joi, 13 mai 2010

Consciousnes

You have heard the word Consciousness. When a finger is pointing to the moon, you see the moon. When you hear this word – consciousness - where is it pointing to? The finger pointing to the moon shows you the moon. Now the word ‘consciousness’ is used pointing to something. After having heard this word what do you see? What do you perceive? Who are you?

You are always consciousness: You have been, you are, and you always will be. Where is the difficulty in accepting the truth and what is real? Who told you that you are ignorant? Where did this ignorance arise from in the first place? Again and again you have affirmed, "I am ignorant, I am ignorant, I am ignorant." and then we suffer. With the repeated affirmation, "I am bound." and "I suffer." this universe is created with endless suffering, incarnation, reincarnation, and endless birth and death. Somehow this cycle has started. Who is responsible for it? It is only your affirmation that this is real, this ignorance is real, this snake is real. There arises the fear; this snake has concealed the reality of the rope.

How is it possible to remove the concept of the snake? Who will remove this doubt? Now you cannot see the rope because you are attached to the idea of the snake. But there was never any snake. In the same way, you cannot see consciousness because you are attached to the imposition of ignorance. There was never any ignorance; you are consciousness itself. The snake will be removed by reasoning, not by sitting near it and meditating. Meditation will not remove the snake. You will have to see through reason that the snake is not moving. You are in shock, you are suffering, you are trying to pick up a stone or stick to beat the snake with; that is how you are engaged here. You have not used reason, and this is called ignorance. Move towards it, look at it carefully, or listen to someone coming from the other side who tells you that this is not a snake; it is just a piece of string lying here. He had not seen the snake, so on hearing his words the snake vanished because it never existed. There was only a rope underneath; through ignorance you took it to be a snake.

In the same way, through lack of reasoning you have accepted your affirmations that "This samsara is real." and "I am bound." It may never have existed at all. Sit down quietly and reason it out. Through this reasoning you will find out who has concealed consciousness and created ignorance. Or listening to someone who knows it was a rope can remove your doubt. On hearing this once from a responsible person the snake will disappear and you will see that it was a rope, that "I am consciousness." Now as I say the word ‘consciousness,’ put it to the test stone and see if this word is correct. Go near and see if ignorance is real or not. Only then will you know that you are consciousness and Truth itself. You are satyam, shivam, sundaram.

You have been told from the very beginning that ignorance exists, and now this has become a reality. This ignorance does not exist at all. When you sit quietly where is the ignorance? Somehow we have accepted it, so the question now is how to remove this ignorance. When you add wood to a fire it becomes fire and burns completely, so that there is no more wood left. And when all the wood has become fire, when there is no more fuel, the fire also goes out. What is the fire that will remove ignorance and return you back to your own status, to your own abode, to atman, to Brahman?

There is really no name for your original nature but we have to converse. I say the word ‘consciousness.’ It is perhaps a finger pointing to the moon, but the finger is not the moon. It is only pointing to the moon because you can't see the moon. Someone who has seen it points his finger. If you cling to the finger you can't see the moon. Most people cling to what they have learnt, they cling to a teaching and start meditating. They become so interested in the means that they forget why the means was needed - the finger was needed only to see the moon. Meditation is a finger pointing to freedom. But everybody got attached, and now different societies are running meditation and nobody speaks about enlightenment.

The only fire which can burn everything is the fire of inquiry. Any practice which you perform is with the mind, and the result will be only mental. The trouble is with the mind, so we must find out how to get rid of the mind itself. The whole creation of past, present, future, hell, heaven, creator, preservation and destruction is just mind. The mind is simply a thought. There is no difference between a thought and the mind.

There is one prime thought that becomes the mind, that becomes the ego, body, senses, manifestation and time. All these millions of universes are hanging like dust particles in one thought. Give rise to the thought - 'I' - and everything arises. In this one thought exists the past, present, millions of universes, hells and heavens, and gods and creators, preservers and destroyers. How can this 'I' be arrested? If this 'I' ceases, everything ceases. When 'I' arises, everything arises in front of you. Now everything has arisen because you use the word 'I', but when there is no 'I' there is nothing.

When you enter into the deep sleep state without even any dreams you do not see any object, you do not see any subject, you do not see any manifestation - no creator nor creation. This is a dull state because there is no awareness at all so you may not recognize it. In deep sleep you forget yourself completely. There is no body, there are no senses, there are no objects. Nothing is there because there is no 'I' thought there. When you wake up in the morning the first thought to arise is the thought 'I'. You think, "I am so-and-so", and instantly the whole world arises before you. How is this thought to be checked?

There is a fire in this inquiry; if you simply inquire, "Who am I?” This is a fire which will burn everything: all the modifications of the mind, past, present and future. Just these three words: "Who....am....I.....?" are a fire which will burn everything, as the fire we talked of earlier. After having burnt past, present, and future, they will also burn the memory. And this inquiry will also be burnt as wood burns completely in a fire. The 'I' thought which went to inquire into its own nature is no longer to be found, and in this your true nature is revealed.

This inquiry can be conducted in this very instant. It is not a long procedure, it is not a practice. You do not have to do anything for this inquiry. You simply need to investigate, to inquire without thinking about anything and without performing any kind of practice. No effort or thought is involved. This is the inquiry that I speak about: to find out what this 'I' is which has created this manifestation. After having made this inquiry, keep quiet. If you do not think, and do not make any kind of effort that which you have never heard described, that which cannot be achieved or attained will reveal itself. It will reveal itself once you have conducted this inquiry and given up all kinds of thought and effort.

This auspiciousness is your own swarupam, your own Self, your own atman, your own Brahman. It is that which is everywhere. This is very simple for those who can hear innocently, without working the thinking process and the memory. You can postpone this, but sooner or later you will have to return home; and whenever this happens it will be this very second. You can postpone this second endlessly and endless universes will arise. It is up to you. Decide now. You can end it in this very second or you can create more universes. This very second is out of time because 'I' is time, mind is time. When you inquire into this 'I' it is gone. What happens is a revelation which does not take place in time at all. It transcends time, ego and everything.

Simply keep quiet and do not do anything at all.

17 July, 1992

Niciun comentariu:

Kabir (1440—1518)


Kabir povesteşte:


„Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.”

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă

Fiinţă liberă, cerul e acoperit şi se-ntunecă,
Revin dinspre norii musonului,
Pică stropi de ploaie.
Hai sus, învăţatule, îngrijeşte-ţi gospodăria,
Apa se va duce curând.

Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric
Seamănă bobul de grâu al Sinelui
Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru
Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric].

Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii
Să nu lase cerul la bob
Du roada la conacul Stăpânului
Cedând toată truda muncii.

Împreună, cei cinci prieteni pregătesc prânzul
Muni şi Gyani urmează să fie mâncaţi.
Ascultă căutătorule, spune Kabir,
Seamănă bobul de Naam.


Ascunsă dincolo de cer

*
Ascunsă dincolo de cer

“Ascunsă dincolo de cer e Ţinta
La dreapta e Soarele, Luna-i la stânga
Bisectoarea trebuie să fie ascunsă
Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda
Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor
Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument
E solul Adevăratului Guru.
În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp.
Numai cei loviţi o trăiesc.
Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic,
Cei care o trăiesc o cunosc.”



*
Cu mintea cufundată

Cu mintea cufundată în iubire, de ce-aş vorbi?
Odată diamantul bine înnodat, de ce să desfac iarăşi nodul?
Talerele goale la iniţiere sunt pline, de ce aş măsura din nou?
Judecata, bând fără măsură, s-a îmbătat,
Lebăda ajunsă-n lac are nevoie să rătăcească prin bălţi şi iazuri?
Spune Kabir: Ascultaţi, oameni buni, am realizat Dumnezeul lăuntric –
Precum uleiul conţinut în sămânţă.


Cauţi să dai de mine?

Cauţi să dai de mine?

- “Cauţi să dai de Mine?
Sunt pe locul de lângă tine,
Umărul Meu îl atinge pe-al tău.
N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus,
Nici în sinagogă, nici în catedrală:
Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele
Încolăcite în jurul gâtului, nici în post.
Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată –
Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp.
Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu?
El e suflarea dinlăuntrul suflării.
I-am zis făpturii voitoare din mine:
Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci?
Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale.
Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela,
Sau făcându-şi cuib?
Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş
Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există
Nici mal, nici vad!
Şi nu există nici corp, nici minte!
Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat?
În marea absenţă nu vei găsi nimic.
Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup,
Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul.
Gândeşte-te bine!
Nu pleca hoinărind aiurea!
Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite,
Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”


Nu-i decât apă

Nu-i decât apă

“Nu-i decât apă în iazurile sfinte.
Ştiu pentru că am înotat în ele.
Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş
Nu pot scoate un cuvânt
Ştiu, fiindcă i-am strigat.
Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte.
M-am uitat între coperţile lor într-o zi.
Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri
Pe care le-a trăit.
Dacă nu ai trăit un lucru,
Nu este adevărat.”
*
Doamne, eu ţes pânza

Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău
Munca zadarnică
De a ţese pentru lume
A ajuns la capăt
Am atins
Strălucitoarea stare de beatitudine –
Liber de spaimă, liber de durere
Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne
Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine.
Sunt ţesătorul Numelui Tău.




Ţes pânza Numelui Tău

“Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea
Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi:
Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi.
Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut.
Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând.
Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe.
Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi.
Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă:
Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan
La care te închini.
Kabir spune:
"N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu.
Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic
pentru El."

Ţes pânza Numelui Tău

*
“Când în sfârşit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a
gustat:
Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea:
Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."

*

"Spre ce ţărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va linişti setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic
În ceea ce eşti (sahaja)."
*

“Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor.
Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege,
Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.”



Ţes pânza Numelui Tău

*

“Ceea ce vezi nu este; iar pentru ceea ce este nu ai cuvinte.
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi.
Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul
Stă cel mai adesea cu gura căscată
Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei:
Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă.
Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui
Nu se aude cu urechea.
Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară

Niciodată în moarte."

*

“Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc;
Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi
Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins.
Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii:
Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori.
Kabir spune:
"Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."

*
“Cine eşti şi de unde vii?
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit
Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile?
Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată?
Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului?
Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire
Kabir spune:
"Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude."

*
Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini
Şi leagă rod fără să înflorească;
Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus.
Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul:
Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele;
Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie.
Ce spune Kabir este greu de înţeles:
"Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede.
Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor.
Eu cânt gloria formelor."


Ţes pânza Numelui Tău

*
Ce greu e să-l întâlneşti pe stăpânul meu!
Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie:
Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea
Să bea altă apă decât ploaia.
Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese
Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica,
Şi totuşi nu dă îndărăt de frică.
Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct:
Ei nu-i e frică de pârjol.
Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.

*
O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii:
În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal;
Şi te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir slujiorul te roagă să cugeţi:
Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit?
Eşti sigur, n-ai nici un tovarăş:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.

*
Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână,
Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te şi scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric;
Şi ce să vorbim de un singur soare?
Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.


Ţes pânza Numelui Tău

Ţes pânza Numelui Tău
*
Femeia despărţită de iubitul ei deapănă la roata de tors
Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei;
Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii.
Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii:
Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei!
Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii.
Când iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele sale,
Am să-i dăruiesc lacrimile mele."

*
Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc
Milioane de sori şi lune şi stele!
El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu.
Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu!
De-ar putea iubirea mea să-l atingă pe iubit!
De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele!
Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."

*
La cine să merg să aflu despre iubitul meu?
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea
Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit
Niciodată în abstracţiuni."

*
Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii
Îmi spun că-s înţelept:
Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei,
Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei?
Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie
Şi deşertăciune.
Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă
În întâmpinarea Iubitului. Spune-i pur şi simplu:
Doamne."

*
Există vreun înţelept care să asculte muzica
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh?
Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate
Vasele şi rămâne El însuşi în deplinătate.
Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreş-te
Ceea ce e în parte:
Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul
"El este acesta – acesta este El"
Topind dragostea şi renunţarea într-una.
Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi."

„This union with the guru, O Kabir,

Sets me free; like salt mingled

With flour, I am no more I!



Now I have no caste, no creed,

I am no more what I am!



O dear brother!

By what name would you call me?



I do not quote from the scriptures;

I simply see what I see.



When the bride is one

with her lover,

who cares about

the wedding party?



I am not a Hindu,

Nor a Muslim am I!

I am this body, a play

Of five elements; a drama

Of the spirit dancing

With joy and sorrow



A drop

Melting into the sea,

Everyone can see.

But the sea

Absorped

In a drop --

A rare one

can follow!



I am looking at you,

You at him,

Kabir asks, how to solve

This puzzle --

You, he, and I?



Dying, dying, the world

Is dying only.

But lo! None knows how to die

In such a way

That he dies never again.



Man, here is your worth:

Your meat is of no use!

Your bones cannot be sold

For making ornaments,

And your skin cannot be played

On an instrument!”



“Where there is neither sea nor rains,

Nor sun nor shade;

Where there is neither creation

Nor dissolution;

Where prevails neither life nor death,

Nor pain nor pleasure;

Beyond the states of Sunn and trance;

Beyond words, O friend,

Is that unique state of Sahaj.

It can be neither weighed

Nor exhausted,

Is neither heavy nor light;

It has no upper regions

Nor lower ones;

It knows not the dawn of day

Nor the gloom of night;

Where there is neither wind

Nor water nor fire,

There abides the perfect Master.

It is inaccessible,

It is, and it will ever be;

Attain it through the Master’s grace.

Sayeth Kabir: I surrender myself

At the feet of my Master,

I remain absorbed

In his true company.”



„I am in all

All that is, is I

The different forms in existence

Are my myriad manifestations,

Yet I am apart from all.

Call me Kabir,

Call me Ramrai [God the Emperor],

It is one and the same.

I am not a child,

I am not old,

And the glow of youth

Never can touch me.

I go not at anyone’s bidding

Nor come at anyone’s command.

In my state of Sahaj

I am in the verdure of bliss

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

It is one and the same.

My covering is a single sheet

And people sneer at me:

My weaver’s calling inspires no respect;

My dress is tattered,

Patched at ten places —

Yet beyond the three attributes

Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma]

I dwell in the realm of bliss;

Thus have I acquired the name Ramrai.

I see the entire world,

The world cannot see me;

Such is the unique statethat Kabir has attained.

Call me Kabir,

Call me Ramrai,

aIt is one and the same.”



„Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Frate, unii spun ca sunt invatati,

Altii spun ca au renuntat la toate,

Unii spun ca si-au supus simturile

Dar boala ego-ului ii chinuie inca.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.


Frate, unii spun ca sunt yoghini,

Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora

Dar „eu” si „al meu”, „tu” si ‚al tau”

Nu le-au alungat din mintea lor

Ce sansa mai au de a supravietui

Cand sunt loviti de o asemenea boala?


Prietene va trece oceanul

Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa.



Unii spun ca dau cu generozitate pomana,

Altii spun ca fac cu vigoare penitente

Dar ei nu cunosc Adevarul,

Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul)

Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca sunt specialisti in multe practici,

Altii spun ca duc o viata pura

A adevaratului Sine

Toate pretentiile lor sunt desarte


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.



Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie,

Altii spun ca au facut toate posturile rituale

Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut;

Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii.


Prietene, va trece oceanul

Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa .”