marți, 27 aprilie 2010

You Need Reminding Only Once!

You only have to be reminded once of who you are. You do not have to do anything. You do not have to read any book or listen to any cassettes or tapes. Just a reminder or even overhearing is enough.

I will tell you a story about a baby child. There was a king who was fond of hunting game. One day the queen also insisted on accompanying the king for the hunt. She decided to take her baby boy along with her also, and they started out. In the evening they pitched a tent in the forest so they could go out in the night, riding on an elephant to find some game. Generally hunting is done at night because all the animals go out for food then. The young prince was kept under the care of nurses and sentries were posted outside the tent. So the king and queen and all their retinue went out the whole night hunting for game and returned to the tent at about ten next morning. The queen found that her son was missing.

In the night the nurses and the guards had fallen asleep. The boy had woken up, and not finding his mama lying next to him he had walked out of the tent and deeper and deeper into the forest in search of his mama, the queen.

The queen came back and felt very sad. Everyone was exhausted; they had not slept the whole night. But she said she would not even eat breakfast until she had seen her son again. Some said that he had been eaten by a wolf or a hyena, but the queen said that there would be marks of blood inside the tent or nearby. A search was mounted to find the bones. The queen said that if the bones were produced she could be sure that her son had been killed by a wild animal and she would accept the situation. They looked all around the tent for a mile in all directions but they did not find any trace of blood stains. They had to return to the capital, but the king decided to send search parties in all four directions throughout the country and instructed them not to return until they found the boy, or at least a clue as to his fate. The parties were dispatched to console the queen. Months and years passed.

The boy was only three or four years old when he wandered into the forest dressed only in his underwear. A potter who lived on the farther side of the forest was collecting clay to make his pots and found the boy crying. His family had no child so they were very happy to find this child, a gift from gods - very handsome boy. They brought him home, gave him a bath and food and new clothes. The boy grew up with his new family, helping his foster father by collecting clay and bringing it home to help the family make the pots.

Twelve years passed and the teams of police were still searching for the prince. One search party was very thirsty so they stopped at a well where this boy was collecting water to take home to his family. The policemen saw the boy with a bucket and asked him for a drink. He gave them a cup of water and they were thankful. "What is your name?" they asked the boy. "My name is Junglee." he replied. Junglee means forester in Hindi. The family gave him this name because they found him in the jungle.

The police were very shrewd. They asked him, "This is very rare name. We have never heard of anyone with the name Junglee before. Who are your parents?" "Our house is over there. We make pots. My parents are at home," replied the boy. That was all he could say - he had forgotten all about his past. They were very suspicious about this boy's name. They wanted to see his parents and find out why they named him Junglee. Seeing the police party the parents became very afraid.

They asked the father, "Who is this boy?" "He is our son," came the reply.

"Is he your son? When did you beget him?" they asked. So the potter told his story: "About 12 years ago I was walking to the forest to fetch some clay and this boy was crying. I brought him home and for the last 12 years he has been with us. He is not our son but we have brought him up with great love and care because we didn't have a child of our own." So the policemen explained what had happened and who this child was, and the boy could overhear the entire conversation. Finally the police told the boy to come with them and they would take him to the king. The foster father was only crying out in fear, "It is not our fault, it's not our fault. We have found the boy."

At that point a party of boys arrived to call Junglee for a game which they had all left unfinished from the night before. "Come, Junglee. Come to finish the game we did not finish last night." This boy had only overheard what the police had said to his father. "Do you know that he is the prince?" They had said, "He is the prince. Come with us and you will be rewarded. You have no reason to fear." The boy only overheard the conversation, that is all, but he turned to his friends who were calling him to play and told them, "Shut up! I'll have you arrested by my police! Keep quiet or I'll have you arrested!" He became the prince by simply overhearing what had been said. He did not mediate to become a prince nor did he read any sutra or any book. He simply overheard the truth of his situation from an authority and immediately he became the prince.

Once you hear from an authority that you are That, it is quite enough. You do not need anything more. Overhearing the words of an authorized source is enough to know the truth. But not all who hear the truth respond in the same way. Some are very sharp witted - they are like camphor touching a flame. All is over, nothing is left. They belong to a very superior quality of seeker - in going to the teacher, once they touch the word and the ego is destroyed like camphor.

Others are like firewood - they will also be gradually consumed. They belong to a second type of person, a middle quality. The third type also touches the fire and they take some time to burn and to become fire itself. Those are the ones who are postponing, taking their time. They will also become the flame itself but it will take some time because they are busy deciding. They are like children who make sand castles on the beach and get lost in their play till the high tide comes. Some wise children see that their mother is waiting and kick over what they have built with double pleasure and meet their mother before the high tide comes. Everything will be swept away by the high tide. Before it comes it is better to return home, your mother is calling. The third type is that category which does not move - they are like stone. If you put a stone in the fire nothing will happen. The stone will remain a stone - there will be no ignition.

There are these three categories, and all three categories are represented here in this satsang, and in the world: tamasic, rajasic, and sattvic. All need to be free. Some have a burning desire of freedom - they need to meet a teacher only once. A perfect teacher and a perfect longing for freedom is all that is needed. Some who come to see me here say, "I have it! I got it! But now I cannot decide whether to leave you or whether to stay longer to stabilize what I have got." There is no question of stabilization here. One glimpse of atman is enough to give you light. One glimpse is more than enough.

A small window is enough to allow the rays of the sun to come into the room. A small hole is enough to allow you to expose your face to the sun. That light is quite enough to bring you home. Some people wait here and say they might lose what they have gained. I tell them that you will surely lose what has been gained. But how can you lose anything which you have not gained? When you have nothing in your pocket how can you lose it? You do not have to gain anything. You have come to lose all the burdens that you have been carrying on your shoulders since 35 million years.

There were once two teachers in China with ashrams about 500 miles apart. People used to travel from one ashram to the other. One teacher was preaching that it was necessary first to purify the mind like a mirror - to wipe the dust from the mirror so that you could see your face clearly. He had a great following. His students all got involved in cleaning the mirror for their whole lifetime. The other teacher on the other side of the mountains had a very different teaching. He did not say anything about any mirror to be cleaned. The first teacher did not understand: If the mirror is not cleaned, if there is dust on the mirror, if there are weeds in the lake, how can you see your own reflection? So he sent one of his closest students who was supposed to have grasped the teaching, to go and find out what the other teacher was teaching. He had full confidence in this student. The man arrived in the other monastery.

The disciples of the second teacher came to the master. "Some people say this man is a very confident student, number one after the teacher. The teacher has sent him here to steal your teachings." The master came to know about it so he called the man. A master has to speak to everyone, whoever comes.

The master asked this man: "Are you a spy?" "Yes, Master, I came as a spy. I was sent by my master," replied the man. "But staying here with you I am no longer a spy of my master; I am your student, bless me. My master does not teach this teaching. He only says, 'Go on rubbing the mirror.’ Now you tell me there is no mirror and no dust to alight on it. How simple! When there is no mirror where is the dust going to alight? This is a very beautiful teaching. Master, I am going to stay with you - please accept me. But first please allow me one thing. My master is very beloved to me. I spent eighteen years with him. I am very grateful to him. I have some responsibility, some gratitude, some duty to pay off this debt. So let me go and give this teaching to my teacher." The master said "Okay, you can go, you can go." So the student returned to his old teacher.

"What is the teaching that he gives?" he was asked. "No teaching! No teaching! There are so many mirrors we have been trying to clean. They will never be clean. When there is a mirror there will always be dust to alight. This master asked me, 'When there is no mirror where is the dust going to alight?' Come with me, Master! He is a very beautiful teacher with no teaching at all!" The teacher and all his students came to see this master with no teaching.

We are here for Freedom. Our aim is freedom but we get lost in sadhanas, practices, yoga methods and reading books. Why did you come here? What was the purpose of wearing this human body which so precious among 8.4 million species, the highest temple? Once in 35 million years you wear this beautiful form - don't waste it. You only need to be reminded like this prince, and you are the prince. You have been saying, “I am the body, I am the mind, I am the ego, I am the senses, I have objects to enjoy.” With this burden how can you face your own nature, how can you get on the throne? How can sit on the throne of the emperor if you have forgotten who you are? You have to be reminded; you do not need to perform any practices.

We speak here of Existence, Consciousness, Bliss. When are you not that? When was the time when you were not that? When will the time come when you will not be that? How can you lose Existence itself? How can you lose Consciousness? How can you lose Bliss? You have been lost somewhere else so you do not know who you really are.

19 May, 1992

Niciun comentariu:

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”