profundă. Oare în astfel de momente suntem pregătiți să ne cufundăm în Sine? Sau o astfel de stare e nesănătoasă, provenind dintr-un fel de auto hipnoză? E bine să o întreținem datorită păcii temporare pe care o aduce?

Maestrul: Există în noi o stare de conștiință asociată unei liniști lăuntrice; este exact starea în care trebuie să ajungem. Dar faptul de a pune întrebări cu privire la aceasta fără a fi înțeles că e vorba despre Sine, arată că starea experimentată nu e stabilă, ci întâmplătoare.
Verbul "a se cufunda" se potrivește atunci când este vorba despre tendințe extrovertite. Mentalul trebuie dirijat și introvertit, în așa fel încât să se cufunde la o adâncime mai mare decât cea a aparențelor exterioare. Dar atunci când pacea domnește ca o regină, fără să umbrească totuși conștiința, mai e oare nevoie să ne cufundăm? Atât timp cât nu întelegem că e vorba despre Sine, efortul pentru a ajunge în această stare se poate într-adevăr numi o "Scufundare". În acest sens putem folosi verbul "a se cufunda" în loc de "a realiza". În această lumină întrebarea pe care ați pus-o nu-și mai are rostul.

Discipolul: Mintea mea continuă să aibă o preferință pentru copii, poate din cauză că forma unui copil este adeseori folosită pentru a personifica Idealul. Cum să fac să depășesc această preferință?

Maestrul: Fixează-te asupra Sinelui. De ce să te mai gândești la copii și la reacțiile tale față de ei?

Discipolul: Mi se pare că a treia mea vizită la Tiruvannamalai mi-a intensificat simțul egoismului și m-a făcut să meditez mai greu. E întâmplător sau ar fi mai bine să evit astfel de locuri pe viitor?

Maestrul: E imaginar. Acest loc, sau indiferent care altul, se află în tine însuți. Trebuie să pui capăt unor astfel de scorneli; căci locurile, să-ți fie clar, n-au nimic de-a face cu activitățile spirituale. Asta e valabil și pentru mediul tău înconjurător. Tu nu te afli în el ca urmare a unei alegeri personale. El apare în mod natural și îți este impus într-o oarecare măsură. Trebuie să te ridici deasupra, fără să te lași prins în capcana lui. (Un băiat de opt ani și jumătate vine și se așează în camera unde se întâlneau discipolii pe la ora cinci seara, pe când Bhagavan era plecat pe Munte. Cât timp a lipsit el, băiețelul a vorbit despre Yoga și despre Vedanta într-o tamilă pură, simplu și literar, cu numeroase citate din învățăturile Sfinților și din Scripturile Sacre. Atunci când Sri Bhagavan, care lipsise vreo trei sferturi de oră, s-a întors, o liniște deplină domnea în încăpere. Copilul a rămas douazeci de minute în prezența lui Sri Bhagavan fără a scoate o vorbă, dar și fără a-și mai lua privirea de la el. Apoi au început să-i curgă lacrimi din ochi. Le-a șters cu mâna și a plecat la puțin timp după aceea, spunând că mai are încă de așteptat Realizarea Sinelui).

Discipolul: Acest copil este extraordinar! Cum se explică aceasta?

Maestrul: Caracteristicile ultimei sale vieți sunt foarte marcante la el. Dar oricât de puternică ar fi amprenta lor, ele nu se pot manifesta decât când mintea este calmă și împăcată. Toată lumea știe că atunci când te străduiești să-ți trezești memoria, te confrunți deseori cu un eșec, în timp ce alte ori ești pur și simplu străfulgerat de amintiri dacă mintea rămâne liniștită.

Discipolul: Cum putem face ca mintea rebelă să devină calmă și liniștită?

Maestrul: Întoarceți-vă la izvorul ei ca s-o faceți să dispară, sau practicați o renunțare totală ca s-o înfrângeți total. Acest sacrificiu este echivalentul Cunoașterii Sinelui. Ambele căi implică în mod necesar propria voastră disciplinare. Ego-ul nu se supune decât atunci când recunoaște prezența Puterii Supreme.

Discipolul: Cum aș putea să scap din Samsara, ce pare a fi adevărata cauză a agitației noastre mentale? Renunțarea nu este oare un mijloc eficient pentru a obține liniștea spiritului?

Maestrul: Samsara nu există decât în mintea voastră. Ați auzit vreodată ca lumea să strige: "Iată-mă, sunt eu, lumea!"? Dac-ar fi așa i-am simți neîncetat prezența, chiar și în timpul somnului. Dar cum ea nu există de fapt în timp ce dormim, înseamnă că nu e permanentă. Iar ceea ce nu e statornic n-ar putea avea nici un fel de substanță. Întrucât lumea n-are nici un fel de realitate în afara Sinelui, acestuia îi e ușor să o supună. Doar Sinele e permanent. Renunțarea constă în a nu confunda Sinele cu non-Sinele. Îndată ce ignoranța care face ca acestea să pară identice este distrusă, non-Eul încetează de a mai exista. Abia atunci apare adevărata renunțare.

Discipolul: Putem munci în lume în mod detașat chiar și în absența unei astfel de renunțări?

Maestrul: Numai un Atma-Jnani poate fi un bun Karma-Yoghin.

Discipolul: Bhagavan condamnă filosofia Dvaita?

Maestrul: Dvaita presupune confuzia între Sine și non-Sine. Advaita înseamnă non-identificarea acestora.

Ramana Maharshi - Tăcere și Singurătate

Discipolul: Este bine să faci legământul tăcerii?

Maestrul: Tăcerea interioară înseamnă renunțarea la tine însuți. Adică viețuirea în afara ego-ului.

Discipolul: Singurătatea este o necesitate pentru un sanyasin?

Maestrul: Singurătatea se află în inima omului. Poți trăi în iureșul lumii și, cu toate acestea, să-ți păstrezi o deplină serenitate a minții, Aceasta înseamnă că trăiești în singurătate. Un altul trăiește în padure, dar nu este în stare să-și țină în frâu mintea; nu se poate spune despre el că trăiește în singurătate.
Singurătatea este o atitudine mentală. Ființa legată de lucrurile acestei lumi nu poate s-o obțină, indiferent unde s-ar afla; dar acela care este detașat de lume, trăiește în singurătate, oriunde s-ar afla.

Discipolul: Ce este mauna?

Maestrul: Mauna este starea care transcende vorbirea și gândirea. Este meditația în care nu există activitate mentală. Ea constă în supunerea minții. Meditația profundă este o vorbire fără de sfârșit. Tăcerea vorbește neîncetat, este un etern torent de "limbaj". Acesta se oprește atunci când începem să vorbim, căci vorbele pun stavilă acestui "limbaj" mut. Discursuri și conferințe pot să-i captiveze pe oameni ore întregi, fără să le fie de vreun folos. Tăcerea însă este permanentă și face ca întreaga umanitate să evolueze. Tăcerea este însăși elocvență. Îndrumările verbale nu sunt niciodată atât de elocvente ca tăcerea. Ea însăși este o continuă elocvență. Este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează, făcându-i loc tăcerii.

Discipolul: Dar atunci, cum ne-am mai putea exprima gândurile pentru a comunica între noi?

Maestrul: Aceasta nu este o necesitate decât atunci când există simțul dualității.

Discipolul: De ce nu merge Bhagavan să propovăduiască adevărul tuturor oamenilor de pe Pământ?

Maestrul: De unde știi că n-o fac? A propovădui înseamnă a transmite Cunoașterea; aceasta nu se poate face cu adevărat decât în tăcere. Ce-ai zice despre un om care ascultă o predică timp de o oră și pleacă fără să fi ajuns să-și schimbe viața? Comparați-l cu acela care se așeză la picioarele unei Sfinte Prezențe și duce cu sine, întorcându-se acasă, un mod de a gândi cu totul nou. Ce este mai bine: să predici cu glas tare dar fără efect, sau să rămâi tăcut, revărsând razele forței lăuntrice în jurul tău?

Gândește-te și la originea vorbirii. La început este cunoașterea abstractă, din care purcede ego-ul. La rândul său, acesta zămislește gândirea, iar gândirea dă naștere cuvintelor. Prin urmare, cuvântul este strănepotul Izvorului originar. Și dacă el este atât de eficient, gândește-te de câte ori trebuie să fie mai puternică propovăduirea prin tăcere! Dar oamenii nu înțeleg acest adevăr simplu și limpede, adevărul experienței lor de zi cu zi, veșnic, mereu prezent. Acest adevăr este cel al Sinelui.

Există oare cineva care să nu aibă cunoștință de Sine? Dar oamenilor nu le place să audă vorbindu-se despre acest adevăr. Ei au nevoie de lumea de dincolo, de cer, de infern și de reîncarnare. Pentru că iubesc mai mult misterul decât Adevărul, religia le dă ceea ce își doresc, în speranța de a-i aduce în cele din urmă în Sine; atunci de ce să nu ne statornicim în El, chiar de acum, aici, în clipa aceasta? Pentru a fi martor altor lumi, sau pentru a face speculații pe seama lor, Sinele este absolut necesar; Acestea nu sunt diferite de El. Chiar și atunci când cel ignorant crede că vede obiectele, el nu vede altceva decât Sinele.