vineri, 11 iunie 2010

Ramana Maharshi - Cunoașterea Sinelui

1. Dacă Realitatea Ultimă nu ar fi în noi, s-ar putea ajunge la cunoașterea ființei Divine? Eliberată de orice gând, Realitatea Ultimă sălășluiește în Inimă, fiind sursa tuturor gândurilor. O numim deci Inima. Cum am putea s-o contemplăm? A rămâne mereu în Inimă înseamnă a O contempla.

2. Cei care manifestă o teamă intensă față de moarte, caută refugiul la picioarele Divinului care este dincolo de moarte și naștere. Atunci, acești oameni fiind morți față de ei înșiși (față de aspectele inferioare ale ego-ului și față de orice posesiune), cum ar putea să mai fie afectați de gândul morții? Ei sunt nemuritori, căci Sinele este etern.

Din percepția reală a lumii decurge acceptarea unui principiu primordial unic, cu puteri nelimitate. Imagini având nume și forme, spectatorul și ecranul pe care acesta privește imaginile, cât și lumina grație căreia el vede, toate acestea sunt doar El Însuși - Principiul Unic.

Toate religiile postulează trei principii de bază: lumea, individul și Dumnezeu. În toate acestea trei, doar Realitatea Supremă Unică se manifestă. Poți spune: "Acestea trei sunt în mod real trei principii distincte" doar atât timp cât ego-ul subzistă. Dar, transcenzând ego-ul limitat iluzoriu și trăind starea iluminatorie de întelegere a naturii noastre reale ultime, în care ego-ul dispare, realizăm starea perfectă în care totul ne apare ca fiind Unicul, Realitatea Supremă.

Cât este de folositor pentru noi să ne întrebăm dacă lumea este reală sau este doar o simplă aparența iluzorie, dacă lumea este conștientă sau nu, dacă este bucurie sau durere?

În starea în care abandonăm punctul de vedere limitat, ridicându-ne deasupra lumii, recunoaștem Divinul și abandonăm orice noțiune de unitate sau dualitate, de Sine sau de ego. Dacă Sinele ar avea formă, în mod corespunzător, lumea și Dumnezeu ar părea, de asemenea, că au formă; dacă Sinele ar fi fără formă, cine ar mai putea să vadă forma lui Dumnezeu și a lumii, și cum? Fară ochi poate fi vazut un obiect? Sinele atotvăzător este Ochiul, iar acest Ochi este ochiul Infinitului.

Corpul este o formă compusă din cinci învelișuri, deci toate cele cinci învelișuri sunt implicate în noțiunea de corp. Poate exista lumea separată de corp? Fară corp, a putut vedea cineva lumea?

Lumea nu este nimic altceva decât o manifestare obiectivă de concepții condiționate de cele cinci organe de simț. Deoarece prin intermediul acestor cinci organe de simț un mental unic concepe existența lumii, lumea nu este nimic altceva decât acest mental. În afara mentalului, ar putea exista lumea?

Deși lumea și cunoașterea sa rămân, răsar și dispar împreună, totuși lumea nu poate fi percepută decât prin intermediul cunoașterii mentalului. Doar perfecțiunea în care lumea și cunoașterea se nasc și dispar, care strălucește fără să răsară și să apună, este Realitatea Ultimă.

Oricare ar fi numele și forma sub care este adorat Divinul, acestea nu sunt decât mijloace de a-L realiza dincolo de nume și formă. Adevărata Realizare este doar aceea prin care Sinele individual se recunoaște în Divin, atingând pacea și realizând identitatea cu El.
Dualitatea subiect-obiect și triada observator-observație-observat nu pot exista decât fiind susținute de Realitatea Unică. Dacă ne întoarcem către interior în căutarea acestei Realități Ultime, toate celelalte aspecte dispar. Cei care văd aceasta, sunt cei ce cunosc înțelepciunea. Niciodată ei nu sunt supuși dualității.

Cunoașterea obișnuită este mereu însoțită de ignoranță, iar ignoranța este însoțită de cunoașterea obișnuită limitată; singura adevărata Cunoaștere este aceea prin care este cunoscut Sinele. El poate fi realizat căutând să înțelegem ceea ce înglobează cunoașterea și ignoranța.

A cunoaște tot restul fără a-ți cunoaște Sinele esența individuală, deci fără a cunoaște Cunoscătorul însuși, nu este oare o dovadă a ignoranței?

Atunci când este cunoscut Sinele, care este substratul cunoașterii obișnuite și al ignoranței, cunoașterea obișnuită și ignoranța dispar.

Adevărata Cunoaștere este doar aceea în care nu este nici cunoaștere obișnuită, nici ignoranță. Ceea ce este cunoscut în mod obișnuit nu este Cunoaștere adevărată. Doar Sinele strălucește și nu există nimic altceva de cunoscut decât Sinele. El singur este Cunoașterea. El nu este vid.

Sinele, care este Cunoaștere adevarată, este Realitatea Unică; cunoașterea multiplicității este o falsă cunoaștere. Nici chiar această falsă cunoaștere, care este de fapt ignoranță, nu poate exista ea însăși separată de Sine, care este Adevărata Cunoaștere. Varietatea ornamentelor din aur este ireală deoarece nici unul dintre ele nu poate exista fără aurul din care toate sunt făcute.

Dacă vorbim la persoana întâi, se manifestă, de asemenea, și persoana a doua și a treia. Dacă căutăm natura reală a persoanei întâi și o recunoaștem, atunci pierderea noțiunii de "eu" antrenează pierderea noțiunii de "tu" și "el". Starea care rezultă, ce strălucește în Divin, este starea naturală a fiecăruia, este Sinele.

Trecutul și viitorul nu pot exista decât în raport cu prezentul. De altfel, atunci când ele însele se manifestă, nu sunt altceva decât prezent.

A dori să determini natura trecutului și a viitorului ignorând prezentul în sine este echivalent cu a vrea să numeri fără a cunoaște numărul unu care exprimă începutul.

Ce ar deveni fără noi timpul și spațiul? Dacă ne identificăm cu corpul, vom fi supuși timpului și spațiului, dar suntem noi oare corpul? Noi suntem Unicul, neschimbat acum, atunci și pentru totdeauna, aici, acolo și pretutindeni. Prin urmare noi suntem Sinele pur, dincolo de timp și spațiu.

Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, cuvântul "eu" se referă la corp. Însă pentru cei care nu au realizat Sinele, cuvântul "eu" se limitează la corp, în timp ce pentru cei care au realizat Sinele, care cuprinde și patrunde și corpul, cuvântul "eu" strălucește precum Sinele nelimitat.

Pentru cei care nu au realizat Sinele, ca și pentru cei care l-au realizat, Adevărul este limitat la forma acestei lumi, în timp ce pentru cei care l-au realizat, Adevărul strălucește în perfecțiunea fără formă care este însăși substratul lumii. Acestea sunt toate diferențele între ei.
Numai cei care nu cunosc sursa ultimă a destinului și a liberului arbitru discută, dorind să afle care dintre ele acționează asupra celuilalt. Cei care cunosc Sinele ca sursă unică a destinului și a liberului arbitru, sunt eliberați de acestea două. Cum ar mai putea ei să se lase prinși într-o discuție privind aceste probleme?

Cel care îl vede pe Dumnezeu fără a vedea Sinele, nu vede decât o imagine mentală. Cel care vede Sinele, îl vede pe Dumnezeu. Cel care, anihilându-și complet simțul ego-ului, vede Sinele, l-a găsit pe Dumnezeu deoarece Sinele nu există separat de Dumnezeu.

Care este semnificația reală a scrierilor sacre ce afirmă că dacă ai cunoscut Sinele, l-ai cunoscut pe Dumnezeu? Cum poate fi cunoscut propriul Sine? Și, deoarece suntem o ființă unică, dacă nu ar putea fi cunoscut Sinele, cum ar putea fi cunoscut Dumnezeu? De aceea trebuie să-i devenim ofrandă dăruită în sacrificiu.

Divinul iluminează mentalul și strălucește în interiorul acestuia. În afară de orientarea spre interior a mentalului și fixarea lui continuă asupra Divinului, nu există alt mijloc de a-l cunoaște pe Dumnezeu cu ajutorul mentalului.

Nu corpul este cel care se numește "Eu". Nimeni nu poate susține că în starea de somn profund, "Eu" încetează să mai existe. Acolo de unde acest "Eu" își are izvorul, tot restul își are izvorul. Cercetați cu luciditate mentală locul din care acest "Eu" izvorăște.

Nu corpul fizic este cel care se autodenumește "Eu", și nici Realitatea Supremă a Conștiinței (care fiind absolută nu se manifestă). Între cele două, la limita corpului fizic, ceva izvorăște în calitate de "Eu". Acest ceva este cunoscut sub numele de CHIT-JADA-GRANTHI (nodul dintre Conștiința și materia inertă) fiind numit totodată și suflet, corp subtil, ego, SAMSARA, mental și așa mai departe.

El se manifestă fiind asociat unei forme și se menține atâta timp cât mai există o formă. Având formă, el se hrănește și crește. Dar dacă îl cercetăm cu atenție, acest fals spirit, care nu are formă proprie, își abandonează stăpânirea sa asupra formei și se dizolvă.

Dacă ego-ul există, tot restul există de asemenea. Dacă ego-ul nu există, nimic altceva nu există în experiența empirică. Cu siguranță, ego-ul este totul în experimentarea lumi. Deci a căuta ceea ce este acest ego reprezintă fundamentul renunțării la tot.

Starea în care sentimentul ego-ului nu izvorăște este starea reala de existență. Fără căutarea și atingerea acestei stări de neizvorâre a sentimentului de "eu", cum s-ar putea obține starea de anihilare a individualității, de unde sentimentul de "eu" nu mai poate reveni? Fără această realizare, cum poate fi atinsă adevărata stare a ființei, în care este realizată identitatea cu Sinele?

Precum un om care se scufundă pentru a căuta o comoara ascunsă în apă, tot astfel trebuie sa ne scufundăm în noi înșine cu ajutorul unui mental focalizat și lucid, controlându-ne suflul și cuvântul, pentru a găsi locul de origine a sentimentului de "eu".

Singura căutare care conduce la Realizarea Sinelui constă în a înțelege sursa setimentului de "eu", cu ajutorul unui mental interiorizat și fără a pronunța cuvântul "eu". Meditația asupra ideii" eu nu sunt acesta, "eu sunt Acela" poate fi un ajutor în căutare, dar nu poate fi căutarea însăși.
Dacă ne punem mental întrebarea "Cine sunt eu?", eu-l individual se va nărui, confuz, în momentul în care este atinsă Inima spirituală și imediat Realitatea Ultimă se manifestă spontan sub aspectul "Eu-Eu". Dar deși ea se revelează sub aspectul de "Eu", aceasta nu este ego-ul, ci Ființa perfectă, Sinele Absolut.

Ce ar mai rămâne de realizat pentru cel care, după ce și-a dizolvat ego-ul, este cufundat în beatitudinea Sinelui? Conștiința sa este în Sine și în nimic altceva. Cine ar putea să înțeleagă această stare?

Deși scrierile sacre afirmă "Acela ești tu", a medita asupra ideii "Eu sunt Acela și nu acesta" nu este decât un semn de slabiciune mentală, deoarece noi suntem etern Acela, Sinele. Tot ceea ce avem de făcut este de a căuta Sinele care este ceea ce există cu adevărat, Martorul.

Este, de asemenea, la fel de absurd a spune "Eu nu am realizat Sinele" ca și a spune "Eu am realizat Sinele". Ar putea exista doi "Sine", din care unul (Sinele) să fie obiectul realizării celuilalt (cel care afirma "Eu")? Adevărul accesibil experienței spirituale a fiecăruia este că nu există decât un singur Sine.

Din cauza iluziei născute din ignoranță, oamenii, în loc să recunoască și să realizeze plenar Sinele, care este întotdeauna și pentru toți Realitatea inerentă dominând prin propria sa natură în centrul Inimii, caută sa afle dacă el există, dacă el are o formă sau nu, sau dacă este dual sau non-dual.

A căuta și a te stabili în Realitatea Ultimă, este singura Realizare. Toate celelalte realizări (SIDDHIS) sunt asemanatoare cu cele care se derulează în vis. Ar putea ele să apară reale celui care s-a trezit din somn? Ar putea ele să îi înșele pe cei care au atins Realitatea Ultima și s-au eliberat de MAYA (iluzie)?

Doar în cazul în care survine ideea "eu sunt corpul", meditația asupra ideii " eu nu sunt acesta, eu sunt Acela" ne poate ajuta să rămânem detașați de corp. De ce trebuie noi să gândim mereu "eu sunt Acela"? Este necesar pentru un om să întrețînă ideea "eu sunt un om"? De fapt, nu suntem noi întotdeauna Acela?

Afirmațiile: "dualitatea în curs de a fi cucerită, nondualitatea în afara Realității Ultime" sunt la fel de false. Atunci când se realizează o cercetare (în dualitate), ca și atunci când a fost găsit Sinele, cine altul realizează aceasta, dacă nu "cel de-al zece-lea om"?

Aceasta face aluzie la o povestire tradițională despre un grup de zece proști care plecaseră într-o călătorie. La un moment dat ei au trecut un râu și după ce au ajuns pe celalalt mal, au vrut să se convingă că trecuseră toți cu bine. Fiecare a început să numere membrii grupului, dar fiecare i-a numărat pe ceilalți nouă și a uitat să se numere pe sine însuși. Gândind că cel de-al zece-lea om s-a înecat, au început sa-l plângă. Tocmai în acel moment trecea pe acolo un călător care i-a întrebat ce se întâmplase. El și-a dat seama imediat de cauza greșelii lor și pentru a-i convinge că nu s-a petrecut nimic rău, i-a pus să treacă prin fața lui și le-a dat, fiecăruia în parte, câte o lovitură în momentul în care treceau, cerându-le să numere loviturile.

Atâta timp cât omul acționează atașat, el recoltează de asemenea fructele acțiunilor sale, dar atunci când el realizează Sinele, căutând să înțeleagă cine este cel care acționează cu adevărat, simțul său de a fi cel care acționează dispare și tripla KARMA este terminată. Aceasta este starea de eternă eliberare.

Atâta timp cât omul se consideră legat, gândurile de înlănțuire și eliberare persistă. Căutând ceea ce este legat se realizează Sinele etern, desăvârșit și liber. Când ideea de înlănțuire încetează, ar mai putea să subziste ideea de eliberare? Dacă se spune că eliberarea este de trei feluri, cu formă, fără formă, sau cu și fără formă, atunci lăsați-mă să vă spun că anularea acestor trei forme de eliberare este singura, adevărata Eliberare.

Niciun comentariu:

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”