Ce este libertatea? Poonja răspunde: - „A fi liber înseamnă a-ţi cunoaşte natura ta fundamentală, propriul Sine. Nimic altceva. Libertatea este cel mai uşor lucru de obţinut. Nici măcar nu ai nevoie să gândeşti”
luni, 24 mai 2010
Beyond Delight, Beyond Bliss
The delight which comes from sensory experience is always fleeting. When an experience is repeated an earlier desire which had been stored in memory is recalled to repeat the experience. The delight derived from that experience is already past - not fresh - because it has been recalled. First you need desire, then an object of desire, then experience through the senses. Only an unwise person seeks to repeat experience. A wise person knows that every experience, every delight, is fleeting and will not touch it. Everyone in the world is unhappy; not a single person finds happiness because they delight in old experience. No one asks for anything fresh, not only the common man but even kings, even diamond merchants. Kings want diamonds like the Kohinoor to be happy. No-one's desires are fulfilled.
There is something very precious which is not stored in the memory. Give it any name or no name, it will bring satisfaction and bliss. It will take you beyond bliss. This is our topic here: first delight, then bliss, and then beyond.
Nobody gets out of this trap of delight: Everybody is caught in it. You look for bliss but where is it to be found? Bliss means anything not recalled from memory. This will never be discovered on your own because it is found only through association with a sage, a perfect person, one who has known it and can enable you to have this experience; or from the recorded experiences of ancient sages in authorized sutras.
With the help of your own desire for abiding happiness, for abiding bliss, for freedom, you will discover something beyond that which can be called consciousness. There's nothing beyond consciousness. Once you attain consciousness there's nothing more to be attained. Anything that can be attained will be lost.
Consciousness is like the Kohinoor, the world's most precious diamond. No one has yet attained it yet it has to be aspired for, to reach for something fresh, something new. How can it be unattainable and yet be desired? Because in its attainment the knower, the known and the means of knowing all merge into That itself. So it is both attained and yet never attained. In the realization of consciousness you have attained everything that is worth attaining. It is complete and perfect. It is moksham - liberation. It is emancipation, it is perfection. You can call it bliss, you can call it beyond bliss. People call it emptiness, people call it fullness, yet it is beyond words. It has never been described so far. It is That which has to be aspired for - something which you have never heard described before. It cannot be held in memory, nor can it be seen, heard, touched or thought about.
When the mind blinks for a moment everything arises. This manifestation is the result of just one blink of the mind. If you don't wink for this single moment everything will cease. If you don't stir the mind just for this instant - this finger snap - that which I speak about is here and now. And, my dear friends, you are That… you are That… you are That.
If you have heard these words without them landing anywhere - without them touching your memory - you have gone beyond. If somehow this has penetrated into the memory, trespassed there, then you will have to fall in love with it, keep fully devoted to it. Walking, talking, sleeping, dreaming, on awakening each day - always keep in touch with it - think of it, speak to it, worship it even. This which is beyond everything is the only thing to be worshipped. Don't be afraid to worship this, because all things are within This which I speak about.
Everything is to be worshipped. Everything which you worship is That itself. What else could there be? If you have some gold you can make any shape out of it - any animal or bird - but its essential gold-ness will not be lost. Only the name and form can change, the gold-ness cannot be lost. If you understand this with your total consciousness you will see that everything which exists in consciousness must be consciousness itself. Everything in the river, every wave, every bubble, every tide must be made of the same substance which is liquid, which is water. Look at the river and not its expressions, like bubbles and waves. Knowing this you don't need anything else.
This single instruction is quite enough for those who have deserved it, earned it through eons of time. Some will still postpone for a year or till the end of this incarnation. But why you are here? You are alive just to know who you have been, who you would be, and who you are now. You have lost track of it so you need some guidance. Find a guide and listen to him once. Follow him and you are out of this trap. If you don't want to listen it doesn't matter; for after all, how long can this trap remain a trap? Somehow its trap-ness will have to be dissolved and solved once and for all.
One satsang is quite enough. Knowing this truth you are always in satsang. Satsang means to live as Truth itself - which means to live as the Self, to live as consciousness. Who can say, "I am not my Self?" He who knows, "I am the Self." is in satsang. And if someone says, "I am not the Self." it is still excellent - he is still in satsang. If the fish in the water can cry, "I am thirsty," it means she is alive in the water - she's not thirsty. In satsang you are not told to do anything - to practice anything - because there are no modifications; it is immaculate, it is pure, it is purity itself. You are pure. You may have been taught to believe that, "I am impure, I am bound" but it is only talk. How can "I am." be impure or bound? To say "I am." is enough. If you add something to it there will be trouble.
Make the best of this time - don't postpone. This postponement is called manifestation, is called bondage. If you don't postpone you are here and now - you are free. This postponement is called mind which says, "I will do it later; I will do tomorrow". Mind is past. Past is memory and memory is universe, manifestation, and repetition of births and deaths, suffering and tension. But just to know: "I am suffering," is enough to end suffering. You must simply know what that "I am" is.
It is not the body nor the mind nor the intellect. If you say, "I am," can you show this I am? It's not the body. You can just investigate: Just find out where this ‘I am’ is. You will not find it - you will not find ‘I am’ anywhere - only words. So after sometime I'm speaking about this happiness, and knowing this is called equanimity, peace, bliss. And before that was delight. Anything that is fleeting is called delight. Anything that is abiding is not delight; so here you are at peace. Equanimity is there and you are bliss. Here is the bliss.
So keeping up this for some time in this state and not looking for, not desiring for anything from the memory of the past staying for sometime here and you will be thrown or called from somewhere else by someone else into somewhere else which you have never heard before. Because what you hear is only about waking, dreaming, sleeping - that's all you have know so far. Anything that speaks to you in this physical form is waking state. Subtle form that you dream in the night is dreaming state. There also you have got relations and we see mountains and rivers and forests and animals... subtle form. And then also we have experience, and then in sleep also. That's all the three states we know. Therefore we have delight in one and we have bliss in the sleep state. Again we repeat the same circle endlessly.
So staying here in this state you will be called from somewhere else into somewhere else. That state is not a state. States are only three. Beyond that you can't call it a state. That is, you can call it a word. If you have to use word I believe the sanskrit word is pragya. Pragna is beyond that, beyond states you see. Beyond the beyond is called pragna. So that state is beyond the delight and beyond the happiness and beyond the bliss even. It is not even this; it is not even Self. It's not even It. What has been given in some sutras “It” word is used. That word is used, tat is used; not even that. That cannot be comprehended by mind nor expressed, nor described, nor experienced; because for any kind of delight, bliss, enjoyment, you need someone to experience. Mind doesn't go there; senses do not present themselves there. So when all these beat retreat - mind, intellect, senses - when they beat retreat, that beyond is called... tita is the word. Some say, "Beyond." Let beyond be beyond. I don't touch it.
Because I receive many letters; even today I will see. The letters always mention: “We lose what we get in the satsang when we return back home. We lose it after some time, and then we do not know what to do.” So it means anything that you hear in satsang you have stored in the mind; so that is what we are discussing about and this thing that you are storing in the mind. You want to call for and repeat it. When you're here do not store in the memory so that you lose it. Anything can be called back from memory. When it doesn't land in the memory you can't call back. So they're in trouble. They can't call back therefore they take to some other exercises.
So one of these letters I will read: “After the satsang in Lucknow I lost it in a month.” So I am just speaking about this thing. Do not try to grab it, grasp it and store it into the memory. Anything stored in the memory is not satsang. It's called learning - it's called knowledge - that you go to the universities and get a doctorate out of that which is stored in the memory. It's not that knowledge. It cannot be stored in the memory, you see. Never it has been done. So let the word pass through and through. Pierce through the mind and through the intellect and let it go from where it came. One word, any one time, whatever, whenever, wherever possible - it is that one word which will work.
So I am again trying to clarify: Don't try to understand what is spoken here. Just keep quiet. Don't try to listen even. Just keep quiet and let it go. What is happening, you don't be concerned of it. That is some higher supreme power. You are in the lap of supreme power. Don't use your intellect here. It is She who will take care of you. It is He who will take care of you. It is It that will take care of itself. Who are you to understand it? So keep quiet for once. Don't blink and don't wink and keep quiet for one single second. Otherwise you will have notions and expectations and ideations. That's what you will make out of this satsang. Don't try to have any notion, any hope that here we have come with the hope that we will be free. Give up this hope either. No hopes and no notions and no tensions also. No ideas about what it is. Don't form any ideas about it, you see. This is called quietness, equanimity, silence and peace. Then the supreme itself will enter into your open heart and sit down there permanently, because it is already there and you are otherwise engaged. Therefore it is concealed by some other desire: "I want this, and I want that," you see.
So do what you have to do? Anything to which you have camouflaged or concealed the original ultimate nature of your own Self has to be discovered, uncovered, or to be revealed. It has to reveal itself by itself; not by any effort. Not by any effort. Not even to think about anything of the past, present and future. No thought and no effort. That is the requirement. How this precious gem where it is concealed by you - how it will reveal itself. The gem doesn't need your candle to be seen. It has its own luster, self-effulgent. Like, you will not see the sun through the light of your candle but through its own rays. Who needs a candle to see the sun? He doesn't need because the sun has the luster of light itself. So anything which is light you don't need any effort to see.
You don't need to do anything. Simply keep quiet - allow it to reveal itself. If you had kept quiet even for a single instant, for a finger snap, with a wink of you eye - once - during this travel that you have done for 35 million years, my dear friends who are here. This is all a blink of the mind, and now if we are quiet it has to reveal. It is self-effulgent. Never it has been concealed. But when the desire is there then it is concealed because we desire something else. And that something else we do not know - that something else is also the same thing. What else you can aspire? Where from do you get anything else which is not already there? Where from? Who are you? So this is so simple. The trouble is with its beauty and simplicity and self-effulgence.
You please merge into it - jump into it. That's all. Jumping into the lake of nectar, lake of amritam, who will die? And we are afraid. In ambrosia - drinking ambrosia - I will die... How ridiculous.
21 November, 1992
Kabir (1440—1518)
Kabir povesteşte:
„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”
Fiinţă liberă
Fiinţă liberă
Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.
Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].
Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.
Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.
Ascunsă dincolo de cer
*
Ascunsă dincolo de cer
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”
*
Cu mintea cufundată
Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.
Cauţi să dai de mine?
Cauţi să dai de mine?
- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”
Nu-i decât apă
Nu-i decât apă
“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza
Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.
Ţes pânza Numelui Tău
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."
Ţes pânza Numelui Tău
*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."
*
"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*
“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”
Ţes pânza Numelui Tău
*
“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară
Niciodată în moarte."
*
“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."
*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."
*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."
Ţes pânza Numelui Tău
*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.
*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.
*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.
Ţes pânza Numelui Tău
Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."
*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."
*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."
*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."
*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."
„This union with the guru, O Kabir,
Sets me free; like salt mingled
With flour, I am no more I!
Now I have no caste, no creed,
I am no more what I am!
O dear brother!
By what name would you call me?
I do not quote from the scriptures;
I simply see what I see.
When the bride is one
with her lover,
who cares about
the wedding party?
I am not a Hindu,
Nor a Muslim am I!
I am this body, a play
Of five elements; a drama
Of the spirit dancing
With joy and sorrow
A drop
Melting into the sea,
Everyone can see.
But the sea
Absorped
In a drop --
A rare one
can follow!
I am looking at you,
You at him,
Kabir asks, how to solve
This puzzle --
You, he, and I?
Dying, dying, the world
Is dying only.
But lo! None knows how to die
In such a way
That he dies never again.
Man, here is your worth:
Your meat is of no use!
Your bones cannot be sold
For making ornaments,
And your skin cannot be played
On an instrument!”
“Where there is neither sea nor rains,
Nor sun nor shade;
Where there is neither creation
Nor dissolution;
Where prevails neither life nor death,
Nor pain nor pleasure;
Beyond the states of Sunn and trance;
Beyond words, O friend,
Is that unique state of Sahaj.
It can be neither weighed
Nor exhausted,
Is neither heavy nor light;
It has no upper regions
Nor lower ones;
It knows not the dawn of day
Nor the gloom of night;
Where there is neither wind
Nor water nor fire,
There abides the perfect Master.
It is inaccessible,
It is, and it will ever be;
Attain it through the Master’s grace.
Sayeth Kabir: I surrender myself
At the feet of my Master,
I remain absorbed
In his true company.”
„I am in all
All that is, is I
The different forms in existence
Are my myriad manifestations,
Yet I am apart from all.
Call me Kabir,
Call me Ramrai [God the Emperor],
It is one and the same.
I am not a child,
I am not old,
And the glow of youth
Never can touch me.
I go not at anyone’s bidding
Nor come at anyone’s command.
In my state of Sahaj
I am in the verdure of bliss
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
It is one and the same.
My covering is a single sheet
And people sneer at me:
My weaver’s calling inspires no respect;
My dress is tattered,
Patched at ten places —
Yet beyond the three attributes
Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]
I dwell in the realm of bliss;
Thus have I acquired the name Ramrai.
I see the entire world,
The world cannot see me;
Such is the unique statethat Kabir has attained.
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
aIt is one and the same.”
„Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Frate, unii spun ca sunt invatati,
Altii spun ca au renuntat la toate,
Unii spun ca si-au supus simturile
Dar boala ego-ului ii chinuie inca.
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Frate, unii spun ca sunt yoghini,
Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora
Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”
Nu le-au alungat din mintea lor
Ce sansa mai au de a supravietui
Cand sunt loviti de o asemenea boala?
Prietene va trece oceanul
Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.
Unii spun ca dau cu generozitate pomana,
Altii spun ca fac cu vigoare penitente
Dar ei nu cunosc Adevarul,
Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)
Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,
Altii spun ca duc o viata pura
A adevaratului Sine
Toate pretentiile lor sunt desarte
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,
Altii spun ca au facut toate posturile rituale
Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;
Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu