luni, 31 mai 2010

Ramana Maharshi - Introspecția

Toate ființele vii doresc să fie mereu fericite, să trăiască fără să sufere. La fiecare ființă se poate constata o supremă iubire de sine, și numai fericirea este cauza acestei iubiri. Pentru a dobândi această fericire absolută care este natura proprie oricărei creaturi și care este experimentată în starea de somn profund fără vise, când mintea obișnuită dispare, trebuie să ne cunoaștem Sinele-Esență. Pentru a obține aceasta, calea cunoașterii, căutarea interioară de forma "Cine sunt eu?" este principalul mijloc.

Cine sunt eu?

Nu sunt corpul fizic, care este alcătuit din cele șapte umori (dhatus).
Nu sunt cele cinci organe de simț - aspectele mentale ale organelor fizice: urechi, piele, ochi, limbă și nas care își au fiecare obiectele lor specifice - esențele subtile: sunet, atingere, culoare (formă), gust și miros, respectiv; nu sunt cele cinci organe de acțiune - corespondentul subtil, lăuntric al organelor fizice: coardele vocale, mâini, picioare, sex și anus, care îndeplinesc functiile specifice de vorbire, apucare, locomoție, procreație-creare a plăcerii erotice și excreție.
Nu sunt cele cinci sufluri vitale: prana, apana, samana, udana, vyana, care realizează funcțiile specifice de inspirație (asimilare), excreție, digestie, vorbire și circulație a sângelui și a fluidelor vitale.
Nu sunt nici chiar mintea care gândește; și de asemenea, nici necunoașterea care este înzestrată numai cu impresiile reziduale ale obiectelor și în care nu există nici obiecte și nici funcții.

Dacă nu sunt nimic din toate acestea, atunci cine sunt eu?

După negarea și transcenderea tuturor lucrurilor menționate mai înainte, ca ne fiind eu-însumi (neti, neti), numai acea Conștiință care rămâne singură, aceasta sunt eu.

Care este natura Conștiinței Supreme?

Natura Conștiinței Supreme este pura existență - pura conștiință - pura beatitudine (Sat - Chit - Ananda).

Când va fi obținută Realizarea Sinelui-Esență?

Când lumea vizibilă va fi transcensă, atunci va fi realizat Sinele-Esență, care este văzătorul, conștiința martor.

Nu poate avea loc revelarea Sinelui chiar dacă lumea vizibilă nu este transcensă, fiind considerată în continuare drept reală?

Nu, nu se poate.

De ce?

Văzătorul și obiectul văzut sunt precum frânghia și șarpele, atunci când în întuneric confundăm înspăimântați frânghia cu un șarpe veninos. Întocmai cum cunoașterea frânghiei, care este substratul real al experienței, nu survine până când falsa cunoaștere a șarpelui iluzoriu nu dispare, tot astfel Realizare Sinelui, care este substratul esențial al ființei, nu se va produce pâna când nu este îndepărtată convingerea că lumea vizibilă este reală.

Când va fi transcensă lumea (care reprezintă de fapt obiectul văzut)?

Atunci când mintea, care este cauza tuturor percepțiilor și acțiunilor, devine liniștită și imobilă, lumea este transcensă.

Care este natura minții?

Ceea ce este numit "minte" este o uimitoare putere ce rezidă în Sinele Suprem. Aceasta provoacă apariția oricărui gând. Fără gânduri nu există minte. Astfel, gândul este natura minții. Fără gânduri nu există nici o entitate independentă numită "lume". În starea de somn profund fără vise nu există gânduri și nu există nici lumea exterioară pentru subiect. În starea de veghe și în starea de vis există gânduri și de asemenea există și o lume exterioară. Exact așa cum păianjenul își întinde pânza, scoțând-o din el însuși și și-o retrage apoi în el însuși, tot așa și mintea proiectează lumea în afara sa și o resoarbe apoi din nou în ea însăși. Când mintea iese din interiorul Sinelui, se naște lumea exterioară. Prin urmare, când lumea exterioară ne apare ca fiind reală, Sinele Suprem nu mai este văzut. Iar când Sinele strălucește în conștiința noastră, lumea exterioară dispare. Când cineva își pune cu perseverență întrebări despre natura minții, mintea ca un reziduu, va sfârși prin a părăsi Sinele.
Ceea ce noi numim Sine este de fapt Atman. Mintea există întotdeauna doar depinzând de ceva grosier; ea nu poate exista singură. Mintea formează este ceea ce numim corpul subtil sau (jiva).

În ce fel trebuie să ne punem întrebări pentru a înțelege natura minții?

Ceea ce apare în acest corp ca fiind "eu-l" (ego-ul) este mintea. Dacă cineva se întreabă unde apare prima dată în corp ideea de "Eu" va descoperii că ea apare în Inimă. Acesta este locul de origine al minții. Chiar și dacă cineva gândește constant "Eu", "Eu", va fi condus către acel loc. Din toate gândurile care apar în minte, gândul "Eu-lui" este primul. Numai după apariția primului pronume personal, cel de-al doilea și al treilea pronume personal pot să apară. Fără primul pronume personal nu pot exista al doilea și al treilea.

Cum va putea deveni mintea liniștită?

Prin întrebarea "Cine sunt eu?", gândul "Cine sunt eu?" va distruge toate celelalte gânduri și precum bățul folosit pentru a aprinde un rug de foc, el însuși în final va fi distrus. Atunci va înflori Realizarea de Sine.

Ce rost are păstrarea în permanență în minte a gândului "Cine sunt eu"?

Când alte gânduri apar, ele nu trebuie urmate ci trebuie să ne întrebăm "Cui îi apar aceste gânduri?". Nu are importanță câte gânduri apar. De fiecare dată când un gând apare trebuie să ne întrebăm cu seriozitate "Cui i-a apărut acest gând?". Răspunsul care va veni va fi "Mie". Apoi dacă se pune întrebarea "Cine sunt eu?", mintea se va întoarce la sursa sa, iar gândul care a apărut se va liniști. Printr-o practică repetată realizată în această manieră, mintea își va dezvolta capacitatea de a ramâne permanent cufundată în propria sa sursă. Când mintea, care este de natură subtilă se exteriorizează prin intermediul creierului și a organelor de simț, apar numele grosiere și formele. Când ea ramâne în Inimă, numele și formele dispar. A nu lăsa mintea să se exteriorizeze și a o păstra interiorizată în Inimă, este ceea ce se numește interiorizare (Antar-Mukha). A lăsa mintea să meargă în afara Inimii este cunoscut ca fiind exteriorizare (Bahir-Mukha). Astfel, când mintea stă în Inimă, "eu-l" (ego-ul) care este sursa tuturor gândurilor va fi eliminat și Sinele care există de-a pururi va strălucii. Orice ar face un asemenea om, el nu va fi impulsionat de ideea egotică de "Eu". Dacă cineva acționează în acest fel, toate îi vor apare ca fiind de natura lui Shiva.

Mai există oare și alte metode pentru a liniști mintea?

Alte metode decât acest fel de a ne întreba nu reprezintă metode adecvate. Dacă prin intermediul altor metode se va încerca un control al minții, mintea ne va părea că este controlată, dar va continua să existe și mai departe. Prin controlul respirației, de asemenea, mintea va deveni liniștită. Dar ea va fi liniștită doar atât timp cât respirația rămâne controlată. Când respirația va fi reluată, mintea de asemenea va reîncepe să se miște și va hoinări, împinsă fiind de impresiile reziduale care se află în ea.
Sursa este aceeași atât pentru minte cât și pentru respirație. Într-adevăr, gândul este natura reală a minții. Gândul de "Eu" este primul gând din minte și cu el apare ego-ul. Acolo de unde ego-ul își trage originea, respirația de asemenea își trage originea. Deci când mintea devine liniștită, respirația este controlată și când respirația este controlată, mintea devine liniștită. Dar în starea de somn profund fără vise, deși mintea devine liniștită, respirația nu se oprește. Aceasta se întâmplă datorită voinței lui Dumnezeu, pentru a putea fi păstrat corpul fizic și pentru ca ceilații oameni să nu trăiască cu impresia că ființa a murit. În starea de veghe și în samadhi, atunci când mintea devine liniștită, respirația este controlată. Respirația este forma grosieră a minții. Până în momentul morții, mintea păstrează respirația în corp; când corpul moare, mintea își ia și respirația odată cu plecarea ei. Deci exercițiul de control al respirației este doar un sprijin pentru a face mintea să devină liniștită; acest exercițiu nu va distruge mintea. Întocmai precum practica controlului respirației, meditația făcută pe formele lui Dumnezeu, repetarea de mantre, postul alimentar, etc. nu sunt decât ajutoare pentru a face mintea liniștită. Prin intermediul meditației asupra formelor lui Dumnezeu și prin repetarea de mantre, mintea devine focalizată. De obicei, mintea hoinărește în permanență. După cum atunci când unui elefant îi este dată o frânghie pe care să o apuce cu trompa el va începe să meargă după noi ținându-se de frânghie și de nimic altceva, tot astfel, când mintea este ocupată cu un nume sau cu o formă ea se va "apuca" doar de aceasta. Când mintea se diversifică sub forma nenumăratelor gânduri, fiecare gând devine lipsit de forță; când însă gândurile se dizolvă, mintea devine focalizată și puternică. Pentru o asemenea minte, căutarea Sinelui prin intermediul întrebarii "Cine sunt eu?" devine ușoară. Dintre toate regulile restrictive ce ajută la liniștirea minții, cea în legatură cu consumarea în exclusivitate a hranei sattvice în cantități moderate este cea mai importantă. Respectând această regulă, calitatea sattvică a minții va crește și acest lucru va fi foarte util în căutarea Sinelui prin intermediul întrebarii "Cine sunt eu?".

Impresiile reziduale (gândurile) despre obiecte apar fără sfârșit, precum valurile unui ocean. Când vor fi eliminate toate aceste gânduri?

Pe măsură ce meditația asupra Sinelui ajunge la nivele din ce în ce mai înalte, gândurile vor fi treptat distruse.

Este posibil ca aceste impresii reziduale ale obiectelor, care provin chiar din alte existențe, dintr-un timp fără început, să fie dizolvate astfel încât ființa să rămână cufundată în puritatea Sinelui?

Fără a-ți mai pune problema dacă "Este posibil sau nu?" trebuie să te păstrezi cu perseverență într-o stare de meditație asupra Sinelui. Chiar dacă cineva este un mare păcătos, el nu va trebui să se îngrijoreze plângându-se "Vai, sunt un păcătos, cum aș putea atinge eu eliberarea?"; el va trebui să renunțe complet la gândul "Sunt un păcătos" și să se dăruiască cu fervoare în meditația asupra Sinelui. Cu siguranță, astfel va reuși să atingă Realizarea Ultimă. Nu există doua minți - una bună și una rea. Impresiile reziduale sunt de doua feluri - pozitive și negative. Când mintea este sub influențta impresiilor pozitive este numită bună, iar când este sub influența impresiilor negative este considerată rea.
Nu va trebui să-i permitem minții să se îndrepte către obiectele lumești și către lucrurile care îi preocupă pe oamenii ignoranți. Oricât de rău ar fi omul de lângă tine, nu trebuie să îndrepți ura asupra lui. Atracția posesivă și ura vor trebui să fie amândouă evitate. Tot ceea ce o ființă dă celorlalți, ea dă Sinelui său Suprem. Dacă acest adevăr este înțeles, cine va mai putea să nu dăruiască totul celorlalți? Când Sinele se dezvăluie, totul se dezvăluie; când mintea devine liniștită totul devine liniștit. Pe măsură ce ne purtăm cu mai multă umilință, vom putea genera din ce în ce mai mult bine. Dacă mintea devine tăcută putem trăi fericiți oriunde.

Cât timp va trebui practicată introspecția, calea de evoluție spirituală prin întrebarea "Cine sunt eu"?

Atât timp cât în minte se mai păstrează impresii ale obiectelor exterioare sau interioare, întrebarea "Cine sunt eu?" este necesară. Pe măsură ce gândurile răsar, ele vor fi distruse imediat, chiar în locul lor de origine, prin intermediul acestei întrebări. Dacă ne păstrăm în contemplarea Sinelui neîntrerupt pâna ce Sinele a fost recunoscut, doar atunci putem renunța la această întrebare. Atâta timp cât mai există dușmani în interiorul fortăreței, ei vor continua să atace fortăreața, dar dacă ei sunt distruși imediat ce apar, fortăreața va fi în totalitate sub stăpânirea noastră.

Care este natura Sinelui?

Ceea ce există cu adevărat este doar Sinele. Lumea și sufletul individual apar în acest Sine (precum sideful în scoica ce va naște o perlă); lumea și sufletul individual apar și dispar în același timp. Sinele este acolo unde în mod absolut nu există nici un gând despre "Eu". Acesta (Sinele) este numit (Tăcere). Sinele însuși este lumea, Sinele însuși este "Eu-l", Sinele însuși este Dumnezeu; totul este Shiva, totul este Sine.

Nu este totul lucrarea lui Dumnezeu?

Fără dorință sau efort, soarele răsare; și numai în prezența acestuia, pietrele prețioase strălucesc, lotusul înflorește și apa se evaporă; oamenii își realizează diferitele lor activități și apoi se odihnesc. Precum pilitura de fier se mișcă și se ordonează în prezența magnetului, doar în virtutea prezenței lui Dumnezeu, sufletele guvernate de cele trei funcții cosmice sau de încincita activitate divină își realizează acțiunile și apoi se odihnesc, în concordanță cu karma proprie. Dumnezeu nu impune; nici o karmă nu Îl poate atinge. Este la fel cum acțiunile lumești nu afectează soarele sau precum activitatea celorlalte patru elemente (pamânt, apă, foc, aer) nu afectează eterul atotcuprinzător.

Dintre toți cei ce se dăruiesc prin devoțiune lui Dumnezeu cine este cel mai de admirat?

Cel care este dăruit Sinelui care cu adevărat este Dumnezeu, este cel mai devotat lui Dumnezeu. A te dărui lui Dumnezeu înseamnă a rămâne mereu cufundat în Sine fără a lăsa să apară nici un alt gând în afară de gândul față de Sine. Oricâte probleme i-am lăsa lui Dumnezeu, El le suportă pe toate. Din moment ce puterea Supremă a lui Dumnezeu face toate lucrurile să se miște, de ce oare noi, fără a ne supune Lui, ne preocupăm în mod constant de gânduri de genul "ce ar trebui făcut și cum și ce nu ar trebui să facem și cum să nu facem?". știm că un tren cară toate bagajele, așa că, după ce ne-am urcat în el, de ce ar mai fi necesar în continuare să ne cărăm pe cap cu efort micul nostru bagaj, în loc să îl punem jos în tren și să ne simțim astfel ușurați?

Ce este nonatașamentul?

A distruge gândul în momentul în care acesta apare, fără ezitare, fără a mai lăsa vreun reziduu, chiar în locul în care gândul își are originea, aceasta înseamnă nonatașament. La fel cum un căutător de perle își agață la brâu o greutate și se scufundă pâna pe fundul mării și de acolo adună perle, tot astfel fiecare dintre noi trebuie să fie înzestrat cu nobila calitate a nonatașamentului pentru a se cufunda astfel în interiorul său de unde să obțină Perla Sinelui.

Este posibil pentru Guru să realizeze prin propria sa voință eliberarea unui discipol?

Guru nu va face decât să arate calea către eliberare; el nu va aduce prin el însuși un suflet la starea de eliberare.
Într-adevăr, Dumnezeu și Guru nu sunt diferiți. La fel cum prada căzută în ghearele tigrului nu are nici o scăpare, tot astfel cei care intră în sfera privirii pline de grație a unui Guru vor fi eliberați cu ajutorul Guru-lui și nu se vor mai rătăci; totuși fiecare va trebui să-și urmeze prin propriul său efort calea revelată de Dumnezeu sau Guru și să atingă eliberarea. Nimeni nu se poate autocunoaște decât prin proprii săi ochi ai cunoașterii și nu cu ai altora. Cel care este Rama solicită oare ajutorul unei oglinzi pentru a ști că el este Rama?

Este necesar pentru cel care caută eliberarea să cerceteze natura categoriilor fundamentale ale manifestării?

La fel precum cel care vrea să arunce gunoiul nu are nevoie să îl analizeze și să vadă cum este, tot astfel cel care vrea să cunoască Sinele nu are nevoie să țină cont de numărul de tatve sau să le cerceteze caracteristicile; tot ceea ce trebuie să facă este să elimine împreună toate tatvele care îi ascund Sinele. Lumea trebuie să fie considerată iluzorie precum un vis.

Există vreo diferență între starea de veghe și starea de vis?

Stare de veghe durează mai mult timp, iar visul este mai scurt; în afară de această diferență nu mai există o alta. La fel cum starea de veghe pare a fi reală când suntem treji, tot astfel se întâmplă să ni se pară într-un vis atunci când visăm. În vis mintea ia un alt corp. Atât în starea de veghe cât și în cea de somn gândurile, numele și formele apar simultan.

Pentru cei ce caută eliberarea este util să citească cărți?

Toate textele sacre afirmă că pentru a atinge eliberarea trebuie ca mintea să devină liniștită; deci concluzia acestor învățături este că mintea va trebui făcută să devină liniștită; odată ce acest lucru a fost înțeles nu mai este nevoie să citim la nesfârșit. Pentru a liniști mintea nu trebuie decât să căutăm în interiorul nostru ceea ce este Sinele; cum ar putea fi făcută această căutare citind carți? Trebuie să ne cunoaștem propriul Sine cu propriul ochi al înțelepciunii. Sinele este în interiorul celor cinci învelișuri (corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, corpul mental și corpul cauzal), în timp ce cărțile sunt în afara lor. Deoarece Sinele trebuie căutat prin eliminarea celor cinci învelișuri (corpuri), este inutil să-l căutăm în cărți. Vine un timp când fiecare trebuie să uite tot ceea ce a învățat.

Ce este fericirea?

Fericirea este însăși natura Sinelui; fericirea și Sinele nu sunt diferite. Nu există fericire în obiectele lumii. Datorită ignoranței noastre ne imaginăm că primim fericire de la obiectele exterioare. Când mintea se îndreaptă către exterior noi nu experimentăm decât suferință. Într-adevăr, când dorințele ei sunt împlinite, ea se reîntoarce în propriului ei loc și se bucură de fericirea că este Sinele. Tot astfel, în stările de somn, samadhi și leșin (pierderea cunoștinței) și când obiectul dorit este obținut sau obiectul neplăcut este eliminat, mintea devine orientată către interior și se bucură de pura fericire a Sinelui. Astfel, mintea se mișcă fără odihnă plecând de la Sine și întorcându-se către aceasta în mod repetat. Sub copac, la umbră este plăcut, dar sub cerul liber căldura este insuportabilă. O persoană care a călătorit prin arșița soarelui simte bucuria răcorii când ajunge la umbră. Cel care continuă să meargă de la umbră la Soare și apoi iar la umbră și iar la Soare este un ignorant. Un înțelept stă în permanență la umbră. În mod similar, mintea celui care cunoaște adevărul ultim nu îl părăsește pe Brahman (Divinitatea). Mintea unui om ignorant din contră se îndreaptă către lume, suferă și apoi pentru o scurtă perioadă se întoarce către Brahman pentru a experimenta fericirea. De fapt ceea ce este considerată a fi lumea, nu este decât gând. Când lumea dispare, adică atunci când nu există gânduri, mintea trăiește fericirea; când lumea apare mintea se îndreaptă către suferință.

Ce este înțelegerea (viziunea, pătrunderea) înțelepciunii (Jnana-Drsti)?

A rămâne liniștit este ceea ce este numit Jnana-Drsti. A rămâne liniștit înseamnă a-ți stabili ferm mintea în Sine. Telepatia, cunoașterea întâmplărilor din trecut, prezent și viitor și clarviziunea nu constituie Jnana-Drsti.

Care este relația dintre starea fără dorințe și înțelepciune?

Starea fără dorințe este înțelepciune. Cele două nu sunt diferite, sunt unul și același lucru. Starea fără dorințe înseamnă a stăpâni mintea, împiedicând-o să se orienteze către obiecte. Înțelepciunea înseamnă apariția a ceea ce nu este obiect. Cu alte cuvinte, a nu căuta nimic altceva decât Sinele înseamnă detașare sau stare fără dorințe; înțelepciunea înseamnă a nu părăsi Sinele.

Care este diferența dintre metoda autoanalizei (prin întrebarea "Cine sunt eu?") și meditație ?

Metoda autoanalizei (prin întrebarea "Cine sunt eu?") constă în a-ți retrage mintea în Sine. Meditația constă în a trăi faptul că Sinele este Brahman, pura existență, pura conștiință, pura beatitudine.

Ce este eliberarea?

A realiza o căutare profundă asupra naturii Sinelui care este ascuns în ignoranță și a-i înțelege adevărata sa natură înseamnă a atinge eliberarea.

Un comentariu:

Mowgli spunea...

Te felicit pentru toate postarile.
Putini sunt cei care inteleg ce spune Ramana Maharshi.
Mowgli.

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”