Ramana Maharshi - Jnani și Lumea

Discipolul: Jnani (cel eliberat) percepe lumea?

Maestrul: De la cine vine o asemenea întrebare? De la un Jnani sau de la un Ajnani (om ignorant)?

Discipolul: Admit că de la un Ajnani.

Maestrul: Încearca lumea sa afle dacă într-adevăr exista? Îndoiala se ridica în tine însuti. Afla mai întâi cine este cel ce se îndoieste și vei fi liber apoi sa apreciezi dacă lumea este reala sau nu.

Discipolul: Ajnani vede și cunoaște lumea și obiectele ei, care îi afectează simțurile: auzul, gustul, etc. Jnani experimentează în același fel lumea?

Maestrul: Vorbești despre a vedea și despre a cunoaște lumea. Ori, tu te ignori pe tine însuți (deși tu ești subiectul care cunoaște și care este indispensabil cunoașterii obiectului). Cum vei putea înțelege natura adevărată a lumii care constituie obiectul de cunoscut? Fără îndoială că obiectele afectează corpul și organele de simț; dar oare corpul tău este cel care pune întrebarea? Declară oare corpul tău: "Simt acest obiect, el este real?", sau vine oare lumea să-ți spună: "Eu, lumea, sunt reală"?

Discipolul: Încerc doar să înțeleg punctul de vedere al unui Jnani despre lume. Lumea mai poate fi percepută după ce s-a obținut Realizarea Sinelui?

Maestrul: De ce să te frămânți în legătură cu lumea și cu ceea ce survine după Realizarea Sinelui? Realizează mai întâi Sinele. A percepe sau a nu percepe lumea - acestea nu au nici o importanță. În timpul somnului tu nu percepi universul material și vice-versa, pierzi ceva în acest moment pentru că percepi obiectele exterioare? Este un fapt cu totul lipsit de importanță, atât pentru Jnani cât și pentru Ajnani dacă ei percep sau nu lumea. Amândoi o văd, dar punctul lor de vedere diferă.

Discipolul: Dacă Jnani și Ajnani percep lumea în aceeași manieră, prin ce diferă ei?

Maestrul: Văzând lumea, Jnani vede Sinele care formează substratul acestei lumi. Ajnani, fie că vede, fie că nu vede lumea, își ignoră ființa lui adevărată, Sinele.
Ia exemplul imaginilor care se mișcă și care se văd pe ecran în timpul unui film la cinema. Ce există în fața ta înainte de a începe filmul? Numai ecranul. Pe pânză vezi derulându-se în întregime filmul; în aparență, scenele acestea sunt reale. Dar încearcă să te duci și să le prinzi! Ce-ti ramâne între degete? Numai ecranul, pe care personajele păreau atât de reale. După prezentarea filmului, când imaginile dispar, ce mai ramâne? Din nou, doar ecranul.
La fel este și cu Sinele. El singur există; imaginile se duc și vin. Dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, nu ești înșelat de aparența spectacolului și pentru tine nu are importanță dacă el apare sau dispare. Ignorând Sinele, Ajnani gândește că lumea este reală, tot așa cum, ignorând ecranul, el vede numai scenele filmului, ca și cum ele ar exista în afara pânzei. Când vei conștientiza faptul că fără martor nimic nu poate fi perceput, tot așa cum nu pot exista imaginile fără ecran, atunci nu vei mai comite erori. Jnani și-a dat seama odată pentru totdeauna că ecranul, cu imaginile care se văd pe el, nu este nimic altceva decât Sinele. Când nu există spectacol, Sinele se manifestă fără imagini, El rămâne ne manifestat. Jnani rămâne indiferent la formele sub care poate să se prezinte Sinele: El este mereu Sinele. Dar Ajnani îl vede pe Jnani în plină acțiune și nu-i poate înțelege natura.
Discipolul: Exact acest lucru m-a făcut să pun prima mea întrebare: cel ce a realizat Sinele percepe lumea ca și noi? Dacă așa stau lucrurile, mi-ar place să știu ce părere aveți Dumneavoastră despre dispariția misterioasă a acelei fotografii, ieri?

Maestrul: (surâzând): Faci aluzie la fotografia templului din Madura. (Cu câteva minute mai înainte trecea din mână în mână printre vizitatorii care o priveau, fiecare când ii venea rândul. Probabil că din neatenția cuiva, fotografia alunecase între paginile vreunei cărți pe care ei tocmai o consultau în acel moment).

Discipolul: Da, tocmai la acest incident mă gandesc. Care este punctul Dumneavoastră de vedere? Fotografia a fost căutată peste tot și în final nu a mai fost regăsită. Cum explicați dumneavoastră această misterioasă dispariție, chiar în momentul când toată lumea voia să o vadă?

Maestrul: Imaginează-ți că în vis m-ai luat cu tine în patria ta îndepărtată, Polonia. Te trezești și imi spui: "Am visat una și alta. Ai avut același vis cu mine, și ți-ai dat seama că eu te luam cu mine în Polonia?" Această cercetare nu are pentru tine nici cea mai mică importanță.

Discipolul: Dar în ceea ce privește fotografia pierdută, incidentul s-a desfășurat sub ochii dumneavoastră.

Maestrul: Fotografia care a fost văzută, apoi pierdută, cât și întrebarea ta despre ea, toate acestea nu reprezintă, de fapt, decât o simplă operațiune a mentalului tău.
Purana ne povestește o întâmplare care ilustrează acest punct de vedere. Când Sita pleca din mănăstire, în pădure, Rama începu să o caute, strigând-o pe nume cât putea de tare: "Oh Sita, Sita!" Parvati și Parameswara văzură din înaltul cerului ce se petrecea în pădure. Parvati își exprima surpriza către Shiva, spunandu-i: "L-ai lăudat pe Rama și l-ai considerat ca fiind perfect. Totuși vezi cum se poartă, cum se tânguie pentru pierderea Sitei!"
"Dacă ai îndoieli în privința perfecțiunii lui Rama", răspunse Shiva, "pune-l tu însați la încercare. Prin virtutea Yoga - Mayei tale ia-ți înfățișarea Sitei și apari dinaintea lui". Parvati se supuse și apăru înaintea lui Rama sub trăsăturile exacte ale Sitei; dar, spre marea sa surprindere, Rama nu-i lua în seamă prezenșa și continua să strige: "Oh, Sita, Sita!", ca și când ar fi fost orb.

Discipolul: Nu ințeleg morala acestei întâmplări.

Maestrul: Dacă Rama ar fi căutat intr-adevăr prezența corporală a Sitei, ar fi recunoscut-o pe Sita pe care o pierdu-se, în persoana care se afla dinaintea lui. Dar nu, pentru el Sita dispărută era la fel de ireală ca și cea care tocmai apăruse în fața ochilor lui. Rama nu era cu adevărat orb; dar pentru el, un Jnani, plecarea Sitei în sihăstrie, dispariția sa, căutările pe care le făcuse, ca și apariția lui Parvati sub trăsăturile Sitei, totul era la fel de ireal. Înțelegi, acum, incidentul cu fotografia dispărută?

Discipolul: N-aș putea spune că-mi este foarte clar. Lumea pe care o vedem, o simțim și o percepem în atâtea moduri este, deci, o iluzie, un vis?

Maestrul: Dacă tu cauți adevărul, nu ai decât o alternativă, și aceasta este acceptarea irealității lumii.
Discipolul: De ce?

Maestrul: Dintr-un motiv simplu: dacă tu nu abandonezi ideea că lumea este reală, spiritul tău este continuu atașat de această lume. Dacă iei aparența drept realitate, nu vei cunoaște niciodată Realitatea, deși numai Realitatea singură există. Acest lucru este ilustrat prin analogia cu șarpele și franghia. Dacă tu vezi șarpele, nu poți vedea frânghia, cu toate că ea există. Șarpele inexistent devine real în ochii tăi, în timp ce franghia reală pare a fi, în intregime, inexistentă.

Discipolul: E ușor să accepți la modul intelectual ipoteza că lumea nu este reală, dar este greu să ai convingerea că ea este, realmente, ireală.

Maestrul: Pentru tine, universul visului tău este perfect real atunci când visezi. Atât timp cât durează iluzia, tot ceea ce vezi, simți, etc. în această lume a visului îți pare real.

Discipolul: Atunci înseamnă că lumea nu este nimic altceva decât un vis?

Maestrul: Pui tu oare la îndoială realitatea percepțiilor tale atunci când visezi? Tu poți visa că faci lucruri cu totul imposibile, de exemplu că tocmai discuți, vesel, cu o persoană, în realitate, defunctă. Pentru câteva clipe ai putea avea o îndoială în vis și atunci îți spui: dar credeam, totuși, că el este mort. Apoi mentalul tău pare că se împacă cu această idee. Prietenul tău decedat sfârșește prin a fi perfect viu pentru tine, în vis. Cu alte cuvinte, visul, atunci când este trăit, nu-ți permite nici o îndoială asupra realității sale.
În același fel, îți este imposibil să păstrezi cea mai mică suspiciune cu privire la realitatea lumii percepute în starea de veghe. Cum ar putea mentalul, care el însuși a creat lumea, să admită irealitatea ei? Aceasta este semnificația comparației făcută între lumea experimentală în starea de veghe și lumea visului. Amândouă sunt creații ale mentalului. În timp ce acesta se complace într-una sau în cealaltă, el este incapabil să nege realitatea lumii visului atunci când visează, și a lumii stării de veghe atunci când este în stare de veghe. Dacă, dimpotrivă, îți retragi complet mintea față de lume, o întorci către interior și rămâi în această stare, adică dacă ești mereu concentrat asupra Sinelui, care este substratul întregii experiențe, vei descoperi că lumea, care pentru moment îți este perceptibilă într-un singur fel, este la fel de ireală ca aceea pe care o trăiești în vis.

Discipolul: Cum am spus deja, noi vedem și simțim lumea într-o mulțime de feluri. Aceste senzații sunt reacții la obiectele văzute, simțite etc. și nu sunt creații mentale ca cele din vis, care diferă nu numai de la o persoană la alta, ci chiar și pentru aceeași persoană. Aceasta nu dovedește realitatea obiectivă a lumii?

Maestrul: Tot ceea ce spui despre atributele și contradicțiile lumii visului le declari în acest moment, când ești treaz. În timp ce visezi, totul pare perfect coerent. Aceasta revine la a spune că dacă îți este sete în vis, vei bea în mod iluzoriu apa iluzorie, care-ți va potoli setea iluzorie. Toate acestea pentru tine sunt reale. Ele nu au nici o legătură cu iluzia, atât timp cât nu știi că visul însuși este o iluzie. La fel este cu lumea percepută în timpul stării de veghe: senzațiile pe care le ai în acest moment sunt perfect coordonate și astfel îți dau impresia că lumea este reală.
Dacă, dimpotrivă, lumea este o realitate care există prin ea insași, ceea ce în mod evident tu vrei să afirmi atunci când vorbești despre obiectivitatea ei, ce o împiedică să se reveleze în timpul somnului? Nu spui niciodată că nu exiști în timpul somnului tau.
Discipolul: Într-adevăr, eu nu neg că lumea există atunci când dorm. Ea există pe întreaga durată a somnului meu. Dacă în acel moment eu nu o văd, totuși, cei care sunt în starea de veghe, sunt conștienți de ea.

Maestrul: Pentru a declara că exiști în timp ce ești adormit, ai avut nevoie să-i chemi pe ceilalți drept mărturie pentru a ți-o dovedi. De ce cauți mărturia lor acum? Acești ,alții' nu pot să-ti spună că au văzut lumea (în timpul somnului tău) decât atunci când tu însuți ești treaz. Din contră, în ceea ce privește propria-ți existență, lucrurile stau cu totul altfel. Trezindu-te, declari că ai dormit bine, și astfel afirmi că ai fost conștient de tine insuți, pe durata celui mai profund somn în care totuși n-ai avut nici cea mai mică noțiune despre existența lumii. Acum, în acest moment, chiar dacă ești treaz, lumea este cea care îți declară: "Eu sunt real", sau tu ești cel care afirmă aceasta?

Discipolul: Bine-înțeles că cel care afirmă sunt eu, dar o spun în legătură cu lumea.

Maestrul: Ei bine, atunci această lume pe care o califici drept reală își bate joc, de fapt, de tine, căci tu încerci să-i dovedești realitatea în timp ce nu-ți cunoști propria ta Realitate.
Vrei să dovedești într-un fel sau altul că lumea este reală. Dar care este criteriul Realității? Real este doar ceea ce există prin sine insuși, care se revelează prin sine însuși și care este etern și imuabil.
Lumea există prin sine insăși? A fost ea vreodată văzută altfel decât cu ajutorul minții? În somn, nu există nici mental, nici lume. În starea de veghe, există mental și de aceea există și lumea. Ce înseamnă această continuă alternanță? Te-ai familiarizat cu principiile logicii inductive, considerate a fi insăși baza investigației științifice. De ce nu incerci să rezolvi problema realității lumii folosindu-te de aceste principii universale de logica.
Cu de la tine putere, poți declara "exist". Aceasta înseamnă că existența ta nu este o existență obiectivă, ci că ea este existența de care ești conștient. În mod real, ea este Existența pură care este identică cu Conștiința.

Discipolul: Lumea poate să nu fie conștientă de sine insăși, totuși ea există.

Maestrul: Conștiința nu este altceva decât conștiința Sinelui. Fiind conștient de ceva, ești esențialmente conștient de tine însuți. O existență care ar fi inconștientă de ea însăși, iată o formulare care ascunde în sine o contradicție în termeni. Aceasta nu ar fi deloc o existență, ci un atribut, pe când adevărata Existență, Sat nu este un atribut, ci însăși Substanța. Aceasta este Vastu. Realitatea este în consecință cunoscută ca Sat - Cit, Ființa - Conștiința și niciodată numai una sau cealaltă. Lumea nu există de la sine și nu este cu mult mai conștientă de propria ei existență. Cum poți trage concluzia că o astfel de lume este reală?
Care este natura lumii? Este o schimbare perpetuă, un talaz continuu, interminabil. O lume dependentă (de cel care o percepe), inconștientă de sine însăși și mereu schimbătoare, nu poate fi reală.

Discipolul: Nu numai știința experimentală occidentală consideră lumea ca reală, dar și Vedele, etc., dau o descriere cosmologică complicată a universului și a originii lui. De ce ar face-o dacă universul ar fi ireal?

Maestrul: Scopul esențial al Vedelor, ca și al tuturor celorlalte texte, este de a-ți conferi învățături despre natura lui Atman nepieritorul, și de a declara cu fermitate: "Tu ești Acela".

Discipolul: De acord. Înțeleg. Dar de ce prezintă aceste texte asemenea descrieri cosmologice, atât de vaste și detaliate, dacă pe de altă parte ele nu consideră lumea ca reală?

Maestrul: Adoptă în practică ceea ce accepți teoretic și lasă la o parte restul. Shastrele trebuie să ghideze toate tipurile posibile de căutători ai Adevărului, de aceea ele nu au toate același conținut. Ceea ce nu poți accepta ca adevărat, tratează-l ca fiind arthavada, sau argument auxiliar.