Ce este libertatea? Poonja răspunde: - „A fi liber înseamnă a-ţi cunoaşte natura ta fundamentală, propriul Sine. Nimic altceva. Libertatea este cel mai uşor lucru de obţinut. Nici măcar nu ai nevoie să gândeşti”
marți, 18 mai 2010
You Have Postponed Long Enough
There are six ways, I think, through which you can attain freedom. What we speak of here is a very direct way: It is called Brahma vidya - direct awakening. There are also other ways, like pranayama, there is yoga; there is kundalini; and there is also bhakti yoga. All these methods are useful. Whatever is suitable to you - whatever you like - you can succeed with. What we mostly speak here is Brahma vidya, direct awakening through vichar - reason. We look objectively at how to arrive at purusha, the absolute truth which is one without a second, unchanging.
Whatever changes is not real. Starting with the body it changes, from childhood to youth to old age to death it changes. Even the whole world changes with earthquakes, with cyclones. The world which was here a hundred years ago or a thousand years ago is not now. Even money changes, and whatever changes is not the truth. The mind is also changing. Sometimes it is peaceful, sometimes it is restless. The states that you pass through every day also change. We have a firm belief that what we see in the waking state is real. This reality disappears in the dream state. Both waking and dreaming disappear in the sleep state, and sleep also disappears in the next waking state. What is alternating is not real. This is a fact.
Whenever there is a change there must be an underlying substratum which does not change, on which these changes are taking place. When you see a clay jar, instantly you have a consciousness of earth. When you see a ring, instantly you are conscious of gold. When you see a table, instantly you are aware that it is a wood. Like this there must be some substratum which has taken a different shape and a different name. Whatever changes has a substratum.
Whatever you can objectify and externalize, do it. Finally you will reach the body itself. Whatever you see must be external to you. If you see the body it is external, and something must be internal - something must be inner. That is why you can see things; because whatever you see must be external, must be an object. Even in a dream everything is external to you. There are mountains, there are rivers, men, trees; all are external to you. The sleeping man is not affected by the dream, he is only seeing.
So now we are advised to discover the changeless on which these changes are taking place. How is this to be done? By rejecting. Whatever changes, reject it. Sit down coolly for some time and see. Whatever you see, whatever you perceive or conceive or feel can be rejected. Something will be left which you cannot reject. That is the permanent abode of existence, consciousness, bliss and freedom. This can be done instantly or this may take ages.
Centuries ago people used to go and leave their homes. Kings would renounce their kingdoms and go to the forest for freedom, for penance. Many people left. Whenever the question of freedom arose instantly the thought came, "Let me go to forest, let me go to the mountains." That has nothing to do with it. That is only running away from your own Self. The things that trouble you will go along with you. Whatever is troublesome here will also trouble you in the mountains. How is that to be renounced? You will have to decide now to sit quiet, coolly, wherever you are - in the thick of a crowd, at work, at home - it doesn't matter.
You want to postpone this and you have done it before. We have become experts at postponement, which is why we are here after 35 million years once again. We have traveled already for 35 million years, and now we have enough experience. How are we going to put an end to this? Stay a while. Keep quiet and see what is rising within yourself. What is rising in your mind, and who is perceiving this rise? Find out what is arising and go to the source from where it is arising. That is all you have to do. Those who can understand this have done it very well. Every day you see it here. The old days are over where you were advised to go to the forest. And teachers were very hard; they would not tell you anything unless they tested you. Teachers were very hard then. They would not show you the diamond so easily.
Just a hundred years ago there was a king who heard of a saint living in his own kingdom. The king was very restless inside and wanted peace of mind, so he decided to go and see this saint. Because he was a king he had to go with lots of presents loaded on elephants. His queens also accompanied him, also his ministers and security forces. The King was going to see a saint. The saint was living in a very poor hermitage with thatched huts and a few disciples were living with him. The king arrived and asked one of the disciples of the saint to pass on a message. "Inform him that the king of this country has come to pay his respects. Can he come out of his hut?" The disciple went inside to ask. "The king is here and he is standing outside with his queens and ministers and presents."
The saint said to this, "Tell the king to unload everything under the tree and wait. I will tell him when I am free and I will see him." So everything was kept under the tree, and the saint told his disciples, "Give him two meals a day, just as they are cooked in this ashram. Give him lunch and dinner, that's all."
So the king and the queens and the minister waited till night. Still there was no order. So the king said, "We have to run the government." He sent the ministers and queens back. He said, "I will stay alone. I will have the darshan of the saint and only then will I return."
That night passed. Days passed. He stayed for fifteen days with only his food under the tree. Again he asked, "I've waited here for fifteen days. Go and ask the saint if I may see him now." The reply came, "You will have to wait for another three days." He waited for another three days. "Now again three days have passed," he said. "Now wait for another day," he was told. Another day passed. After that day he sent a man telling him, "Go and find out, when can I see him."
"Just one hour," came the reply. One hour passed. Then he said, "When should I see him?" "After five minutes," he was told. "After five minutes," cried the king. "After five minutes! Five minutes is too much to wait! I cannot wait! I cannot wait!" And he rushed in immediately without asking anyone's permission and he prostrated.
It was his arrogance; it was his ego that took time. The saint was sitting in a thatched hut with no door; he could go in at any time. Who stopped him? His arrogance saying, "I am a king," was all that was in the way. What stops you from returning to your consciousness? It is only your arrogance, your ego, the idea that, "I am the body." This is your kingdom. You are enthroned in this kingdom and all your vasanas are your queens, and "this" and "that" are your ministers.
So when you are ready, wherever you are, without asking anyone's permission; find out where this purusha is, where this abode is, where your own abode of rest is. Whenever you conceive of the body there must be some concealing substratum underneath, through which you are able to imagine that there is a body. Before the concept of the body there must be something changeless concealed underneath from where this wave is arising that, "I am the body." How do you miss it? Like the king you are spending millions of years and no one stops you. Just now - rush in.
In previous times you had to go to the Himalayas for forty, fifty or sixty years in your old age, and even then you might not find truth. After leaving the palace the Buddha also went to many places. He saw many very hard and difficult penances. In some ashrams he saw people tying their feet to the trees and hanging head down, performing penance. Buddha asked what was going on and they told him, "We want freedom!" They were hanging like monkeys! This kind of practice is being practiced even now wherever you go. In any ashram you go to the teacher will prescribe you to sit down in this particular posture with the spine in a straight line, and to think of this. If you are really serious abut this you do not have to wait. Your abode is within you - nearer than your own breath, nearer even than where the breath rises from, it is behind the retina. So very near, and still we have been postponing this for millions of years. Whose fault is this?
We are playing like children on the beach making sand houses, forgetting to return home. The high tide comes and sweeps everything away while you are sleeping. The high tide has to come. Before this high tide comes return home. Your mother is waiting for you, and you are busy with your sand houses.
18 August, 1992
Kabir (1440—1518)
Kabir povesteşte:
„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”
Fiinţă liberă
Fiinţă liberă
Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.
Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].
Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.
Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.
Ascunsă dincolo de cer
*
Ascunsă dincolo de cer
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”
*
Cu mintea cufundată
Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.
Cauţi să dai de mine?
Cauţi să dai de mine?
- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”
Nu-i decât apă
Nu-i decât apă
“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza
Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.
Ţes pânza Numelui Tău
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."
Ţes pânza Numelui Tău
*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."
*
"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*
“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”
Ţes pânza Numelui Tău
*
“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară
Niciodată în moarte."
*
“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."
*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."
*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."
Ţes pânza Numelui Tău
*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.
*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.
*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.
Ţes pânza Numelui Tău
Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."
*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."
*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."
*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."
*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."
„This union with the guru, O Kabir,
Sets me free; like salt mingled
With flour, I am no more I!
Now I have no caste, no creed,
I am no more what I am!
O dear brother!
By what name would you call me?
I do not quote from the scriptures;
I simply see what I see.
When the bride is one
with her lover,
who cares about
the wedding party?
I am not a Hindu,
Nor a Muslim am I!
I am this body, a play
Of five elements; a drama
Of the spirit dancing
With joy and sorrow
A drop
Melting into the sea,
Everyone can see.
But the sea
Absorped
In a drop --
A rare one
can follow!
I am looking at you,
You at him,
Kabir asks, how to solve
This puzzle --
You, he, and I?
Dying, dying, the world
Is dying only.
But lo! None knows how to die
In such a way
That he dies never again.
Man, here is your worth:
Your meat is of no use!
Your bones cannot be sold
For making ornaments,
And your skin cannot be played
On an instrument!”
“Where there is neither sea nor rains,
Nor sun nor shade;
Where there is neither creation
Nor dissolution;
Where prevails neither life nor death,
Nor pain nor pleasure;
Beyond the states of Sunn and trance;
Beyond words, O friend,
Is that unique state of Sahaj.
It can be neither weighed
Nor exhausted,
Is neither heavy nor light;
It has no upper regions
Nor lower ones;
It knows not the dawn of day
Nor the gloom of night;
Where there is neither wind
Nor water nor fire,
There abides the perfect Master.
It is inaccessible,
It is, and it will ever be;
Attain it through the Master’s grace.
Sayeth Kabir: I surrender myself
At the feet of my Master,
I remain absorbed
In his true company.”
„I am in all
All that is, is I
The different forms in existence
Are my myriad manifestations,
Yet I am apart from all.
Call me Kabir,
Call me Ramrai [God the Emperor],
It is one and the same.
I am not a child,
I am not old,
And the glow of youth
Never can touch me.
I go not at anyone’s bidding
Nor come at anyone’s command.
In my state of Sahaj
I am in the verdure of bliss
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
It is one and the same.
My covering is a single sheet
And people sneer at me:
My weaver’s calling inspires no respect;
My dress is tattered,
Patched at ten places —
Yet beyond the three attributes
Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]
I dwell in the realm of bliss;
Thus have I acquired the name Ramrai.
I see the entire world,
The world cannot see me;
Such is the unique statethat Kabir has attained.
Call me Kabir,
Call me Ramrai,
aIt is one and the same.”
„Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Frate, unii spun ca sunt invatati,
Altii spun ca au renuntat la toate,
Unii spun ca si-au supus simturile
Dar boala ego-ului ii chinuie inca.
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Frate, unii spun ca sunt yoghini,
Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora
Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”
Nu le-au alungat din mintea lor
Ce sansa mai au de a supravietui
Cand sunt loviti de o asemenea boala?
Prietene va trece oceanul
Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.
Unii spun ca dau cu generozitate pomana,
Altii spun ca fac cu vigoare penitente
Dar ei nu cunosc Adevarul,
Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)
Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,
Altii spun ca duc o viata pura
A adevaratului Sine
Toate pretentiile lor sunt desarte
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.
Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,
Altii spun ca au facut toate posturile rituale
Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;
Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.
Prietene, va trece oceanul
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu