duminică, 6 iunie 2010

Ramana Maharshi - Aham și Ahavritti

Discipolul: O căutare realizată prin intermediul ego-ului, cum ne poate revela faptul că acesta este ireal?

Maestrul: Existența ego-ului face parte din lumea fenomenelor. Îl putem transcende absorbindu-ne în sursa de unde se ridică Ahamvritti (sentimentul de „Eu”, care este permanent la omul obișnuit).

Maharishi afirmă că această „formă mentală” (a eu-lui Ahamvritti) este sursa tuturor celorlalte forme mentale, adică a întregii experiențe în lumea manifestată.

Discipolul: Ahamvritti (sentimentul ego-ului) nu este totodată una din cele trei forme sub care se manifestă ego-ul? Yogavasishtha, ca de altfel și alte texte străvechi, vorbesc despre trei forme ale ego-ului.

Maestrul: Este adevărat. Au fost descrise „trei corpuri” ale ego-ului: material, subtil (astral) și cauzal. Aici nu este vorba decât de o analiză. Dacă metoda folosită pentru a face această analiză ar fi trebuit să depindă de forma ego-ului, puteți fi siguri că niciodată, nici o căutare adevărată nu ar fi fost posibilă: formele pe care le poate lua ego-ul sunt multe. Atmavichara (investigarea de sine, introspecția, căutarea în sine însuși a Realității Absolute, realizată după o metoda rațională) cere ca voi să o realizați cu o singură formă a ego-ului, adică cu Ahamvritta.

Discipolul: E posibil totodată ca ea să rămână incapabilă să realizeze Jnana (cunoașterea; a experimenta continuu starea „Eu sunt Brahman (Supremul Absolut)”, „Totul este Sinele”)?

Maestrul: Căutarea Sinelui, al cărui fir conducător este Ahamvritti, este comparabilă cu căutarea unui cîine care își găsește stăpânul grație mirosului său. Stăpânul se poate găși într-un loc îndepărtat, necunoscut. Totuși aceasta nu-l împiedică cu nimic pe cîine să revină lângă el. Mirosul stăpânului este pentru animal un indiciu infailibil. Nimic altceva: veșmântul său, statura – nu contează pentru cîine. Cîinele se atașează fără greșeală mirosului, în timp ce își caută stăpânul și în final el reușește să-l regăsească.

Discipolul: Rămâne totuși întrebarea: De ce trebuie să căutăm sursa lui Ahamvritti excluzând toate celelalte Vrittisuri (turbion mintal, orice fapt psihic, orice idee, orice sentiment, orice nuanță afectivă) pentru a ajunge la realizarea Sinelui?

Maestrul: Cuvântul Aham este prin el însuși foarte sugestiv. Cele două litere care îl compun, A și ha, sunt prima și ultima literă a alfabetului sanskrit. Acest cuvânt ne sugerează că totul este inclus în el. De ce? Pentru ca Aham semnifică existența în ea însăși. Deși conceptul de „Eu” sau de „Eu sunt” este desemnat de obicei prin termenii Ahamvritti, el nu se aseamănă totuși cu celelalte Vrittisuri (fenomene psihice) ale mentalului. Spre deosebire de acestea din urmă care nu sunt legate în mod esențial unele de altele, Ahamvritti este legat în mod egal, prin însăși natura sa, de fiecare din celelalte Vrittisuri. El diferă deci de celelalte într-un mod fundamental. Căutarea sursei din care se naște Ahamvritti nu vrea doar să ducă la fundamentele unei forme de ego ci chiar la sursa din care emană eu, atunci când acesta ia forma de Ahamvritti, implică în mod necesar să fi fost transcens ego-ul sub toate celelalte forme.
Discipolul: Admițând că Ahamvritti include în esența sa toate formele de ego, de ce trebuie totuși să alegem acest Vritti și nu un altul atunci când căutăm Sinele?

Maestrul: Deoarece el este conținutul ireductibil al tuturor experientelor voastre; deoarece căutând sursa sa adoptați singura metodă care poate fi utilizată pentru a ajunge la Sine. Se spune că ego-ul posedă un corp cauzal. Cum credeți că puteți să faceți din el obiectul investigației voastre? Atunci când el se afla în această formă, voi sunteți cufundați în tenebrele somnului.

Discipolul: Ego-ul sub formele sale imateriale și cauzale nu devine intangibil, astfel că nu mai putem să-l sesizăm căutând sursa lui Ahamvritti în timpul stării de veghe?

Maestrul: Nu. Această căutare duce la însăși existența ego-ului. Imaterialitatea acestuia din urmă nu trebuie să ne deruteze.

Discipolul: Singurul scop adevărat este acela de a realiza ființa pura și necondiționată a Sinelui, care nu depinde deloc de ego. La ce-ar putea folosi o căutare centrată pe ego în forma sa de Ahamvritti?

Maestrul: Ego-ul nu se caracterizează decât printr-o singură funcție esențială (deoarece el este evanescent, contează mai puțin faptul că îl înfățișăm aici sub forma sa, sub activitatea sa sau în orice alt fel). El este un nod care leagă Sinele (conștiința pură) de corpul fizic care este inert și lipsit de capacitatea de a simți. De aceea ego-ul este numit Cid Jada Granthi (nodul dintre conștiință și ceea ce este ne animat), e-ul, aparatul psihic. Căutând sursa lui Ahamvritti veți sesiza numai aspectul esențial al ego-ului, Cit (conștiința, văzută ca o caracteristică a Realității Ultime). Din acest motiv această analiză trebuie să vă conducă la realizarea purei Conștiințe de Sine.

Discipolul: Ce relație există între Conștiința Pură Realizată de Jnani și "Eu", acceptat ca experiență esențială și primordială?

Maestrul: Conștiința nediferențiată a ființei pure este Inima, Hridayam, ceea ce sunteți cu adevărat, așa cum însuși cuvântul o exprimă (Hrit + Ayam = inima, aceasta). Din inimă emană e-ul. Aceasta este experiența primordială. Acest Eu are caracterul de Shuddha Sattva (Sattva pură). Cu această calitate de Shuddha Sattva Svarupa (a cărei natură proprie este Sattva pură, adică neatins de Rajas și Tamas) E-ul pare să subziste la Jnani (eliberat).

Discipolul: La Jnani (omul eliberat) ego-ul subzistă sub forma Sattvaica și prin urmare el pare a fi real. Este adevărat?

Maestrul: Nu. Existența ego-ului, sub orice formă ar fi, este ea însăși o aparență, atât la Jnani (omul eliberat) cât și la Ajnani (omul ignorant). Dar acesta din urmă este dominat de iluzia că starea de veghe și lumea sunt reale; ego-ul îi pare a fi real. Vazând un Jnani (om eliberat) acționând ca celelalte persoane, se va simți obligat să-i atribuie și lui o individualitate.
Discipolul: Atunci care este rolul lui Ahamvritti la Jnani (omul eliberat)?

Maestrul: El nu are rol. Caracteristica unui Jnani este Inima însăși. El este unit, identificat cu această pură Conștiință nediferențiată pe care Upanishadele o desemnează sub numele de Prajnana (conștiința care cunoaște). În Aitareyaupanishad există una din cele patru mari afirmații ale Upanishadelor: "Brahman este Prajnana". Prajnana este cu adevărat Brahman; nu există alt Brahman (Suprem Absolut) decât Prajnana."

Discipolul: Cum este posibil atunci ca Ajnani (omul ignorant) să trăiască în această nefericită ignorare a singurei și unicei Realități?

Maestrul: Deoarece el nu-și percepe decât propriul mental care nu face decât să reflecte lumina raspândită de Conștiința Pură care emană din Inimă. De această Inimă, Ajnani (omul ignorant) nu are cunoaștere. De ce? Pentru că mentalul său este extravertit și nu și-a căutat niciodată sursa.

Discipolul: Ce împiedică această lumină infinită și nediferențiată a Conștiinței care emană din Inima să se reveleze unui Ajnani (om ignorant)?

Maestrul: Precum apa dintr-un vas reflectă imensul soare în limitele strâmte ale recipientului, tot astfel Vasanasurile sau tendințele latente ale individului reflectă, precum oglinzile, lumina universală și infinită a Conștiinței emanând din Inimă, prezentând sub formă de reflexie, fenomenul pe care noi îl numim mental. Cum el nu vede decât această reflecție, Ajnani (omul ignorant) ajunge să se creadă o ființă finită, un Jiva (individualitate). Dacă mentalul se introvertește cautând sursa lui Ahamvritti, Vasanasurile se sting. Absența lor antrenează dispariția fenomenului de reflexie, adică a mentalului care se resoarbe atunci în lumina Realitații Unice, Inima. Aici se află rezumatul și esența a ceea ce un aspirant la desăvârșire trebuie să cunoască. Datoria sa imperioasă constă în a căuta cu fervoare și concentrare sursa lui Ahamvritti.

Discipolul: Dar eforturile pe care el le poate face se limitează la starea de veghe. Cum o căutare realizată într-o singură stare din cele trei ale mentalului, poate să distrugă mentalul?

Maestrul: Fără îndoială, Sadaka începe să caute sursa lui Ahamvritti când este în starea de veghe. Nu se poate spune atunci că mentalul său a fost distrus. Dar însuși procesul de căutare a Sinelui revelează aspirantului că alternanța sau transmutarea celor trei stări ale mentalului, că de altfel a celor trei stări în sine, face parte din lumea fenomenală care nu ar trebui să afecteze ardenta sa căutare interioară. Căutarea Sinelui prin intermediul autoanalizei nu este posibilă de fapt decât dacă se realizează cu o deosebit de intensă introvertire a minții. Scopul final al unei asemenea căutări este cu adevărat Inima, Lumina Nediferențiată a Conștiinței Pure, în care strălucirea reflectată a mentalului este complet resorbită.
Discipolul: Nu există deci nici o distincție pentru un Jnani între cele trei stări ale mentalului?

Maestrul: Cum ar putea să existe din moment ce mentalul însuși este dizolvat și pierdut în Lumina Conștiinței? Pentru Jnani cele trei stări sunt la fel de ireale. Ajnani este incapabil să înțeleagă aceasta deoarece, pentru el, starea de veghe este modul prin care el atinge realitatea, în timp ce Jnani recunoaște Realitatea prin realitatea însăși. Pura Conștiință este eternă prin însăși natura sa. Ea subzistă imuabil în starea de veghe, în vis și în somnul profund. În ochii celui care s-a absorbit în această Realitate nu există nici mental, nici vreuna din stări și prin urmare nici introvertire nici extrovertire. El este starea permanent trează deoarece el este trezit față de Sinele etern.
El este starea de vis perpetuu deoarece pentru el lumea nu este alt lucru decât un vis constant repetat.
El este starea de continuă adormire deoarece este în orice moment eliberat de conștiința lui "Eu sunt corpul".

Discipolul: Trebuie deci să consider că vă aflați într-o stare de trezire - visare - adormire în timp ce îmi vorbiți?

Maestrul: Cum experiența voastră conștientă se limitează doar la momentele de extrovertire a mentalului, voi numiți momentul prezent stare "de veghe". Dar sunteți în acest moment adormiți față de Sine, ceea ce face din voi oameni care dorm perpetuu.

Discipolul: Somnul nu este pentru mine decât o simpla vacuitate.

Maestrul: Gândiți astfel deoarece starea voastră de veghe constă într-o constantă efervescență a mentalului vostru agitat.

Discipolul: Prin vacuitate înțeleg că în timpul somnului nu am, ca să spun așa, cunoștință de nimic. Pentru mine e ca și cum nu aș exista.

Maestrul: Dar totuși existați atunci când dormiți.

Discipolul: Este posibil, în orice caz eu nu-mi dau seama.

Maestrul: Eu sper că glumiți. Vreți să spuneți că nu existați în timpul somnului? Vă numiți domnul X când adormiți, iar când vă treziți descoperiți că ați devenit domnul Y?

Discipolul: Dar eu nu sunt conștient de această continuitate atunci când dorm.

Maestrul: Nu. Dar cine declară în acest moment că nu a fost conștient? Bine-înțeles, mentalul tău. Puteți să afirmați că nu mai există mental atunci când dormiți. Dar ce valoare poate avea marturia pe care o aduce mentalul vostru asupra existenței voastre și asupra a ceea ce trăiți în timpul somnului? A căuta sprijinul mentalului pentru a nega existența voastră sau conștiință în această stare de somn, este ca și cum ați cere fiului vostru să se îndoiască de propria voastră naștere. Aduceți-vă aminte, v-am mai spus-o, că existența și conștiința nu sunt două lucruri diferite. Ele sunt identice și dacă, dintr-un anumit motiv, vă simțiți obligați să admiteți că existați atunci când dormiți, fiți sigur că aveți, de asemenea, conștiința că existați. Conștiința pe care o pierdeți în timpul somnului este cea a existenței voastre corporale. Confundați, pentru moment, veritabila conștiință a Sinelui care este eternă. Prajnana (conștiința care cunoaște), sursa lui ,Eu', subzistă întotdeauna și nu este afectată de nici una din cele trei stări trecatoare ale mentalului.
Prajnana vă permite să vă păstrați identitatea. Prajnana provine de dincolo de cele trei stări și poate să subziste dincolo de ele și indiferent de ele. Va trebui să căutați această realitate în timpul a ceea ce voi numiți starea de veghe, urcând de la Ahamvritti pâna la sursa sa. Această căutare, intens practicată, vă va revela faptul că mentalul și cele trei stări ale sale sunt ne reale. Veți descoperi că sunteți Conștiința eternă, infinită a ființei Pure: Sinele, Inima.

Niciun comentariu:

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”