duminică, 16 mai 2010

The Conditions for Freedom

What are the conditions or requirements that are needed for freedom or enlightenment? Truly speaking, there are no hard and fast rules or conditions that you have to be fulfilled to be free. But I will cite one example of a king.

When the question of enlightenment comes I do not know why kings are always mentioned. We have heard that in ancient times enlightenment was won only by kings and not by workers. Vaishista was a king, Vishwamitra was a king, Yagnavalka was a king, Gyanasruti was a king, Buddha was a prince. There may be something in this because they have fulfilled their vasanas and desires. Perhaps those who have not done enough to fulfill their vasanas cannot renounce; they are addicted to vasanas. Therefore we always hear that kings have won freedom: Janaka was a king, Dasaratha was a king, Rama was a king, Krishna was a king. It can be won by everyone but the story goes in favor of the kings.

There was a king who spoke to his wife, "My hairs are getting gray now." In ancient times, when people were seeing gray hairs on their head they rejected everything and went to the forest or to some rishi's ashram to sit with him and to be free. This king was very much attached to his wife, she to him. But on this morning he said, "My dear queen, I will leave you now." "Why are you going to leave me?" She asked, "You told me that there is nothing else more beautiful than me. Didn't you say that?" "Yes I did," the king replied. "Then why should you leave me now?"

And he said, "My dear queen, my beloved one, my dear one, there is something else that I cannot attain here with you on the throne. So I leave you and I go." He did not listen to the queen's beseeching.

The queen said, "I can teach you knowledge. I know that which you want to learn and I can teach you. I did not speak on this matter until now because the time was not ripe. You were young, you had vasanas, and the time had not come; but now I can teach you."

Still the king did not listen. He said, "What you can teach? What is a woman going to teach me? I am going now. Here are the ministers who are very able. They will help you in government. Here are the treasures. I am giving you everything. I will go now."

This queen had been going to satsang since childhood in her parents’ house, and she was enlightened. But the king was not in a suitable condition to listen to her instruction. It is most important that you be in very good shape to be benefited by satsang. He didn't listen. He walked out and went away and disappeared into the forest. The queen had also learned yoga, so she sat in samadhi and her subtle body went all over the place to find out where the king was sitting in meditation looking for freedom. And she saw him living and meditating in a thatched hut. So the queen thought, "This is the right time for me to teach."

She disappeared in the night and went in the disguise of a young sadhu - dressed up as a sadhu, as a man. She declared that she belonged to Vaikunth Loka. "I have come because you have rejected everything," she said. "I have come because you are a very serious seeker of truth and I will teach you." He was very happy. He prostrated before the sadhu and welcomed him, saying that this was the time he needed a teacher. So every night she would disappear from the palace and go and teach. The sadhu told a whole story to him, how he was the king of a certain country, he had a queen and everything but he rejected everything.

The sadhu told the king, "Your renunciation is not yet complete because what has to be renounced is not yet renounced. You renounced your palace but instead here is a thatched hut. There's no difference between a palace and a thatched hut. You have the same attachment now with the thatched hut. Instead of your royal robes you are now wearing this soiled robe of a renunciate." The king left the hut and threw off his robe, so he was standing nude.

"Now is my renunciation complete?" "Not yet, not yet. Still you are attached to something, and with attachment, freedom is not possible." "Only the body is left," said the king. "Only my body is there, so I am going to throw my body into the fire." "Wait," said the sadhu. "Wait. What harm has this poor body done to you? You do not need to throw it away. Perhaps through this body you can attain freedom. This body is inert. Why do you want to throw it away? This is a beautiful chance for you to work through this body. Something else has to be renounced, not the body. Even in your sleep you have no body, still you are not enlightened and you are not free. During sleep you do not see anybody, yet you are not free. Even at death your body is cremated, yet you are not free. You have to renounce that which has to be renounced."

The king did not understand what has to be renounced. "You have to renounce that through which you are renouncing everything, and through which you think that you are going to have emancipation and wisdom. That has to be renounced. What is that? Mind. The mind has to be renounced. You did not do it when you were in the palace and also here you cannot do without it. You have not won freedom living in the palace and also here you are still bound. Until you renounce mind you cannot be free."

The king agreed to do this, but how to do it? How is it possible to renounce the mind? He did not know how to renounce the mind. So the sadhu taught him. Every night this young sadhu appeared before him, spent the whole night, and then flew back to the palace in the morning to attend to the affairs of the court and the king. She had a very active day and also a very active night. At night she was a guru; in the day she was a queen.

She told him what has to be done. She told him to sit quiet and she told him how to get rid of this mind. "The mind is a vasana - a desire. Whose desire? My desire. This mind is just a thought. The prime thought, the first thought, is only the ‘I’ thought. There is no difference between ‘I’ and mind. "I," ego, and mind are all the same thing. So how is it possible to get rid of this ‘I’? The king said, "How could I get rid of this ‘I’?”

In everything - in anything that you do - the ‘I’ is always maintained. Therefore there is no possibility of success. No one can win freedom, whether he be in an ashram or working by himself alone on the heights of the Himalayan mountains. The ‘I’ is still maintained. “I am meditating. I am performing pilgrimages. I am doing all these things. I am chanting such-and-such a formula.” The ‘I’ is still there. Unless this ‘I’ is killed there is no use of any sadana that you do."

This young sadhu now told this yogi, "I will tell you a way how to get rid of this mind in the shape of 'I.' Find out where this 'I' is rising from. Question yourself, 'Where is this 'I' rising from?'" "It is very difficult to find," said the king. "It is very difficult because I have never heard about this before. No one ever told me about it. No one ever asked me to question where this 'I' is rising from."

We are working with this question here every day. Some say that it is very difficult, that they don't get it, they don't understand. A few are able to do it for some time, and I am glad. But again, after a week or so they say that the old tendencies come back. The whole-hearted jignasa - the fire of desire for freedom that is needed - is not there. It's only for fun's sake, reading some books and hearing from so-called teachers, going to so-called centers in the world which teach freedom. People are attracted there and sit with a teacher who doesn't know himself - he is not free himself. He doesn't belong to the tradition of gurus; neither did he have a guru, so he has no right to speak on gyana - knowledge. You have to see the lineage of the guru, to which lineage does the teacher belong? Otherwise you are misled, misguided and lost forever.

Do not waste your life this time, this human incarnation. It is very difficult to maintain the desire for freedom in human life. Most human beings are just two-legged animals, two-legged beasts interested only in sex, food and sleep. This is what animals and man have in common: food, sex and sleep. The only difference between animals and man is that we have the option, we have discrimination, to utilize this blessed human temple of God for the sake of freedom. We have had better sex as a pig. We have had better food as a wolf. If you overeat you have to go to the doctor in the evening. We don't even have the stamina to eat that a wolf does. And animals sleep much better that we do. Man has to use sleeping pills and other drugs to be able to sleep.

Coming back to the story, the king was slowly learned from the young sadhu and he came to know the Truth. He said, "Respected guru, I prostrate before for you. I searched, I have found the place where this 'I' is rising from, and I don't see anything there."

This is the experience of everyone who comes and sits in front at satsang. Yesterday I received a letter from a girl was here and has now gone back to Holland. She wanted some clarification. "I learned, and I am practicing here also, but I don't find anything. I don't find anything. I don't see anything. I just see that I am very happy in this moment. Is this the right state or is there any mistake in this?"

Those who have this experience have to stay a little longer so that they do not forget it. Why not finish up the whole thing here and now? It doesn't take time. You have come for this purpose and I am very happy that we are here to share our experiences with each other. We have to make sure that we are all happy so that we can go back home and help our friends also. In this way this will spread through the whole world like a wild fire. This is the right time. I am seeing the result. One single person who goes from here is quite enough.

This king told the sadhu, "I am very happy about what has occurred, but what is freedom? What was this idea of freedom?" The sadhu replied, "You have entertained a concept that you were bound. You were bound so you wanted to be free. This is the direct path to freedom where this concept of bondage has now vanished. When the concept of bondage has vanished the concept of freedom also goes. While walking barefoot in the forest we may be pricked by a thorn in the foot. So we try to take another thorn to take the first thorn out, and then we throw both of them away. In the same way, bondage is only a concept. To remove this thorn we need another concept of freedom. When the time comes that both the thorns are thrown away we do not know anything, we do not know what happened. Now you will have to put all your strength to not be recalled by habits which are millions of years old. These old habits are also a concept. Where do the habits go when you sleep? Then there are no old habits and no new habits either. There is no bondage and also there is no freedom."

The king was staying in this state and the sadhu was still waiting with him. One week passed in this state and he was absolute blissful, in a stateless state. So the sadhu came and asked him, "What more do you want? What more do you need? This is freedom. Remain as this wherever you are, even sitting in the palace with your queen. Isn't this possible?"

"I was very attached to my queen, and these attachments could not have helped me," the king replied. "Therefore I had to reject them all. I do not know if she could have taught me. She was a stupid woman and said she could teach me knowledge. It's a good thing that it was my good karma to be blessed by you, my satguru." Then he prostrated again and again; he went around the sadhu many times. The queen said to herself, "He's all right now." and removed her disguise. She removed the appearance of sadhu and became his queen and prostrated before the king. "Let us return to our palace," she said. The king wondered to himself, "Why I didn't listen to you then?" He decided it didn't matter. The king and queen were both enlightened and in constant satsang.

Yesterday someone asked about harmonious life. A question arose in my house about the harmonious life between a wife and husband, and we had a discussion about this over lunch. Everyone is living in great fear. A harmonious life means living together in wisdom, understanding our relationship with our partners, with our friends, with our relations. This can be called a harmonious life. We are here from all over the world. Could there be any better bond of love between all of us? People are living here as more than brothers with brothers, and sister with sisters, and parents with parents. What better harmonious life could there be than satsang? A harmonious life is only when both of… when all of us have the same enterprise, the same thing, the same path, the same goal. When we are always speaking about that: This is going to be a harmonious life. There can be no other harmonious life in the world than sitting in satsang, in great love with each other.

To be prepared for satsang we have to be willing to reject all our past vasanas. We know that our vasanas are finished because this desire for freedom will come only once in a cycle. Not once in a life, once in a cycle; which means 35 million years. Only then will this desire for freedom arise; and whenever it comes make the best of it. Sit down wherever you are so that this moment is not gone. Immediately, this is the right time to win freedom. Do not postpone for the next moment or for the next day. This is the right time - when this desire arises - not that you read it in a book, not that you were told to come, not that someone said, "I will give you enlightenment." not that it was imposed on you. It has to come on its own. It has to come from within. The wave has to rise from the ocean, not from the desert. If it does come from the desert it is something else and not actually the wave. Whenever this desire for freedom comes, sit down where you are and keep quiet. This is the right time.

21 July, 1992

Niciun comentariu:

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”