duminică, 31 octombrie 2010
vineri, 29 octombrie 2010
marți, 19 octombrie 2010
vineri, 17 septembrie 2010
Glossa - Mihai Eminescu
GLOSSA
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
sâmbătă, 12 iunie 2010
Ramana Maharshi - Anubandham
INVOCAȚIE: "Acela în care toate aceste lumi se odihnesc, Acela din care ele sunt făcute, Acela care le proiectează, Acela pentru care ele există, Acela din cauza căruia ele apar în existență și Acela care este ceea ce ele sunt în mod real - Acela singur este cel Real, Adevărat. Acela este comoara din Inima."
Prezența în preajma înțelepților care au realizat adevărul ne eliberează de atașamentele simturilor; aceste atasamente, odata disparute, sunt distruse la rândul lor atașamentele mentalului; cei la care atașamentele mentalului sunt de asemenea distruse devin unul cu Acela (Sinele) care este imuabil. Ei ating eliberarea în această viață. Prețuiți tovărășia unor asemenea înțelepți.
Aceasta Stare Supremă, obținută aici și acum prin prezența în preajma înțelepților și prin meditație profundă proprie căutării Sinelui în Inimă, nu poate fi obținută cu ajutorul unui profesor obișnuit, sau prin cunoașterea scrierilor sfinte nici prin acțiuni merituoase și nici prin orice alt mijloc.
Dacă ne aflăm în preajma înțelepților și asimilăm în mod direct învățătura lor, la ce ne-ar mai putea folosi diferitele discipline individuale? Spuneți-mi ce rost mai are un evantai atunci când sufla vântul dulce și proaspăt din sud.
Agitația mentală și excitația corporală sunt calmate prin influența lunii. Mizeria și suferința sunt eliminate cu ajutorul arborelui KALPAKA(1); păcatele sunt spălate prin îmbăiere în apele sacre ale Gangelui. Însă toate aceste nenorociri sunt eliminate dintr-o dată prin simplul DARSHAN (învățături orale) al unui Înțelept fără egal.
(1) - KALPAKA = arbore celest care acordă toate favorurile solicitate spontan prin rugaciune.
Nici apa sfânta a locurilor de pelerinaj, nici icoanele și reprezentările divine făcute din pamânt sau piatră nu ar putea fi comparate cu privirea plină de grație a înțeleptului. Acestea nu purifică decât după un timp îndelungat, pe când simpla privire a unui înțelept este suficientă pentru a realiza spontan purificarea.
Discipolul: Cine este Dumnezeu?
Maestrul: Cel care cunoaște mentalul.
Discipolul: Mentalul meu este cunoscut de Spiritul meu?
Maestrul: Deoarece SHRUTIS-urile (scrierile sacre) afirmă: "Cunoscătorul e Unul", tu (în calitate de cunoscător al mentalului) ești cu adevărat Dumnezeu.
Maestrul: Cine este după părerea ta, cel ce aduce lumina?
Discipolul: Soarele este lumina zilei, lampa este lumina nopții.
Maestrul: Care este lumina care percepe această lumină?
Discipolul: Ochiul.
Maestrul: Care este lumina care luminează ochiul?
Discipolul: Aceasta lumină este intelectul (BUDDHI).
Maestrul: Care este lumina care cunoaște intelectul?
Discipolul: Acesta este Eul Suprem (Sinele).
Maestrul: (Deci) tu ești Lumina supremă a (tuturor) luminilor.
Discipolul: Eu sunt Acela (Sinele) (TAT TVAM ASI).
În interiorul Inimii strălucește numai BRAHMAN Unicul, în calitate de "Eu - Eu", ATMAN, conștient de El Însuși. Realizați această stare de fuziune constantă în Sine, intrând în Inimă fie printr-o absorbire profundă în interior, prin intermediul căutării de Sine, fie printr-o cufundare în mental, realizată prin intermediul controlului respirației.(2)
(2) - Această strofă a fost scrisă în urmatoarele circumstanțe deosebite: În tinerețea sa, discipolul Sri Jagadvesa Shastri l-a vizitat pe Bhagavan Ramana Maharshi în peștera de la Virupal și a vrut să rezume învățăturile lui Sri Ramana în câteva versuri esențiale în limba sanskrită. El a început să scrie primele trei cuvinte: "hridaya kuhata maage", dar nu a mai putut continua și lăsând foaia de hârtie îndoită într-o carte pe locul lui Bhagavan Ramana, a plecat să facă o baie. La întoarcere el a găsit întreaga strofă scrisă de Bhagavan.
Pura și inalterabila conștiință a Sinelui în Inimă este Cunoașterea care, prin distrugerea Ego-ului, conferă Eliberarea.
Corpul este inert precum un vas de argila. Deoarece el nu are conștiința lui "eu" și deoarce în starea de somn profund, fără corp (adică atunci când nu există conștiința corpului fizic), noi trăim experiența stării noastre naturale, corpul nu poate fi "eu-l". Atunci cine determină simțul "eu-lui"? De unde provine el? Celor care caută astfel și care, ajungând să cunoască, se cufundă în Sine, Stăpânul Shiva Arunachala El însuși îi răsplătește sub forma conștiinței Divine a lui "eu sunt Acela", stabilită în lăcașul inimii.
Cine este născut? Să știți că este născut cu adevărat doar acela care căutând prin intermediul întrebării: "de unde sunt eu născut?" se naște în sursa propriei sale ființe. Înțeleptul Suprem se naște în el pentru eternitate, și atunci ființa se naște în fiecare zi și-n fiecare clipă.
Eliminați ideea "eu sunt acest corp neînsemnat". Meditați și realizați Sinele care este beatitudine eternă. A încerca să cunoști Sinele atașându-te totodată de corp, este ca și cum ai lua un crocodil drept pluta pentru a traversa un rîu.
Actele de caritate și penitența, devoțiunea, yoga, mareția Cunoașterii, esența, aspirația, pacea, adevărul, grația, tăcerea, Starea Supremă, "moartea fără moarte", cunoașterea, renunțarea, eliberarea și beatitudinea, să știți că toate sunt sinonime desprinderii de conștiința ideii "eu sunt corpul".
Singura cale eficientă pentru KARMA, BHAKTI, YOGA și JNANA este aceea de a căuta cine este cel care are o KARMA (acțiune), o VIBHAKTI (lipsa de devoțiune), o VIYOGA (separare) și o AJNANA (ignoranță). Prin intermediul acestei investigații, ego-ul dispare și starea de permanentă cufundare în Sine, în care nici una dintre aceste atribute negative nu a existat vreodată, subzistă în calitate de Adevăr.
Există oameni ignoranți care neînțelegând că ei înșiși sunt susținuți prin Puterea Divină, încearcă să obțină toate puterile supranaturale fără a se gândi la Divin. Ei sunt precum cei schiopi care spun: "Îmi voi putea învinge dușmanul dacă o să existe cineva care să mă ajute să stau în picioare."
Deoarece atunci când este realizată eliberarea, pacea mentală devine permanentă, cum ar putea cei care își atașează mentalul de puterile paranormale - care sunt atinse doar printr-o activitate mentală - cum ar putea aceștia să se topească în beatitudinea eliberării, care face să înceteze agitația mentală?
Dumnezeu poartă povara lumii. Să știți că ego-ul efemer care pretinde că poartă această povară este precum un personaj sculptat la intrarea unui templu care pare că îi suportă greutatea. A cui poate fi greșeala dacă un călător, în loc să-și pună bagajul în mașina care este facută pentru a purta greutatea, îl plasează pe propriul său corp, simțindu-i el singur greutatea?
Între cei doi sâni, sub zona pieptului, deasupra abdomenului, exista 6 puncte de culori diferite. Dintre acestea, unul seamănă cu un boboc de crin și se găsește la doua degete depărtare de zona centrală, spre dreapta. Aceasta este Inima.(3)
(3) - aceasta nu se referă la organul musculos situat în stânga, ci la centrul Inimii Spirituale, aflat în partea dreaptă a pieptului. Ea este răsturnată, iar în interior există o gaură minusculă în care se află în mod constant un întuneric fără fund, precum și tendințele latente, etc. Aici se găsește suportul întregului sistem nervos. Acesta este locul forțelor vitale ale mentalului și al luminii conștiinței.
Această Divinitate ce strălucește în calitate de "Eu" în lăcașul Inimii Lotus este adorată ca fiind Stăpânul GUHESA. Atunci când, grație unei practici intensive, BHAVANA (adică a fi în armonie cu Acela (cu Sinele), ideea "eu sunt El", adică "eu sunt acest GUHESA", este atât de ferm stabilită încât noțiunea de eu este profund înrădăcinată în minte și atunci când se rămâne în permanență în fuziune cu însăși această divinitate, ea elimină în consecință ignoranța, cu alte cuvinte ideea "eu sunt corpul trecător" este disipată precum întunericul în fața Soarelui ce răsare.
"Spune-mi despre ceea ce este descris ca Inima a tuturor oamenilor din această lume, în care, ca într-o mare oglindă, acest întreg Univers este perceput prin reflexie", l-a întrebat într-o zi RAMA pe înțeleptul VASISHTA. Acesta din urma i-a raspuns: "După o adâncă cercetare de Sine, cei înțelepți au spus că inima tuturor ființelor umane este dubla."
"Ascultă și înțelege caracteristicile celor doua inimi, una trebuind să fie reținută și cealaltă eliminată în practica spirituală. Organul numit "inimă" care este situat într-un loc special în regiunea pieptului din corpul fizic trebuie eliminat. Inima care are forma Cunoașterii absolute trebuie să fie reținută. Existând atât în interior cât și în afară, Ea este dincolo de aspectele intern și extern."
"Singură aceea este Inima Supremă și în Ea există toată această lume. Ea este oglinda tuturor obiectelor și locul tuturor bogățiilor. De aici provine cunoașterea pentru toate ființele vii și doar această cunoaștere este considerată a fi Inima. Aceasta nu este o parte a corpului trecător care este insensibil precum o piatră la aspectele ultime."
"Deci distrugerea tendințelor latente ale mentalului are loc spontan, ca efect al eforturilor realizate pentru a topi ego-ul în Inima Purității Perfecte și a Cunoașterii Absolute, eforturi conjugate la aspectele ultime."
"Rămânând continuu în Inimă prin intermediul meditației asupra ideii "Eu sunt stăpânul SHIVA care este Pură Cunoaștere, liberă de orice limitare calitativă", se elimină, O, Mare Erou RAGHAVA toate atașamentele ego-ului."
"Cercetând cu detașare cele trei stări (de veghe, vis și somn profund) și stând neclintit în Inima ta în starea Supremă, care este deasupra lor, fiind eliberat de iluzie, joacă-ți rolul în lume, o erou RAGHAVA! Tu ai găsit în Inimă ceea ce este substratul real care apare apoi în lume sub toate aparențele. Deci, fără a abandona vreodată acest punct de vedere, joacă-ți rolul în lume așa cum îti va place."
"Precum cel care mimează entuziasmul și fericirea, excitarea și ura, precum cel care se preface că ia o inițiativă și simulează efortul, tot astfel joacă-ți rolul în lume, o, erou RAGHAVA!"
Cel care și-a cucerit simțurile prin starea de înțelepciune este singurul adevărat JNANI, ferm stabilit în cunoașterea de sine. Numiți-l Foc al Cunoașterii, Stăpân al Luminii Cunoașterii și Eroul care a învins Moartea.
Să știți că strălucirea, inteligența și forța se dezvoltă prin ele însele la cei care au realizat Adevărul, la fel cum frumusețea și lumina împodobesc natura odată cu venirea primăverii.
Mentalul care este eliberat de tendințele latente nu este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el realizează acțiuni, la fel ca persoanele care ascultă o poveste în timp ce mentalul le umblă aiurea. Mentalul care este subjugat de tendințele latente este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el nu realizează acțiuni, precum o persoană care în vis ascensionează un munte și cade într-o prăpastie, deși corpul său rămâne imobil în pat.
Pentru JNANI (eliberat) care este detașat de corpul grosier, stările de activitate, de somn și de SAMADHI nu semnifică altceva decât înaintarea, oprirea și deshămarea calului unei căruțe pentru călătorul care este adormit în ea.
A Patra Stare, care este dincolo de cele trei stări, este singura Realitate. Ea este cunoscută ca fiind starea transcendentă de "somn conștient". Cele trei stări aparente nu există în mod real, dar să știți că cea de-a patra, transcenzându-le, este Realul Absolut.
A spune că SANCHITA (KARMA acumulată în trecut și care trebuie să fie consumată în viitor) și AGAMI (KARMA acumulată în prezent și care trebuie sa fie consumată în existențele viitoare) nu pot fi acumulate de JNANI, dar ca PRARABDHA (KARMA care se acumulează în viața prezentă) se atașează totuși de el nu este decât o afirmație pur formală, un răspuns la o întrebare pusă de cei ignoranți. Să știți că tot astfel cum, după moartea soțului, nici una dintre soțiile sale nu se poate să nu fie văduvă, tot astfel, după distrugerea agentului, nici una dintre cele trei KARMAS-uri nu poate subzista ca atare.
Pentru bărbații cu o slabă putere de înțelegere, femeia, copiii și celelalte constituie familia. Să știți că tot astfel pentru intelectuali există o familie în mentalul lor formată din nenumăratele cărți și cunoștințe care reprezintă de fapt un obstacol în Yoga. La ce-ar folosi știința celor care nu încearcă să descifreze (literele) destinului(4) prin întrebarea: "De unde provine nașterea noastră, a noastră - cei care nu ne cunoaștem destinul?" Ei au decăzut la nivelul unei mașini vorbitoare. Ce altceva ar putea fi ei, O, ARUNACHALA?
(4)Această afirmație evocă concepția conform căreia literele destinului unui om sunt scrise pe fruntea sa. A șterge literele înseamnă a transcende destinul sau KARMA proprie.
Cei care nu sunt instruiți ating Realizarea Ultimă mai repede decât cei al căror ego nu a dispărut, în pofida științei lor. Cei inculți sunt salvați de acțiunea implacabilă a demonului infatuării; ei nu sunt prinși în cursa spre îmbogațire. Aceasta înseamnă pentru ei mai mult decât înlăturarea unei mari nenorociri.
Chiar dacă ar renunța la lumea întreagă și ar dobândi întreaga cunoaștere, i-ar fi foarte greu să se elibereze celui care este căzut sub dominația acestei josnice prostituate care este lingușirea.
Ce altceva poate exista în afară de Sine, fără a ne îndepărta de această stare și fără (a ne individualiza) vreodată pentru a ne diferenția de alții? Ce importanță are dacă ceilalți vorbesc despre noi? Ce contează dacă ești lăudat sau denigrat?
Păstrează în inimă simțul nondualității, dar nu-l exprima niciodată în acțiune. O, fiule, simțul nondualității poata să se aplice celor trei lumi, dar să știi că în raport cu maestrul nu va trebui să fie niciodată trăit.
Într-adevăr, eu afirm chintesența concluziilor proclamate de filosofia VEDANTA, cu alte cuvinte: când ego-ul este distrus, el devine Acela și atunci ramâne doar Sinele, sub forma Conștiinței Absolute.
Prezența în preajma înțelepților care au realizat adevărul ne eliberează de atașamentele simturilor; aceste atasamente, odata disparute, sunt distruse la rândul lor atașamentele mentalului; cei la care atașamentele mentalului sunt de asemenea distruse devin unul cu Acela (Sinele) care este imuabil. Ei ating eliberarea în această viață. Prețuiți tovărășia unor asemenea înțelepți.
Aceasta Stare Supremă, obținută aici și acum prin prezența în preajma înțelepților și prin meditație profundă proprie căutării Sinelui în Inimă, nu poate fi obținută cu ajutorul unui profesor obișnuit, sau prin cunoașterea scrierilor sfinte nici prin acțiuni merituoase și nici prin orice alt mijloc.
Dacă ne aflăm în preajma înțelepților și asimilăm în mod direct învățătura lor, la ce ne-ar mai putea folosi diferitele discipline individuale? Spuneți-mi ce rost mai are un evantai atunci când sufla vântul dulce și proaspăt din sud.
Agitația mentală și excitația corporală sunt calmate prin influența lunii. Mizeria și suferința sunt eliminate cu ajutorul arborelui KALPAKA(1); păcatele sunt spălate prin îmbăiere în apele sacre ale Gangelui. Însă toate aceste nenorociri sunt eliminate dintr-o dată prin simplul DARSHAN (învățături orale) al unui Înțelept fără egal.
(1) - KALPAKA = arbore celest care acordă toate favorurile solicitate spontan prin rugaciune.
Nici apa sfânta a locurilor de pelerinaj, nici icoanele și reprezentările divine făcute din pamânt sau piatră nu ar putea fi comparate cu privirea plină de grație a înțeleptului. Acestea nu purifică decât după un timp îndelungat, pe când simpla privire a unui înțelept este suficientă pentru a realiza spontan purificarea.
Discipolul: Cine este Dumnezeu?
Maestrul: Cel care cunoaște mentalul.
Discipolul: Mentalul meu este cunoscut de Spiritul meu?
Maestrul: Deoarece SHRUTIS-urile (scrierile sacre) afirmă: "Cunoscătorul e Unul", tu (în calitate de cunoscător al mentalului) ești cu adevărat Dumnezeu.
Maestrul: Cine este după părerea ta, cel ce aduce lumina?
Discipolul: Soarele este lumina zilei, lampa este lumina nopții.
Maestrul: Care este lumina care percepe această lumină?
Discipolul: Ochiul.
Maestrul: Care este lumina care luminează ochiul?
Discipolul: Aceasta lumină este intelectul (BUDDHI).
Maestrul: Care este lumina care cunoaște intelectul?
Discipolul: Acesta este Eul Suprem (Sinele).
Maestrul: (Deci) tu ești Lumina supremă a (tuturor) luminilor.
Discipolul: Eu sunt Acela (Sinele) (TAT TVAM ASI).
În interiorul Inimii strălucește numai BRAHMAN Unicul, în calitate de "Eu - Eu", ATMAN, conștient de El Însuși. Realizați această stare de fuziune constantă în Sine, intrând în Inimă fie printr-o absorbire profundă în interior, prin intermediul căutării de Sine, fie printr-o cufundare în mental, realizată prin intermediul controlului respirației.(2)
(2) - Această strofă a fost scrisă în urmatoarele circumstanțe deosebite: În tinerețea sa, discipolul Sri Jagadvesa Shastri l-a vizitat pe Bhagavan Ramana Maharshi în peștera de la Virupal și a vrut să rezume învățăturile lui Sri Ramana în câteva versuri esențiale în limba sanskrită. El a început să scrie primele trei cuvinte: "hridaya kuhata maage", dar nu a mai putut continua și lăsând foaia de hârtie îndoită într-o carte pe locul lui Bhagavan Ramana, a plecat să facă o baie. La întoarcere el a găsit întreaga strofă scrisă de Bhagavan.
Pura și inalterabila conștiință a Sinelui în Inimă este Cunoașterea care, prin distrugerea Ego-ului, conferă Eliberarea.
Corpul este inert precum un vas de argila. Deoarece el nu are conștiința lui "eu" și deoarce în starea de somn profund, fără corp (adică atunci când nu există conștiința corpului fizic), noi trăim experiența stării noastre naturale, corpul nu poate fi "eu-l". Atunci cine determină simțul "eu-lui"? De unde provine el? Celor care caută astfel și care, ajungând să cunoască, se cufundă în Sine, Stăpânul Shiva Arunachala El însuși îi răsplătește sub forma conștiinței Divine a lui "eu sunt Acela", stabilită în lăcașul inimii.
Cine este născut? Să știți că este născut cu adevărat doar acela care căutând prin intermediul întrebării: "de unde sunt eu născut?" se naște în sursa propriei sale ființe. Înțeleptul Suprem se naște în el pentru eternitate, și atunci ființa se naște în fiecare zi și-n fiecare clipă.
Eliminați ideea "eu sunt acest corp neînsemnat". Meditați și realizați Sinele care este beatitudine eternă. A încerca să cunoști Sinele atașându-te totodată de corp, este ca și cum ai lua un crocodil drept pluta pentru a traversa un rîu.
Actele de caritate și penitența, devoțiunea, yoga, mareția Cunoașterii, esența, aspirația, pacea, adevărul, grația, tăcerea, Starea Supremă, "moartea fără moarte", cunoașterea, renunțarea, eliberarea și beatitudinea, să știți că toate sunt sinonime desprinderii de conștiința ideii "eu sunt corpul".
Singura cale eficientă pentru KARMA, BHAKTI, YOGA și JNANA este aceea de a căuta cine este cel care are o KARMA (acțiune), o VIBHAKTI (lipsa de devoțiune), o VIYOGA (separare) și o AJNANA (ignoranță). Prin intermediul acestei investigații, ego-ul dispare și starea de permanentă cufundare în Sine, în care nici una dintre aceste atribute negative nu a existat vreodată, subzistă în calitate de Adevăr.
Există oameni ignoranți care neînțelegând că ei înșiși sunt susținuți prin Puterea Divină, încearcă să obțină toate puterile supranaturale fără a se gândi la Divin. Ei sunt precum cei schiopi care spun: "Îmi voi putea învinge dușmanul dacă o să existe cineva care să mă ajute să stau în picioare."
Deoarece atunci când este realizată eliberarea, pacea mentală devine permanentă, cum ar putea cei care își atașează mentalul de puterile paranormale - care sunt atinse doar printr-o activitate mentală - cum ar putea aceștia să se topească în beatitudinea eliberării, care face să înceteze agitația mentală?
Dumnezeu poartă povara lumii. Să știți că ego-ul efemer care pretinde că poartă această povară este precum un personaj sculptat la intrarea unui templu care pare că îi suportă greutatea. A cui poate fi greșeala dacă un călător, în loc să-și pună bagajul în mașina care este facută pentru a purta greutatea, îl plasează pe propriul său corp, simțindu-i el singur greutatea?
Între cei doi sâni, sub zona pieptului, deasupra abdomenului, exista 6 puncte de culori diferite. Dintre acestea, unul seamănă cu un boboc de crin și se găsește la doua degete depărtare de zona centrală, spre dreapta. Aceasta este Inima.(3)
(3) - aceasta nu se referă la organul musculos situat în stânga, ci la centrul Inimii Spirituale, aflat în partea dreaptă a pieptului. Ea este răsturnată, iar în interior există o gaură minusculă în care se află în mod constant un întuneric fără fund, precum și tendințele latente, etc. Aici se găsește suportul întregului sistem nervos. Acesta este locul forțelor vitale ale mentalului și al luminii conștiinței.
Această Divinitate ce strălucește în calitate de "Eu" în lăcașul Inimii Lotus este adorată ca fiind Stăpânul GUHESA. Atunci când, grație unei practici intensive, BHAVANA (adică a fi în armonie cu Acela (cu Sinele), ideea "eu sunt El", adică "eu sunt acest GUHESA", este atât de ferm stabilită încât noțiunea de eu este profund înrădăcinată în minte și atunci când se rămâne în permanență în fuziune cu însăși această divinitate, ea elimină în consecință ignoranța, cu alte cuvinte ideea "eu sunt corpul trecător" este disipată precum întunericul în fața Soarelui ce răsare.
"Spune-mi despre ceea ce este descris ca Inima a tuturor oamenilor din această lume, în care, ca într-o mare oglindă, acest întreg Univers este perceput prin reflexie", l-a întrebat într-o zi RAMA pe înțeleptul VASISHTA. Acesta din urma i-a raspuns: "După o adâncă cercetare de Sine, cei înțelepți au spus că inima tuturor ființelor umane este dubla."
"Ascultă și înțelege caracteristicile celor doua inimi, una trebuind să fie reținută și cealaltă eliminată în practica spirituală. Organul numit "inimă" care este situat într-un loc special în regiunea pieptului din corpul fizic trebuie eliminat. Inima care are forma Cunoașterii absolute trebuie să fie reținută. Existând atât în interior cât și în afară, Ea este dincolo de aspectele intern și extern."
"Singură aceea este Inima Supremă și în Ea există toată această lume. Ea este oglinda tuturor obiectelor și locul tuturor bogățiilor. De aici provine cunoașterea pentru toate ființele vii și doar această cunoaștere este considerată a fi Inima. Aceasta nu este o parte a corpului trecător care este insensibil precum o piatră la aspectele ultime."
"Deci distrugerea tendințelor latente ale mentalului are loc spontan, ca efect al eforturilor realizate pentru a topi ego-ul în Inima Purității Perfecte și a Cunoașterii Absolute, eforturi conjugate la aspectele ultime."
"Rămânând continuu în Inimă prin intermediul meditației asupra ideii "Eu sunt stăpânul SHIVA care este Pură Cunoaștere, liberă de orice limitare calitativă", se elimină, O, Mare Erou RAGHAVA toate atașamentele ego-ului."
"Cercetând cu detașare cele trei stări (de veghe, vis și somn profund) și stând neclintit în Inima ta în starea Supremă, care este deasupra lor, fiind eliberat de iluzie, joacă-ți rolul în lume, o erou RAGHAVA! Tu ai găsit în Inimă ceea ce este substratul real care apare apoi în lume sub toate aparențele. Deci, fără a abandona vreodată acest punct de vedere, joacă-ți rolul în lume așa cum îti va place."
"Precum cel care mimează entuziasmul și fericirea, excitarea și ura, precum cel care se preface că ia o inițiativă și simulează efortul, tot astfel joacă-ți rolul în lume, o, erou RAGHAVA!"
Cel care și-a cucerit simțurile prin starea de înțelepciune este singurul adevărat JNANI, ferm stabilit în cunoașterea de sine. Numiți-l Foc al Cunoașterii, Stăpân al Luminii Cunoașterii și Eroul care a învins Moartea.
Să știți că strălucirea, inteligența și forța se dezvoltă prin ele însele la cei care au realizat Adevărul, la fel cum frumusețea și lumina împodobesc natura odată cu venirea primăverii.
Mentalul care este eliberat de tendințele latente nu este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el realizează acțiuni, la fel ca persoanele care ascultă o poveste în timp ce mentalul le umblă aiurea. Mentalul care este subjugat de tendințele latente este în mod real angajat în manifestare, chiar dacă el nu realizează acțiuni, precum o persoană care în vis ascensionează un munte și cade într-o prăpastie, deși corpul său rămâne imobil în pat.
Pentru JNANI (eliberat) care este detașat de corpul grosier, stările de activitate, de somn și de SAMADHI nu semnifică altceva decât înaintarea, oprirea și deshămarea calului unei căruțe pentru călătorul care este adormit în ea.
A Patra Stare, care este dincolo de cele trei stări, este singura Realitate. Ea este cunoscută ca fiind starea transcendentă de "somn conștient". Cele trei stări aparente nu există în mod real, dar să știți că cea de-a patra, transcenzându-le, este Realul Absolut.
A spune că SANCHITA (KARMA acumulată în trecut și care trebuie să fie consumată în viitor) și AGAMI (KARMA acumulată în prezent și care trebuie sa fie consumată în existențele viitoare) nu pot fi acumulate de JNANI, dar ca PRARABDHA (KARMA care se acumulează în viața prezentă) se atașează totuși de el nu este decât o afirmație pur formală, un răspuns la o întrebare pusă de cei ignoranți. Să știți că tot astfel cum, după moartea soțului, nici una dintre soțiile sale nu se poate să nu fie văduvă, tot astfel, după distrugerea agentului, nici una dintre cele trei KARMAS-uri nu poate subzista ca atare.
Pentru bărbații cu o slabă putere de înțelegere, femeia, copiii și celelalte constituie familia. Să știți că tot astfel pentru intelectuali există o familie în mentalul lor formată din nenumăratele cărți și cunoștințe care reprezintă de fapt un obstacol în Yoga. La ce-ar folosi știința celor care nu încearcă să descifreze (literele) destinului(4) prin întrebarea: "De unde provine nașterea noastră, a noastră - cei care nu ne cunoaștem destinul?" Ei au decăzut la nivelul unei mașini vorbitoare. Ce altceva ar putea fi ei, O, ARUNACHALA?
(4)Această afirmație evocă concepția conform căreia literele destinului unui om sunt scrise pe fruntea sa. A șterge literele înseamnă a transcende destinul sau KARMA proprie.
Cei care nu sunt instruiți ating Realizarea Ultimă mai repede decât cei al căror ego nu a dispărut, în pofida științei lor. Cei inculți sunt salvați de acțiunea implacabilă a demonului infatuării; ei nu sunt prinși în cursa spre îmbogațire. Aceasta înseamnă pentru ei mai mult decât înlăturarea unei mari nenorociri.
Chiar dacă ar renunța la lumea întreagă și ar dobândi întreaga cunoaștere, i-ar fi foarte greu să se elibereze celui care este căzut sub dominația acestei josnice prostituate care este lingușirea.
Ce altceva poate exista în afară de Sine, fără a ne îndepărta de această stare și fără (a ne individualiza) vreodată pentru a ne diferenția de alții? Ce importanță are dacă ceilalți vorbesc despre noi? Ce contează dacă ești lăudat sau denigrat?
Păstrează în inimă simțul nondualității, dar nu-l exprima niciodată în acțiune. O, fiule, simțul nondualității poata să se aplice celor trei lumi, dar să știi că în raport cu maestrul nu va trebui să fie niciodată trăit.
Într-adevăr, eu afirm chintesența concluziilor proclamate de filosofia VEDANTA, cu alte cuvinte: când ego-ul este distrus, el devine Acela și atunci ramâne doar Sinele, sub forma Conștiinței Absolute.
vineri, 11 iunie 2010
Ramana Maharshi - Cunoașterea Sinelui
1. Dacă Realitatea Ultimă nu ar fi în noi, s-ar putea ajunge la cunoașterea ființei Divine? Eliberată de orice gând, Realitatea Ultimă sălășluiește în Inimă, fiind sursa tuturor gândurilor. O numim deci Inima. Cum am putea s-o contemplăm? A rămâne mereu în Inimă înseamnă a O contempla.
2. Cei care manifestă o teamă intensă față de moarte, caută refugiul la picioarele Divinului care este dincolo de moarte și naștere. Atunci, acești oameni fiind morți față de ei înșiși (față de aspectele inferioare ale ego-ului și față de orice posesiune), cum ar putea să mai fie afectați de gândul morții? Ei sunt nemuritori, căci Sinele este etern.
Din percepția reală a lumii decurge acceptarea unui principiu primordial unic, cu puteri nelimitate. Imagini având nume și forme, spectatorul și ecranul pe care acesta privește imaginile, cât și lumina grație căreia el vede, toate acestea sunt doar El Însuși - Principiul Unic.
Toate religiile postulează trei principii de bază: lumea, individul și Dumnezeu. În toate acestea trei, doar Realitatea Supremă Unică se manifestă. Poți spune: "Acestea trei sunt în mod real trei principii distincte" doar atât timp cât ego-ul subzistă. Dar, transcenzând ego-ul limitat iluzoriu și trăind starea iluminatorie de întelegere a naturii noastre reale ultime, în care ego-ul dispare, realizăm starea perfectă în care totul ne apare ca fiind Unicul, Realitatea Supremă.
Cât este de folositor pentru noi să ne întrebăm dacă lumea este reală sau este doar o simplă aparența iluzorie, dacă lumea este conștientă sau nu, dacă este bucurie sau durere?
În starea în care abandonăm punctul de vedere limitat, ridicându-ne deasupra lumii, recunoaștem Divinul și abandonăm orice noțiune de unitate sau dualitate, de Sine sau de ego. Dacă Sinele ar avea formă, în mod corespunzător, lumea și Dumnezeu ar părea, de asemenea, că au formă; dacă Sinele ar fi fără formă, cine ar mai putea să vadă forma lui Dumnezeu și a lumii, și cum? Fară ochi poate fi vazut un obiect? Sinele atotvăzător este Ochiul, iar acest Ochi este ochiul Infinitului.
Corpul este o formă compusă din cinci învelișuri, deci toate cele cinci învelișuri sunt implicate în noțiunea de corp. Poate exista lumea separată de corp? Fară corp, a putut vedea cineva lumea?
Lumea nu este nimic altceva decât o manifestare obiectivă de concepții condiționate de cele cinci organe de simț. Deoarece prin intermediul acestor cinci organe de simț un mental unic concepe existența lumii, lumea nu este nimic altceva decât acest mental. În afara mentalului, ar putea exista lumea?
Deși lumea și cunoașterea sa rămân, răsar și dispar împreună, totuși lumea nu poate fi percepută decât prin intermediul cunoașterii mentalului. Doar perfecțiunea în care lumea și cunoașterea se nasc și dispar, care strălucește fără să răsară și să apună, este Realitatea Ultimă.
Oricare ar fi numele și forma sub care este adorat Divinul, acestea nu sunt decât mijloace de a-L realiza dincolo de nume și formă. Adevărata Realizare este doar aceea prin care Sinele individual se recunoaște în Divin, atingând pacea și realizând identitatea cu El.
Dualitatea subiect-obiect și triada observator-observație-observat nu pot exista decât fiind susținute de Realitatea Unică. Dacă ne întoarcem către interior în căutarea acestei Realități Ultime, toate celelalte aspecte dispar. Cei care văd aceasta, sunt cei ce cunosc înțelepciunea. Niciodată ei nu sunt supuși dualității.
Cunoașterea obișnuită este mereu însoțită de ignoranță, iar ignoranța este însoțită de cunoașterea obișnuită limitată; singura adevărata Cunoaștere este aceea prin care este cunoscut Sinele. El poate fi realizat căutând să înțelegem ceea ce înglobează cunoașterea și ignoranța.
A cunoaște tot restul fără a-ți cunoaște Sinele esența individuală, deci fără a cunoaște Cunoscătorul însuși, nu este oare o dovadă a ignoranței?
Atunci când este cunoscut Sinele, care este substratul cunoașterii obișnuite și al ignoranței, cunoașterea obișnuită și ignoranța dispar.
Adevărata Cunoaștere este doar aceea în care nu este nici cunoaștere obișnuită, nici ignoranță. Ceea ce este cunoscut în mod obișnuit nu este Cunoaștere adevărată. Doar Sinele strălucește și nu există nimic altceva de cunoscut decât Sinele. El singur este Cunoașterea. El nu este vid.
Sinele, care este Cunoaștere adevarată, este Realitatea Unică; cunoașterea multiplicității este o falsă cunoaștere. Nici chiar această falsă cunoaștere, care este de fapt ignoranță, nu poate exista ea însăși separată de Sine, care este Adevărata Cunoaștere. Varietatea ornamentelor din aur este ireală deoarece nici unul dintre ele nu poate exista fără aurul din care toate sunt făcute.
Dacă vorbim la persoana întâi, se manifestă, de asemenea, și persoana a doua și a treia. Dacă căutăm natura reală a persoanei întâi și o recunoaștem, atunci pierderea noțiunii de "eu" antrenează pierderea noțiunii de "tu" și "el". Starea care rezultă, ce strălucește în Divin, este starea naturală a fiecăruia, este Sinele.
Trecutul și viitorul nu pot exista decât în raport cu prezentul. De altfel, atunci când ele însele se manifestă, nu sunt altceva decât prezent.
A dori să determini natura trecutului și a viitorului ignorând prezentul în sine este echivalent cu a vrea să numeri fără a cunoaște numărul unu care exprimă începutul.
Ce ar deveni fără noi timpul și spațiul? Dacă ne identificăm cu corpul, vom fi supuși timpului și spațiului, dar suntem noi oare corpul? Noi suntem Unicul, neschimbat acum, atunci și pentru totdeauna, aici, acolo și pretutindeni. Prin urmare noi suntem Sinele pur, dincolo de timp și spațiu.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, cuvântul "eu" se referă la corp. Însă pentru cei care nu au realizat Sinele, cuvântul "eu" se limitează la corp, în timp ce pentru cei care au realizat Sinele, care cuprinde și patrunde și corpul, cuvântul "eu" strălucește precum Sinele nelimitat.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, Adevărul este limitat la forma acestei lumi, în timp ce pentru cei care l-au realizat, Adevărul strălucește în perfecțiunea fără formă care este însăși substratul lumii. Acestea sunt toate diferențele între ei.
Numai cei care nu cunosc sursa ultimă a destinului și a liberului arbitru discută, dorind să afle care dintre ele acționează asupra celuilalt. Cei care cunosc Sinele ca sursă unică a destinului și a liberului arbitru, sunt eliberați de acestea două. Cum ar mai putea ei să se lase prinși într-o discuție privind aceste probleme?
Cel care îl vede pe Dumnezeu fără a vedea Sinele, nu vede decât o imagine mentală. Cel care vede Sinele, îl vede pe Dumnezeu. Cel care, anihilându-și complet simțul ego-ului, vede Sinele, l-a găsit pe Dumnezeu deoarece Sinele nu există separat de Dumnezeu.
Care este semnificația reală a scrierilor sacre ce afirmă că dacă ai cunoscut Sinele, l-ai cunoscut pe Dumnezeu? Cum poate fi cunoscut propriul Sine? Și, deoarece suntem o ființă unică, dacă nu ar putea fi cunoscut Sinele, cum ar putea fi cunoscut Dumnezeu? De aceea trebuie să-i devenim ofrandă dăruită în sacrificiu.
Divinul iluminează mentalul și strălucește în interiorul acestuia. În afară de orientarea spre interior a mentalului și fixarea lui continuă asupra Divinului, nu există alt mijloc de a-l cunoaște pe Dumnezeu cu ajutorul mentalului.
Nu corpul este cel care se numește "Eu". Nimeni nu poate susține că în starea de somn profund, "Eu" încetează să mai existe. Acolo de unde acest "Eu" își are izvorul, tot restul își are izvorul. Cercetați cu luciditate mentală locul din care acest "Eu" izvorăște.
Nu corpul fizic este cel care se autodenumește "Eu", și nici Realitatea Supremă a Conștiinței (care fiind absolută nu se manifestă). Între cele două, la limita corpului fizic, ceva izvorăște în calitate de "Eu". Acest ceva este cunoscut sub numele de CHIT-JADA-GRANTHI (nodul dintre Conștiința și materia inertă) fiind numit totodată și suflet, corp subtil, ego, SAMSARA, mental și așa mai departe.
El se manifestă fiind asociat unei forme și se menține atâta timp cât mai există o formă. Având formă, el se hrănește și crește. Dar dacă îl cercetăm cu atenție, acest fals spirit, care nu are formă proprie, își abandonează stăpânirea sa asupra formei și se dizolvă.
Dacă ego-ul există, tot restul există de asemenea. Dacă ego-ul nu există, nimic altceva nu există în experiența empirică. Cu siguranță, ego-ul este totul în experimentarea lumi. Deci a căuta ceea ce este acest ego reprezintă fundamentul renunțării la tot.
Starea în care sentimentul ego-ului nu izvorăște este starea reala de existență. Fără căutarea și atingerea acestei stări de neizvorâre a sentimentului de "eu", cum s-ar putea obține starea de anihilare a individualității, de unde sentimentul de "eu" nu mai poate reveni? Fără această realizare, cum poate fi atinsă adevărata stare a ființei, în care este realizată identitatea cu Sinele?
Precum un om care se scufundă pentru a căuta o comoara ascunsă în apă, tot astfel trebuie sa ne scufundăm în noi înșine cu ajutorul unui mental focalizat și lucid, controlându-ne suflul și cuvântul, pentru a găsi locul de origine a sentimentului de "eu".
Singura căutare care conduce la Realizarea Sinelui constă în a înțelege sursa setimentului de "eu", cu ajutorul unui mental interiorizat și fără a pronunța cuvântul "eu". Meditația asupra ideii" eu nu sunt acesta, "eu sunt Acela" poate fi un ajutor în căutare, dar nu poate fi căutarea însăși.
Dacă ne punem mental întrebarea "Cine sunt eu?", eu-l individual se va nărui, confuz, în momentul în care este atinsă Inima spirituală și imediat Realitatea Ultimă se manifestă spontan sub aspectul "Eu-Eu". Dar deși ea se revelează sub aspectul de "Eu", aceasta nu este ego-ul, ci Ființa perfectă, Sinele Absolut.
Ce ar mai rămâne de realizat pentru cel care, după ce și-a dizolvat ego-ul, este cufundat în beatitudinea Sinelui? Conștiința sa este în Sine și în nimic altceva. Cine ar putea să înțeleagă această stare?
Deși scrierile sacre afirmă "Acela ești tu", a medita asupra ideii "Eu sunt Acela și nu acesta" nu este decât un semn de slabiciune mentală, deoarece noi suntem etern Acela, Sinele. Tot ceea ce avem de făcut este de a căuta Sinele care este ceea ce există cu adevărat, Martorul.
Este, de asemenea, la fel de absurd a spune "Eu nu am realizat Sinele" ca și a spune "Eu am realizat Sinele". Ar putea exista doi "Sine", din care unul (Sinele) să fie obiectul realizării celuilalt (cel care afirma "Eu")? Adevărul accesibil experienței spirituale a fiecăruia este că nu există decât un singur Sine.
Din cauza iluziei născute din ignoranță, oamenii, în loc să recunoască și să realizeze plenar Sinele, care este întotdeauna și pentru toți Realitatea inerentă dominând prin propria sa natură în centrul Inimii, caută sa afle dacă el există, dacă el are o formă sau nu, sau dacă este dual sau non-dual.
A căuta și a te stabili în Realitatea Ultimă, este singura Realizare. Toate celelalte realizări (SIDDHIS) sunt asemanatoare cu cele care se derulează în vis. Ar putea ele să apară reale celui care s-a trezit din somn? Ar putea ele să îi înșele pe cei care au atins Realitatea Ultima și s-au eliberat de MAYA (iluzie)?
Doar în cazul în care survine ideea "eu sunt corpul", meditația asupra ideii " eu nu sunt acesta, eu sunt Acela" ne poate ajuta să rămânem detașați de corp. De ce trebuie noi să gândim mereu "eu sunt Acela"? Este necesar pentru un om să întrețînă ideea "eu sunt un om"? De fapt, nu suntem noi întotdeauna Acela?
Afirmațiile: "dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realității Ultime" sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca și atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu "cel de-al zece-lea om"?
Aceasta face aluzie la o povestire tradițională despre un grup de zece proști care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu și după ce au ajuns pe celalalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toți cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalți nouă și a uitat să se numere pe sine însuși. Gândind că cel de-al zece-lea om s-a înecat, au început sa-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El și-a dat seama imediat de cauza greșelii lor și pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin fața lui și le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.
Atâta timp cât omul acționează atașat, el recoltează de asemenea fructele acțiunilor sale, dar atunci când el realizează Sinele, căutând să înțeleagă cine este cel care acționează cu adevărat, simțul său de a fi cel care acționează dispare și tripla KARMA este terminată. Aceasta este starea de eternă eliberare.
Atâta timp cât omul se consideră legat, gândurile de înlănțuire și eliberare persistă. Căutând ceea ce este legat se realizează Sinele etern, desăvârșit și liber. Când ideea de înlănțuire încetează, ar mai putea să subziste ideea de eliberare? Dacă se spune că eliberarea este de trei feluri, cu formă, fără formă, sau cu și fără formă, atunci lăsați-mă să vă spun că anularea acestor trei forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare.
2. Cei care manifestă o teamă intensă față de moarte, caută refugiul la picioarele Divinului care este dincolo de moarte și naștere. Atunci, acești oameni fiind morți față de ei înșiși (față de aspectele inferioare ale ego-ului și față de orice posesiune), cum ar putea să mai fie afectați de gândul morții? Ei sunt nemuritori, căci Sinele este etern.
Din percepția reală a lumii decurge acceptarea unui principiu primordial unic, cu puteri nelimitate. Imagini având nume și forme, spectatorul și ecranul pe care acesta privește imaginile, cât și lumina grație căreia el vede, toate acestea sunt doar El Însuși - Principiul Unic.
Toate religiile postulează trei principii de bază: lumea, individul și Dumnezeu. În toate acestea trei, doar Realitatea Supremă Unică se manifestă. Poți spune: "Acestea trei sunt în mod real trei principii distincte" doar atât timp cât ego-ul subzistă. Dar, transcenzând ego-ul limitat iluzoriu și trăind starea iluminatorie de întelegere a naturii noastre reale ultime, în care ego-ul dispare, realizăm starea perfectă în care totul ne apare ca fiind Unicul, Realitatea Supremă.
Cât este de folositor pentru noi să ne întrebăm dacă lumea este reală sau este doar o simplă aparența iluzorie, dacă lumea este conștientă sau nu, dacă este bucurie sau durere?
În starea în care abandonăm punctul de vedere limitat, ridicându-ne deasupra lumii, recunoaștem Divinul și abandonăm orice noțiune de unitate sau dualitate, de Sine sau de ego. Dacă Sinele ar avea formă, în mod corespunzător, lumea și Dumnezeu ar părea, de asemenea, că au formă; dacă Sinele ar fi fără formă, cine ar mai putea să vadă forma lui Dumnezeu și a lumii, și cum? Fară ochi poate fi vazut un obiect? Sinele atotvăzător este Ochiul, iar acest Ochi este ochiul Infinitului.
Corpul este o formă compusă din cinci învelișuri, deci toate cele cinci învelișuri sunt implicate în noțiunea de corp. Poate exista lumea separată de corp? Fară corp, a putut vedea cineva lumea?
Lumea nu este nimic altceva decât o manifestare obiectivă de concepții condiționate de cele cinci organe de simț. Deoarece prin intermediul acestor cinci organe de simț un mental unic concepe existența lumii, lumea nu este nimic altceva decât acest mental. În afara mentalului, ar putea exista lumea?
Deși lumea și cunoașterea sa rămân, răsar și dispar împreună, totuși lumea nu poate fi percepută decât prin intermediul cunoașterii mentalului. Doar perfecțiunea în care lumea și cunoașterea se nasc și dispar, care strălucește fără să răsară și să apună, este Realitatea Ultimă.
Oricare ar fi numele și forma sub care este adorat Divinul, acestea nu sunt decât mijloace de a-L realiza dincolo de nume și formă. Adevărata Realizare este doar aceea prin care Sinele individual se recunoaște în Divin, atingând pacea și realizând identitatea cu El.
Dualitatea subiect-obiect și triada observator-observație-observat nu pot exista decât fiind susținute de Realitatea Unică. Dacă ne întoarcem către interior în căutarea acestei Realități Ultime, toate celelalte aspecte dispar. Cei care văd aceasta, sunt cei ce cunosc înțelepciunea. Niciodată ei nu sunt supuși dualității.
Cunoașterea obișnuită este mereu însoțită de ignoranță, iar ignoranța este însoțită de cunoașterea obișnuită limitată; singura adevărata Cunoaștere este aceea prin care este cunoscut Sinele. El poate fi realizat căutând să înțelegem ceea ce înglobează cunoașterea și ignoranța.
A cunoaște tot restul fără a-ți cunoaște Sinele esența individuală, deci fără a cunoaște Cunoscătorul însuși, nu este oare o dovadă a ignoranței?
Atunci când este cunoscut Sinele, care este substratul cunoașterii obișnuite și al ignoranței, cunoașterea obișnuită și ignoranța dispar.
Adevărata Cunoaștere este doar aceea în care nu este nici cunoaștere obișnuită, nici ignoranță. Ceea ce este cunoscut în mod obișnuit nu este Cunoaștere adevărată. Doar Sinele strălucește și nu există nimic altceva de cunoscut decât Sinele. El singur este Cunoașterea. El nu este vid.
Sinele, care este Cunoaștere adevarată, este Realitatea Unică; cunoașterea multiplicității este o falsă cunoaștere. Nici chiar această falsă cunoaștere, care este de fapt ignoranță, nu poate exista ea însăși separată de Sine, care este Adevărata Cunoaștere. Varietatea ornamentelor din aur este ireală deoarece nici unul dintre ele nu poate exista fără aurul din care toate sunt făcute.
Dacă vorbim la persoana întâi, se manifestă, de asemenea, și persoana a doua și a treia. Dacă căutăm natura reală a persoanei întâi și o recunoaștem, atunci pierderea noțiunii de "eu" antrenează pierderea noțiunii de "tu" și "el". Starea care rezultă, ce strălucește în Divin, este starea naturală a fiecăruia, este Sinele.
Trecutul și viitorul nu pot exista decât în raport cu prezentul. De altfel, atunci când ele însele se manifestă, nu sunt altceva decât prezent.
A dori să determini natura trecutului și a viitorului ignorând prezentul în sine este echivalent cu a vrea să numeri fără a cunoaște numărul unu care exprimă începutul.
Ce ar deveni fără noi timpul și spațiul? Dacă ne identificăm cu corpul, vom fi supuși timpului și spațiului, dar suntem noi oare corpul? Noi suntem Unicul, neschimbat acum, atunci și pentru totdeauna, aici, acolo și pretutindeni. Prin urmare noi suntem Sinele pur, dincolo de timp și spațiu.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, cuvântul "eu" se referă la corp. Însă pentru cei care nu au realizat Sinele, cuvântul "eu" se limitează la corp, în timp ce pentru cei care au realizat Sinele, care cuprinde și patrunde și corpul, cuvântul "eu" strălucește precum Sinele nelimitat.
Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, Adevărul este limitat la forma acestei lumi, în timp ce pentru cei care l-au realizat, Adevărul strălucește în perfecțiunea fără formă care este însăși substratul lumii. Acestea sunt toate diferențele între ei.
Numai cei care nu cunosc sursa ultimă a destinului și a liberului arbitru discută, dorind să afle care dintre ele acționează asupra celuilalt. Cei care cunosc Sinele ca sursă unică a destinului și a liberului arbitru, sunt eliberați de acestea două. Cum ar mai putea ei să se lase prinși într-o discuție privind aceste probleme?
Cel care îl vede pe Dumnezeu fără a vedea Sinele, nu vede decât o imagine mentală. Cel care vede Sinele, îl vede pe Dumnezeu. Cel care, anihilându-și complet simțul ego-ului, vede Sinele, l-a găsit pe Dumnezeu deoarece Sinele nu există separat de Dumnezeu.
Care este semnificația reală a scrierilor sacre ce afirmă că dacă ai cunoscut Sinele, l-ai cunoscut pe Dumnezeu? Cum poate fi cunoscut propriul Sine? Și, deoarece suntem o ființă unică, dacă nu ar putea fi cunoscut Sinele, cum ar putea fi cunoscut Dumnezeu? De aceea trebuie să-i devenim ofrandă dăruită în sacrificiu.
Divinul iluminează mentalul și strălucește în interiorul acestuia. În afară de orientarea spre interior a mentalului și fixarea lui continuă asupra Divinului, nu există alt mijloc de a-l cunoaște pe Dumnezeu cu ajutorul mentalului.
Nu corpul este cel care se numește "Eu". Nimeni nu poate susține că în starea de somn profund, "Eu" încetează să mai existe. Acolo de unde acest "Eu" își are izvorul, tot restul își are izvorul. Cercetați cu luciditate mentală locul din care acest "Eu" izvorăște.
Nu corpul fizic este cel care se autodenumește "Eu", și nici Realitatea Supremă a Conștiinței (care fiind absolută nu se manifestă). Între cele două, la limita corpului fizic, ceva izvorăște în calitate de "Eu". Acest ceva este cunoscut sub numele de CHIT-JADA-GRANTHI (nodul dintre Conștiința și materia inertă) fiind numit totodată și suflet, corp subtil, ego, SAMSARA, mental și așa mai departe.
El se manifestă fiind asociat unei forme și se menține atâta timp cât mai există o formă. Având formă, el se hrănește și crește. Dar dacă îl cercetăm cu atenție, acest fals spirit, care nu are formă proprie, își abandonează stăpânirea sa asupra formei și se dizolvă.
Dacă ego-ul există, tot restul există de asemenea. Dacă ego-ul nu există, nimic altceva nu există în experiența empirică. Cu siguranță, ego-ul este totul în experimentarea lumi. Deci a căuta ceea ce este acest ego reprezintă fundamentul renunțării la tot.
Starea în care sentimentul ego-ului nu izvorăște este starea reala de existență. Fără căutarea și atingerea acestei stări de neizvorâre a sentimentului de "eu", cum s-ar putea obține starea de anihilare a individualității, de unde sentimentul de "eu" nu mai poate reveni? Fără această realizare, cum poate fi atinsă adevărata stare a ființei, în care este realizată identitatea cu Sinele?
Precum un om care se scufundă pentru a căuta o comoara ascunsă în apă, tot astfel trebuie sa ne scufundăm în noi înșine cu ajutorul unui mental focalizat și lucid, controlându-ne suflul și cuvântul, pentru a găsi locul de origine a sentimentului de "eu".
Singura căutare care conduce la Realizarea Sinelui constă în a înțelege sursa setimentului de "eu", cu ajutorul unui mental interiorizat și fără a pronunța cuvântul "eu". Meditația asupra ideii" eu nu sunt acesta, "eu sunt Acela" poate fi un ajutor în căutare, dar nu poate fi căutarea însăși.
Dacă ne punem mental întrebarea "Cine sunt eu?", eu-l individual se va nărui, confuz, în momentul în care este atinsă Inima spirituală și imediat Realitatea Ultimă se manifestă spontan sub aspectul "Eu-Eu". Dar deși ea se revelează sub aspectul de "Eu", aceasta nu este ego-ul, ci Ființa perfectă, Sinele Absolut.
Ce ar mai rămâne de realizat pentru cel care, după ce și-a dizolvat ego-ul, este cufundat în beatitudinea Sinelui? Conștiința sa este în Sine și în nimic altceva. Cine ar putea să înțeleagă această stare?
Deși scrierile sacre afirmă "Acela ești tu", a medita asupra ideii "Eu sunt Acela și nu acesta" nu este decât un semn de slabiciune mentală, deoarece noi suntem etern Acela, Sinele. Tot ceea ce avem de făcut este de a căuta Sinele care este ceea ce există cu adevărat, Martorul.
Este, de asemenea, la fel de absurd a spune "Eu nu am realizat Sinele" ca și a spune "Eu am realizat Sinele". Ar putea exista doi "Sine", din care unul (Sinele) să fie obiectul realizării celuilalt (cel care afirma "Eu")? Adevărul accesibil experienței spirituale a fiecăruia este că nu există decât un singur Sine.
Din cauza iluziei născute din ignoranță, oamenii, în loc să recunoască și să realizeze plenar Sinele, care este întotdeauna și pentru toți Realitatea inerentă dominând prin propria sa natură în centrul Inimii, caută sa afle dacă el există, dacă el are o formă sau nu, sau dacă este dual sau non-dual.
A căuta și a te stabili în Realitatea Ultimă, este singura Realizare. Toate celelalte realizări (SIDDHIS) sunt asemanatoare cu cele care se derulează în vis. Ar putea ele să apară reale celui care s-a trezit din somn? Ar putea ele să îi înșele pe cei care au atins Realitatea Ultima și s-au eliberat de MAYA (iluzie)?
Doar în cazul în care survine ideea "eu sunt corpul", meditația asupra ideii " eu nu sunt acesta, eu sunt Acela" ne poate ajuta să rămânem detașați de corp. De ce trebuie noi să gândim mereu "eu sunt Acela"? Este necesar pentru un om să întrețînă ideea "eu sunt un om"? De fapt, nu suntem noi întotdeauna Acela?
Afirmațiile: "dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realității Ultime" sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca și atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu "cel de-al zece-lea om"?
Aceasta face aluzie la o povestire tradițională despre un grup de zece proști care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu și după ce au ajuns pe celalalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toți cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalți nouă și a uitat să se numere pe sine însuși. Gândind că cel de-al zece-lea om s-a înecat, au început sa-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El și-a dat seama imediat de cauza greșelii lor și pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin fața lui și le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.
Atâta timp cât omul acționează atașat, el recoltează de asemenea fructele acțiunilor sale, dar atunci când el realizează Sinele, căutând să înțeleagă cine este cel care acționează cu adevărat, simțul său de a fi cel care acționează dispare și tripla KARMA este terminată. Aceasta este starea de eternă eliberare.
Atâta timp cât omul se consideră legat, gândurile de înlănțuire și eliberare persistă. Căutând ceea ce este legat se realizează Sinele etern, desăvârșit și liber. Când ideea de înlănțuire încetează, ar mai putea să subziste ideea de eliberare? Dacă se spune că eliberarea este de trei feluri, cu formă, fără formă, sau cu și fără formă, atunci lăsați-mă să vă spun că anularea acestor trei forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare.
joi, 10 iunie 2010
Ramana Maharshi - Căutarea Sinelui
Discipolul: Cum putem realiza Sinele?
Maestrul: Sinele cui? Găsește-l!
Discipolul: Al meu, dar cine sunt eu?
Maestrul: Găsește-te pe tine însuți!
Discipolul: Nu știu cum să fac acest lucru.
Maestrul: Este suficient să reflectezi la această întrebare: Cine spune: "Eu nu știu"? Cine este "Eu' în această întrebare? Cine este cel care este necunoscut?
Discipolul: Cineva sau ceva din mine.
Maestrul: Cine este acel cineva? În interiorul cui?
Discipolul: Acesta este probabil un fel de putere.
Maestrul: Găsește-o!
Discipolul: Pentru ce m-am născut?
Maestrul: Cine este născut? Răspunsul este același pentru toate întrebările.
Discipolul: Atunci, cine sunt eu?
Maestrul: (surâzând) Ai venit pentru a mă face să trec un examen? Tu trebuie să spui cine ești.
Discipolul: Chiar dacă aș încerca de mii de ori nu cred că aș putea ajunge să percep acest "Eu". Nu-mi este perceptibil în mod clar.
Maestrul: Cine declară că "Eu" nu este perceptibil? Există doi "Eu" în tine în care unul nu îl discerne pe celălalt?
Discipolul: În loc să caut "Cine sunt eu" aș putea să-mi pun întrebarea: "Cine sunteți dumneavoastră?". Mintea mea s-ar putea fixa atunci asupra dumneavoastră, căci eu vă consider ca fiind Dumnezeu, sub forma Guru-lui. Aș putea fi astfel mai aproape de scopul meu focalizându-mă asupra acestei căutări decât să mă întreb "Cine sunt eu?".
Maestrul: Oricare ar fi forma căutării tale, vei fi în final obligat să ajungi la un "Eu" unic, la Sine. Toate distincțiile care se stabilesc între "Eu" și "voi", între Maestru și discipol, etc., sunt simple semne ale ignoranței. "Eul' suprem este singurul care există. A gândi altfel înseamnă a ne crea iluzii. Există în Purana povestea înțeleptului Ribhu și a discipolului Nidagha. Ea este foarte instructivă.
Ribhu a transmis discipolului său Adevărul Suprem al lui Brahman (Supremul Absolut) Unic, fără egal. Totuși, în pofida erudiției și inteligenței sale, Nidagha nu a simțit în el convingerea că el ar fi făcut pentru a adopta și a urma calea Jnana (Cunoașterii). El s-a întors în satul său natal pentru a-și dedica întreaga viață respectării regulilor morale și religiei rituale.
Dar înțeleptul își iubea discipolul tot atât de mult cât acesta din urmă își venera maestrul. În ciuda vârstei sale înaintate, Ribhu se hotărî să meargă în satul lui Nidagha pentru ași găsi discipolul și a vedea până la ce punct a reușit acesta, în urma învățăturilor primite, să transcendă ritualismul religios. Înțeleptul s-a deghizat pentru a vedea cu proprii săi ochi felul în care Nidagha se comporta atunci când nu știa că este observat de maestrul său. Într-o zi, Ribhu, deghizat în țăran, și-a întâlnit discipolul care tocmai privea cu atenție o procesiune regală. Fără a fi recunoscut de Nidagha, țăranul a întrebat de ce este atâta agitație. I s-a răspuns că trecea regele.
- "O, este regele! Este în fața procesiunii!"
- "Dar unde este?" A întrebat țăranul.
- "Acolo, pe elefant" i-a răspuns Nidagha.
- "Spuneți că regele este pe elefant. Da, îi văd pe amândoi, a răspuns țăranul. Dar care este regele și care elefantul?"
- "Ce!" A exclamat Nidagha. "Îi vedeți pe amândoi dar nu știți că omul care este deasupra este regele și animalul de dedesubt este elefantul? Înseamnă că îmi pierd timpul vorbind cu un asemenea om!"
- "Vă rog nu vă pierdeți răbdarea cu un ignorant ca mine, l-a rugat țăranul. Ați spus deasupra și dedesubt. Ce vreți să spuneți cu aceasta?"
Nidagha nu a mai putut suporta:
- "Vedeți regele și elefantul, unul deasupra și celălalt dedesubt și vreți totuși să știți ce semnifică "deasupra' și "dedesubt!" A exclamat el. Dacă lucrurile pe care le vedeți și cuvintele pe care le rostesc nu vă ajuta deloc, doar acțiunea va putea să vă învețe câte ceva. Aplecați-vă și veți vedea!"
Țăranul s-a supus. Nidagha s-a suit pe umerii săi și i-a spus: "'Acum veți înțelege. Eu sunt deasupra, ca regele; tu ești dedesubt, ca elefantul. Acum este clar?"
- "Nu, nu încă" a răspuns țăranul liniștit. "Spuneți că sunteți "deasupra" ca regele și că eu sunt "dedesubt" ca elefantul. "Regele", "elefantul", "deasupra", "dedesubt" până aici este clar. Dar vreți să îmi explicați ce înțelegeți prin "Eu" și "Tu"?"
Atunci când Nidagha s-a găsit brusc confruntat cu o problemă atât de importantă, care consta în a defini pe "tu" în raport cu "eu", în mintea sa s-a făcut lumină. El s-a aruncat imediat la pamânt și a căzut la picioarele maestrului său spunând: "Cine, dacă nu Ribhu, venerabilul meu maestru, ar putea smulge astfel mintea mea de la această existență fizică dezvelită de profunzime, pentru a o aduce la Existența adevărată a Sinelui? O, maestre binevoitor, îți implor binecuvântarea!"
Deoarece scopul vostru constă în a transcende fără întârziere, grație lui Atma-Vichara, zădarnicia acestei existente fizice, cum puteți justifica aceste distincții între "tu" și "eu", care aparțîn corpului? Atunci când vă direcționați mintea către interior pentru a căuta aici sursa gândurilor, unde este "tu" și unde este "eu"? Trebuie mai întâi să căutați pentru a deveni în final Sinele. El cuprinde în el însuși toate fenomenele.
Discipolul: Dar nu este ciudat faptul că "Eu-l" trebuie să caute" Eu-l"? Căutarea prin intermediul întrebării "Cine sunt eu"? nu reprezintă la urma urmelor o formulă goală? Sau este necesar să-mi pun această întrebare la nesfârșit, repetând-o ca o Mantra?
Maestrul: Căutarea Sinelui cu siguranță nu implică o formulă goală. Este mai mult decât repetarea oricărei Mantra. Dacă cercetarea interioară bazată pe întrebarea Cine sunt eu? ar fi fost o simplă investigație mentală, ea n-ar fi avut o valoare prea mare. Scopul căutării Sinelui prin intermediul acestei întrebări constă în a focaliza întregul mental asupra Sursei sale. Deci nu este vorba despre un "Eu". În final, Căutarea Sinelui înseamnă mult mai mult decât o formulă goală, deoarece ea implică o activitate intensă a întregului mental pentru ca el să rămână fixat asupra purei Conștiințe a Sinelui.
Căutarea Sinelui este singura metodă directă pentru a realiza Existența necondiționată și absolută care sunteți voi cu adevărat.
Discipolul: De ce căutarea Sinelui prin intermediul acestei întrebări este considerată singura metodă directă ce conduce la Jnana?
Maestrul: Deoarece toate felurile de Sadhana, cu excepția celei a lui Atma-Vichara, presupun să păstrăm mentalul ca suport al Sadhanei însași. Fără mental, nici o Sadhana nu poate să fie practicată în afară de cea despre care vorbeam.
Ego-ul poate lua forme diferite din ce în ce mai rafinate pe măsură ce avansăm în practica spirituală, dar el niciodată nu este distrus.
Atunci când Janaka (un străvechi rege înțelept, ce reprezintă pentru Vede un ideal, acela al armonizării dintre starea de eliberare și eficacitate socială) a exclamat: "Acum am descoperit hoțul care nu a încetat să acționeze pentru a mă ruina! El va fi imediat executat!", el făcea aluzie la ego, la mental.
Discipolul: Dar hoțul poate fi perceput la fel de bine și prin alte Sadhana.
Maestrul: A încerca să distrugi ego-ul sau mentalul prin alte Sadhana decât Atma-Vichara, este ca și cum hoțul s-ar deghiza în polițist pentru a prinde hoțul, adică pe el însuși. Doar Atma-Vichara poate revela adevărul că nici ego-ul și nici mentalul nu există. Doar aceasta permite să realizăm Existența pură nediferențiată: Sinele, Absolutul.
Fiind realizat Sinele, nu mai ramâne nimic de cunoscut, deoarece acesta este fericirea perfectă, este Totul.
Discipolul: În această viață plină de limitări, aș putea realiza eu vreodată fericirea Sinelui?
Maestrul: Această fericire a Sinelui este mereu cu tine și o vei găsi și tu singur dacă o vei căuta cu ardoare. Cauza suferinței nu se găsește în viața exterioară. Ea este în tine și se găsește în ego. Tu îti creezi limite ție însuți și apoi începi o luptă fără speranță pentru a le transcende. Toate suferințele sunt datorate egou-lui. Durerile apar din cauza sa. La ce ar fi de folos să atribui evenimentelor vieții cauza acestei suferințe care se află în mod real în tine? Ce bucurie ați putea găsi în lucrurile exterioare vouă? și chiar dacă ați obține-o, cât timp ar putea dura ea? Dacă negați ego-ul și îl transformați în cenușă negându-i existența, veți fi liberi. Dacă îl acceptați vă va impune limitări și vă veți lansa într-o luptă inutilă pentru a le transcende. În acest fel hoțul a încercat să-l "ruineze" pe regele Janaka. A fi Sinele, care este adevărata voastră natură, este singurul mijloc de a realiza beatitudinea, binele vostru etern.
Discipolul: Deoarece nu am realizat acest adevăr, că doar Sinele există, n-ar fi mai bine să adopt Bakti Marga (Marga- cale) și Yoga Marga, ca fiind mai potrivite scopurilor Sadhanei decât Vichara Marga? Realizarea ființei noastre absolute, adică a lui Brahma Jnana (cunoașterea lui Brahman, Supremul Absolut) nu ar fi imposibil de atins pentru un om obișnuit ca mine?
Maestrul: Brahma Jnana nu este o cunoaștere pe care să o dobândești și care să-ți dea bucuria atunci când ai dobândit-o. Acesta este un punct de vedere fals, care va trebui abandonat. Această presupunere ignoranța va produce chinuri fără sfârșit ca în cazul celor zece proști care se lamentau pentru "pierderea" celui de al zecelea tovarăș care nu fusese niciodată pierdut. De unde apare în această parabolă cel de al zecelea om? S-a pierdut el vreodată? Întelegând că el a fost întotdeauna acolo, există ceva nou de cunoscut? Cauza tristeții lor nu se află în pierderea unuia dintre ei ci în propria lor ignoranță, cu alte cuvinte în presupunerea lor că unul dintre ei se înecase, deși le era imposibil să știe care, deoarece ei nu număraseră decât nouă persoane. Tot astfel este și cazul tău. Nu există în realitate nici un motiv pentru care să fi trist sau nenorocit. Tu însuți impui limitări propriei tale naturi de ființa infinită și apoi tot tu te plângi pentru că nu ești decât o creatură finită. În acel moment realizezi o Sadhana sau o alta pentru a elimina aceste limitări care de fapt nu există. Dar dacă Sadhana ta admite existența lor, cum te va ajuta ea să transcenzi aceste limitări? De aceea eu îți spun că trebuie să cauți ceea ce ești cu adevărat - ființa pură, infinită, Sinele Absolut. Ești mereu Sinele și numai el. Prin urmare, nu poți să ignori în mod real niciodată Sinele; ignoranța ta este fără fundament, ca cea a celor zece nefericiți care își plângeau tovarășul. Ea este cea care îi făcea să sufere. Deci adevărata cunoaștere nu va crea pentru tine o nouă ființă. Ea va aboli pur și simplu "ignoranta ta ignoranță". Fericirea nu este adăugată naturii tale. Ea nu face decât să se reveleze ca fiind starea ta adevărată, naturală, eternă și de nesfârșit. Singurul mod de a te elibera de suferință constă în a cunoaște și a fi Sinele. Cum ar putea fi aceasta în afara ta?
Maestrul: Sinele cui? Găsește-l!
Discipolul: Al meu, dar cine sunt eu?
Maestrul: Găsește-te pe tine însuți!
Discipolul: Nu știu cum să fac acest lucru.
Maestrul: Este suficient să reflectezi la această întrebare: Cine spune: "Eu nu știu"? Cine este "Eu' în această întrebare? Cine este cel care este necunoscut?
Discipolul: Cineva sau ceva din mine.
Maestrul: Cine este acel cineva? În interiorul cui?
Discipolul: Acesta este probabil un fel de putere.
Maestrul: Găsește-o!
Discipolul: Pentru ce m-am născut?
Maestrul: Cine este născut? Răspunsul este același pentru toate întrebările.
Discipolul: Atunci, cine sunt eu?
Maestrul: (surâzând) Ai venit pentru a mă face să trec un examen? Tu trebuie să spui cine ești.
Discipolul: Chiar dacă aș încerca de mii de ori nu cred că aș putea ajunge să percep acest "Eu". Nu-mi este perceptibil în mod clar.
Maestrul: Cine declară că "Eu" nu este perceptibil? Există doi "Eu" în tine în care unul nu îl discerne pe celălalt?
Discipolul: În loc să caut "Cine sunt eu" aș putea să-mi pun întrebarea: "Cine sunteți dumneavoastră?". Mintea mea s-ar putea fixa atunci asupra dumneavoastră, căci eu vă consider ca fiind Dumnezeu, sub forma Guru-lui. Aș putea fi astfel mai aproape de scopul meu focalizându-mă asupra acestei căutări decât să mă întreb "Cine sunt eu?".
Maestrul: Oricare ar fi forma căutării tale, vei fi în final obligat să ajungi la un "Eu" unic, la Sine. Toate distincțiile care se stabilesc între "Eu" și "voi", între Maestru și discipol, etc., sunt simple semne ale ignoranței. "Eul' suprem este singurul care există. A gândi altfel înseamnă a ne crea iluzii. Există în Purana povestea înțeleptului Ribhu și a discipolului Nidagha. Ea este foarte instructivă.
Ribhu a transmis discipolului său Adevărul Suprem al lui Brahman (Supremul Absolut) Unic, fără egal. Totuși, în pofida erudiției și inteligenței sale, Nidagha nu a simțit în el convingerea că el ar fi făcut pentru a adopta și a urma calea Jnana (Cunoașterii). El s-a întors în satul său natal pentru a-și dedica întreaga viață respectării regulilor morale și religiei rituale.
Dar înțeleptul își iubea discipolul tot atât de mult cât acesta din urmă își venera maestrul. În ciuda vârstei sale înaintate, Ribhu se hotărî să meargă în satul lui Nidagha pentru ași găsi discipolul și a vedea până la ce punct a reușit acesta, în urma învățăturilor primite, să transcendă ritualismul religios. Înțeleptul s-a deghizat pentru a vedea cu proprii săi ochi felul în care Nidagha se comporta atunci când nu știa că este observat de maestrul său. Într-o zi, Ribhu, deghizat în țăran, și-a întâlnit discipolul care tocmai privea cu atenție o procesiune regală. Fără a fi recunoscut de Nidagha, țăranul a întrebat de ce este atâta agitație. I s-a răspuns că trecea regele.
- "O, este regele! Este în fața procesiunii!"
- "Dar unde este?" A întrebat țăranul.
- "Acolo, pe elefant" i-a răspuns Nidagha.
- "Spuneți că regele este pe elefant. Da, îi văd pe amândoi, a răspuns țăranul. Dar care este regele și care elefantul?"
- "Ce!" A exclamat Nidagha. "Îi vedeți pe amândoi dar nu știți că omul care este deasupra este regele și animalul de dedesubt este elefantul? Înseamnă că îmi pierd timpul vorbind cu un asemenea om!"
- "Vă rog nu vă pierdeți răbdarea cu un ignorant ca mine, l-a rugat țăranul. Ați spus deasupra și dedesubt. Ce vreți să spuneți cu aceasta?"
Nidagha nu a mai putut suporta:
- "Vedeți regele și elefantul, unul deasupra și celălalt dedesubt și vreți totuși să știți ce semnifică "deasupra' și "dedesubt!" A exclamat el. Dacă lucrurile pe care le vedeți și cuvintele pe care le rostesc nu vă ajuta deloc, doar acțiunea va putea să vă învețe câte ceva. Aplecați-vă și veți vedea!"
Țăranul s-a supus. Nidagha s-a suit pe umerii săi și i-a spus: "'Acum veți înțelege. Eu sunt deasupra, ca regele; tu ești dedesubt, ca elefantul. Acum este clar?"
- "Nu, nu încă" a răspuns țăranul liniștit. "Spuneți că sunteți "deasupra" ca regele și că eu sunt "dedesubt" ca elefantul. "Regele", "elefantul", "deasupra", "dedesubt" până aici este clar. Dar vreți să îmi explicați ce înțelegeți prin "Eu" și "Tu"?"
Atunci când Nidagha s-a găsit brusc confruntat cu o problemă atât de importantă, care consta în a defini pe "tu" în raport cu "eu", în mintea sa s-a făcut lumină. El s-a aruncat imediat la pamânt și a căzut la picioarele maestrului său spunând: "Cine, dacă nu Ribhu, venerabilul meu maestru, ar putea smulge astfel mintea mea de la această existență fizică dezvelită de profunzime, pentru a o aduce la Existența adevărată a Sinelui? O, maestre binevoitor, îți implor binecuvântarea!"
Deoarece scopul vostru constă în a transcende fără întârziere, grație lui Atma-Vichara, zădarnicia acestei existente fizice, cum puteți justifica aceste distincții între "tu" și "eu", care aparțîn corpului? Atunci când vă direcționați mintea către interior pentru a căuta aici sursa gândurilor, unde este "tu" și unde este "eu"? Trebuie mai întâi să căutați pentru a deveni în final Sinele. El cuprinde în el însuși toate fenomenele.
Discipolul: Dar nu este ciudat faptul că "Eu-l" trebuie să caute" Eu-l"? Căutarea prin intermediul întrebării "Cine sunt eu"? nu reprezintă la urma urmelor o formulă goală? Sau este necesar să-mi pun această întrebare la nesfârșit, repetând-o ca o Mantra?
Maestrul: Căutarea Sinelui cu siguranță nu implică o formulă goală. Este mai mult decât repetarea oricărei Mantra. Dacă cercetarea interioară bazată pe întrebarea Cine sunt eu? ar fi fost o simplă investigație mentală, ea n-ar fi avut o valoare prea mare. Scopul căutării Sinelui prin intermediul acestei întrebări constă în a focaliza întregul mental asupra Sursei sale. Deci nu este vorba despre un "Eu". În final, Căutarea Sinelui înseamnă mult mai mult decât o formulă goală, deoarece ea implică o activitate intensă a întregului mental pentru ca el să rămână fixat asupra purei Conștiințe a Sinelui.
Căutarea Sinelui este singura metodă directă pentru a realiza Existența necondiționată și absolută care sunteți voi cu adevărat.
Discipolul: De ce căutarea Sinelui prin intermediul acestei întrebări este considerată singura metodă directă ce conduce la Jnana?
Maestrul: Deoarece toate felurile de Sadhana, cu excepția celei a lui Atma-Vichara, presupun să păstrăm mentalul ca suport al Sadhanei însași. Fără mental, nici o Sadhana nu poate să fie practicată în afară de cea despre care vorbeam.
Ego-ul poate lua forme diferite din ce în ce mai rafinate pe măsură ce avansăm în practica spirituală, dar el niciodată nu este distrus.
Atunci când Janaka (un străvechi rege înțelept, ce reprezintă pentru Vede un ideal, acela al armonizării dintre starea de eliberare și eficacitate socială) a exclamat: "Acum am descoperit hoțul care nu a încetat să acționeze pentru a mă ruina! El va fi imediat executat!", el făcea aluzie la ego, la mental.
Discipolul: Dar hoțul poate fi perceput la fel de bine și prin alte Sadhana.
Maestrul: A încerca să distrugi ego-ul sau mentalul prin alte Sadhana decât Atma-Vichara, este ca și cum hoțul s-ar deghiza în polițist pentru a prinde hoțul, adică pe el însuși. Doar Atma-Vichara poate revela adevărul că nici ego-ul și nici mentalul nu există. Doar aceasta permite să realizăm Existența pură nediferențiată: Sinele, Absolutul.
Fiind realizat Sinele, nu mai ramâne nimic de cunoscut, deoarece acesta este fericirea perfectă, este Totul.
Discipolul: În această viață plină de limitări, aș putea realiza eu vreodată fericirea Sinelui?
Maestrul: Această fericire a Sinelui este mereu cu tine și o vei găsi și tu singur dacă o vei căuta cu ardoare. Cauza suferinței nu se găsește în viața exterioară. Ea este în tine și se găsește în ego. Tu îti creezi limite ție însuți și apoi începi o luptă fără speranță pentru a le transcende. Toate suferințele sunt datorate egou-lui. Durerile apar din cauza sa. La ce ar fi de folos să atribui evenimentelor vieții cauza acestei suferințe care se află în mod real în tine? Ce bucurie ați putea găsi în lucrurile exterioare vouă? și chiar dacă ați obține-o, cât timp ar putea dura ea? Dacă negați ego-ul și îl transformați în cenușă negându-i existența, veți fi liberi. Dacă îl acceptați vă va impune limitări și vă veți lansa într-o luptă inutilă pentru a le transcende. În acest fel hoțul a încercat să-l "ruineze" pe regele Janaka. A fi Sinele, care este adevărata voastră natură, este singurul mijloc de a realiza beatitudinea, binele vostru etern.
Discipolul: Deoarece nu am realizat acest adevăr, că doar Sinele există, n-ar fi mai bine să adopt Bakti Marga (Marga- cale) și Yoga Marga, ca fiind mai potrivite scopurilor Sadhanei decât Vichara Marga? Realizarea ființei noastre absolute, adică a lui Brahma Jnana (cunoașterea lui Brahman, Supremul Absolut) nu ar fi imposibil de atins pentru un om obișnuit ca mine?
Maestrul: Brahma Jnana nu este o cunoaștere pe care să o dobândești și care să-ți dea bucuria atunci când ai dobândit-o. Acesta este un punct de vedere fals, care va trebui abandonat. Această presupunere ignoranța va produce chinuri fără sfârșit ca în cazul celor zece proști care se lamentau pentru "pierderea" celui de al zecelea tovarăș care nu fusese niciodată pierdut. De unde apare în această parabolă cel de al zecelea om? S-a pierdut el vreodată? Întelegând că el a fost întotdeauna acolo, există ceva nou de cunoscut? Cauza tristeții lor nu se află în pierderea unuia dintre ei ci în propria lor ignoranță, cu alte cuvinte în presupunerea lor că unul dintre ei se înecase, deși le era imposibil să știe care, deoarece ei nu număraseră decât nouă persoane. Tot astfel este și cazul tău. Nu există în realitate nici un motiv pentru care să fi trist sau nenorocit. Tu însuți impui limitări propriei tale naturi de ființa infinită și apoi tot tu te plângi pentru că nu ești decât o creatură finită. În acel moment realizezi o Sadhana sau o alta pentru a elimina aceste limitări care de fapt nu există. Dar dacă Sadhana ta admite existența lor, cum te va ajuta ea să transcenzi aceste limitări? De aceea eu îți spun că trebuie să cauți ceea ce ești cu adevărat - ființa pură, infinită, Sinele Absolut. Ești mereu Sinele și numai el. Prin urmare, nu poți să ignori în mod real niciodată Sinele; ignoranța ta este fără fundament, ca cea a celor zece nefericiți care își plângeau tovarășul. Ea este cea care îi făcea să sufere. Deci adevărata cunoaștere nu va crea pentru tine o nouă ființă. Ea va aboli pur și simplu "ignoranta ta ignoranță". Fericirea nu este adăugată naturii tale. Ea nu face decât să se reveleze ca fiind starea ta adevărată, naturală, eternă și de nesfârșit. Singurul mod de a te elibera de suferință constă în a cunoaște și a fi Sinele. Cum ar putea fi aceasta în afara ta?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)